Când ne răsfățăm în plăcere până la punctul în care aceasta distruge valoarea din noi, punctele până la care mergem, atât din punct de vedere spiritual cât și pragmatic, ne împing spre nisipurile mișcătoare ale propriilor noastre căutări. Când ne uităm la fața cuiva născut cu o diformitate se poate să simțim frică sau repulsie și dorința de a întoarce capul în altă parte, dar exploatarea plăcerii până la punctul deformării spirituale a sufletului ne determină să fugim de noi înșine. Înțelegem atât de puțin cum trebuie să definim scopul vieții, fiindcă am căutat plăcerea de dragul plăcerii și am rămas cu mâinile goale.
Ravi Zacharias, „De ce Isus?”
Lasă un răspuns