Disciplinarea înțeleaptă trece dincolo de schimbarea comportamentului copilului; scopul ei este să-și lase amprenta asupra inimii. Disciplinarea înțeleaptă nu trece peste schimbarea de comportament, dar în același timp se roagă pentru schimbarea inimii copilului.
Scopul disciplinării este dezvoltarea unui anumit tipar de caracter, în puterea pe care Dumnezeu o oferă.
Noi urmărim schimbarea lăuntrică, știind că atunci când are loc schimbarea lăuntrică a inimii, aceasta va fi urmată de cooperare exterioară. Dorința noastră în disciplinarea care corectează este schimbarea inimii copilului nostru, și știm că ceea ce este necesar pentru schimbarea inimii este Dumnezeu.
Nu putem să schimbăm inimile copiilor noștri, dar dacă ei trec prin viață fără să rezolve o sarcină neplăcută sau fără să se supună conducerii unei autorități, suntem nebuni să credem că i-am pregătit să I se supună lui Dumnezeu.
Sam Crabtree, Parenting With Loving Correction
Etichetă: parenting
Un strop de viață pentru părinți #40
Disciplina care corectează presupune:
(1) Să identifici acțiuni sau atitudini ale copilului tău care sunt inacceptabile atunci când le evaluezi după niște standarde explicite și clare, iar apoi
(2) Să acționezi prompt și hotărât pentru a-l face pe copil să se conformeze acelor standarde.
Copiii nu sunt ascultători în mod natural. Ascultarea trebuie învățată.
În starea lor de păcătoșenie nativă, ei nu se supun cu încăpățânare din dorința de a urmări plăcerea într-un mod care nu este constrâns de nicio autoritate exterioară.
Corectarea are loc datorită dragostei. Dragostea implementează corectarea pentru a-i proteja pe cei dragi să nu acumuleze consecințe negative, spre regretul ei sau al lui.
Sam Crabtree, Parenting With Loving Correction
Un strop de viață pentru părinți #37
Cred că merită să extindem și în această privință modelul occidental, care implică vacanțe școlare active, dedicate unor stagii practice (în întreprinderi sau ONG-uri) și îi învață pe tineri să-și câștige primii bani tocmai prin angajarea într-o activitate concret filantropică, unde fac deopotrivă networking și cunosc aspecte semnificative ale vieții reale. O bună valoare pedagogică au atât stagiile plătite, cât și voluntariatul propriu-zis, care te răsplătește prin experiența practică acumulată. În cazul primelor, copilul nostru află pe cont propriu că banii nu cresc în arbuștii dintr-o seră secretă a părinților, ci se obțin contra unor eforturi specific cuantificate. În cazul celorlalte, deprind bucuria de a vedea că există un rezultat palpabil al oricărui efort de echipă, dedicat unei cauze frumoase.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #36
Nu-i pretindeți copilului să fie mereu primul, dacă nu vreți să maximizați șansa de a găzdui un nevrotic refulat, cu înclinații suicidare. Dar nici nu-l lăsați să coboare sub nivelul primei treimi din clasa sau anul lui universitar. Evitați creșterea copilului sub clopotul de sticlă al unei mentalități hiper-protectoare. Nu-i prezentați lumea (sau drumul până la școală) ca pe o cursă cu obstacole mortale ori ca pe un câmp minat. O entorsă, o vânătaie sau o zgârietură n-au omorât încă pe nimeni. Excesul de interdicții și precauțiile apăsătoare încurajează minciuna, falsificând dialogul părinți-copii; odată pierdută, încrederea mutuală se reface greu sau deloc. Personal, găsesc bună metoda de a-i spune copilului că și tu te-ai confruntat cu provocările, tentațiile și dificultățile pe are le întâmpină el. Impresia că nu se luptă cu probleme care-i revin în exclusivitate poate inspira reacțiile cele mai adecvate pentru soluționarea lor. Autocriticați-vă, pentru a vă pune viciile într-o lumină demodată: le-am spus de mici copiilor mei că în Occident lumea fumează tot mai puțin, că fumătorii sunt văzuți ca niște indivizi anacronici (sau din lumea a treia) și cred că am contribuit astfel, fie și indirect, la decizia lor de a nu fuma.
Un copil care se menține firesc printre primii, fără obsesia maladivă a întâietății, dispune mereu de o marjă mai generoasă către dezvoltarea propriei sale personalități.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
Un strop de viață pentru părinți #35
Psihoza colectivă a acestor ore particulare vine și din faptul că nu mai avem meseriași buni, deci nici respect social pentru profesiunile neliberale, practice. Am ajuns să considerăm că un om fără „studii superioare” e un individ… inferior, neglijabil, deși tocmai rărirea meseriașilor (pe fondul emigrării și al semidispariției școlilor de „arte și meserii”, cum se numeau odinioară) a crescut, de fapt, prețul oricărui handy man care-și face bine treaba aparent umilă de a repara o țeavă, a fixa drept faianța unei băi sau a repara un computer. Mitologia studiilor superioare generează drame pe scară largă. E limpede că nu orice copil are cap pentru o profesiune bazată pe cunoaștere abstractă și capacități analitice, așa cum e limpede că, oricât s-ar fi dilatat sectorul serviciilor, nevoile societății țintesc și activitățile care comportă priceperi înguste sau efort fizic.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
CARTEA E O VIAȚĂ 