Nu-i pretindeți copilului să fie mereu primul, dacă nu vreți să maximizați șansa de a găzdui un nevrotic refulat, cu înclinații suicidare. Dar nici nu-l lăsați să coboare sub nivelul primei treimi din clasa sau anul lui universitar. Evitați creșterea copilului sub clopotul de sticlă al unei mentalități hiper-protectoare. Nu-i prezentați lumea (sau drumul până la școală) ca pe o cursă cu obstacole mortale ori ca pe un câmp minat. O entorsă, o vânătaie sau o zgârietură n-au omorât încă pe nimeni. Excesul de interdicții și precauțiile apăsătoare încurajează minciuna, falsificând dialogul părinți-copii; odată pierdută, încrederea mutuală se reface greu sau deloc. Personal, găsesc bună metoda de a-i spune copilului că și tu te-ai confruntat cu provocările, tentațiile și dificultățile pe are le întâmpină el. Impresia că nu se luptă cu probleme care-i revin în exclusivitate poate inspira reacțiile cele mai adecvate pentru soluționarea lor. Autocriticați-vă, pentru a vă pune viciile într-o lumină demodată: le-am spus de mici copiilor mei că în Occident lumea fumează tot mai puțin, că fumătorii sunt văzuți ca niște indivizi anacronici (sau din lumea a treia) și cred că am contribuit astfel, fie și indirect, la decizia lor de a nu fuma.
Un copil care se menține firesc printre primii, fără obsesia maladivă a întâietății, dispune mereu de o marjă mai generoasă către dezvoltarea propriei sale personalități.
Teodor Baconschi, Averea bunei educații
CARTEA E O VIAȚĂ 