La început de an, vă recomand câteva idei de lectură, dintre cărțile care mi s-au părut interesante și folositoare în anul care tocmai s-a încheiat. Continuă lectura „Recomandări de lectură pentru 2018”
Etichetă: c.s. lewis
Gaudeamus 2017 – Recomandări
Astăzi începe ce-a de-a treia zi de Gaudeamus, așa că vă prezentăm câteva recomandări pe care le-am notat aseară, în prima noastră vizită la târg.
Prima carte care ne-a atras atenția a fost Biblia după textul ebraic. Geneza, pe care o puteți găsi alături de Cele mai frumoase povestiri din Biblie, Cele mai frumoase pagini de înțelepciune biblică, volumele care alcătuiesc Filocalia sau Despre Dumnezeu și om și Evanghelia pe scurt de Lev Tolstoi. Biblia după textul ebraic. Geneza va fi lansată sâmbătă, ora 17, la standul editurii Humanitas și vor vorbi: Monica Broșteanu, Francisca Băltăceanu, Ștefan Colceriu.
De asemenea, raftul C.S. Lewis vă așteaptă cu Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, volumul ce conține Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, Meditații la psalmi, Ferigi și elefanți și alte eseuri despre creștinism, și Despre lumea aceasta și despre alte lumi.
La editura Arthur veți găsi primele cinci volume din Cronicile din Narnia, tot de C.S. Lewis.
La editura Curtea Veche veți găsi câteva cărți cunoscute de-ale lui Gary Chapman, precum Cele cinci limbaje ale iubirii, Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, Dumnezeu vorbește limbajul iubirii tale. La Editura Litera vă va întâmpina, larg deschis, Biblica – Atlasul Bibliei.
Puteți vizita de asemenea standul editurii Casa Cărții, unde veți descoperi o gamă variată de cărți creștine (și Corabia fantastică a lui Noe, expusă, cu diferite încăperi cu uşi care se deschid, rampe şi cuşti 🙂 ) și standul Societății Biblice Interconfesionale din România, care vă așteaptă cu Noua Traducere Românească a Bibliei, cărți pentru copii și multe altele.

Un strop de viață #831
Atunci când un om devine mai bun, el înțelege din ce în ce mai clar răul care a mai rămas în el. Când un om devine mai rău, el își înțelege din ce în ce mai puțin răutatea. Un om moderat de rău știe că nu este foarte bun: un om foarte rău crede că este bun… Oamenii buni cunosc atât binele cât și răul: oamenii răi nu-l cunosc nici pe unul, nici pe celălalt.
Virtutea – chiar și încercarea de a ajunge la virtute – aduce lumină; cedarea aduce după sine ceață
C.S. Lewis, Creștinism pur și simplu
Un strop de viață #830
Hristos promite iertarea de păcate: dar asta nu înseamnă nimic pentru cei care, necunoscând legea naturală, nu știu că au păcătuit. Cine ia medicamente dacă nu știe că este bolnav? Relativismul moral este dușmanul pe care trebuie să-l învingem înainte să ne ocupăm de Ateism.
C.S. Lewis, Letters
Un strop de viață #829
Cât de adevărat este totul: CEL CE ÎNȚELEGE umblă cu o bucurie și o fericire de negrăit, acolo unde ochii încețoșați și insensibili ai lumii vad numai distrugerea și moartea.
C.S. Lewis, Scrisori către Arthur Greeves
