Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării, ambele la Universitatea din București, am fost voluntar la RVE Bucureşti din 2006 și am fost redactor angajat între anii 2016-2020. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis, Philip Yancey și Ruth Chou Simons; mă pasionează literatura pentru copii, romanele istorice, cărțile despre cărți și legătura dintre artă și credință, Japonia și modul în care frumusețea ne apropie de Dumnezeu. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

„Călăuzirea lui Dumnezeu“ de Elisabeth Elliot

Pentru că pentru unii a început vacanţa, pentru alţii concediul, pentru alţii una dintre acestea două e pe cale să înceapă, m-am gândit că este potrivit să vă prezint astăzi o carte care are de-a face cu luarea deciziilor, pentru că aceasta este poate o altă perioadă din an în care ne facem planuri cu privire la petrecerea verii, la începutul toamnei etc. Cartea se numeşte Călăuzirea lui Dumnezeu şi este scrisă de Elisabeth Elliot. Autoarea a împărţit cartea în 5 capitole şi încearcă să ne arate modul în care trebuie să ne apropiem de Dumnezeu ca să-I aflăm voia şi felul în care El ne-o va arăta. Iată ce spune ea despre această carte:

Continuă lectura „„Călăuzirea lui Dumnezeu“ de Elisabeth Elliot”

Un strop de viaţă #35

Ce s-ar întâmpla dacă Isus ţi-ar lua locul într-o zi?Cum ar fi comportamentul tău? Ai mai face ce ţi-ai propus să faci în următoarele 24 de ore? Fă o pauză şi gândeşte-te puţin la programul tău. Dacă Isus ar prelua controlul inimii tale, s-ar schimba oare ceva?

Dumnezeu vrea să gândim şi să acţionăm asemenea lui Isus Hristos.

„Să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi cu omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.“ Efeseni 4:23-24.

Dumnezeu te iubeşte exact aşa cum eşti, însă refuză să te lase aşa. El vrea să devii asemenea lui Isus.

Max Lucado, Asemenea lui Isus

Un strop de viaţă #33

Când ne gândim la ce înseamnă să fi pus deoparte pentru Dumnezeu, trebuie să ne analizăm vieţile în lumina unei întrebări cruciale: stăm în apropierea crucii sau ne agăţăm de ea? Facem tot timpul strategii pentru a sta cât mai departe de El posibil astfel încât să ne putem încă să ne numim creştini? Este reputaţia noastră mai importantă pentru noi decât a Lui?

Amy Carmichael scria: „Care este secretul unei vieţi măreţe? Separarea totală pentru Hristos şi devotamentul pentru El. Aşa vorbeşte orice bărbat sau femeie a căror viaţă a însemnat mai mult decât o scânteie pe tărâmul spiritual. Viaţa care nu are timp pentru superficialitate este cea care contează.“

Dragi surori [şi fraţi], haideţi să încetăm a mai sta nehotărâţi undeva între lume şi cruce – acceptând creştinismul doar atâta timp cât nu ne ameninţă confortul sau popularitatea. Când oamenii se uită la viaţa noastră, ei ar trebui să ne vadă agăţându-ne fără ruşine de acea cruce şi declarând cu îndrăzneală „Sunt cu El!“.

Leslie Ludy, „Clinging to the Cross”, postare pe blogul ei din data de 17 iunie 2014.

Un strop de viaţă #31

În sensul în care îl folosesc aici, cuvântul credinţă este arta de a rămâne alături de lucruri care au fost odată acceptate de raţiune, în ciuda unor stări sufleteşti schimbătoare; pentru că stările sufleteşti se schimbă, indiferent de calea aleasă de raţiune. Ştiu asta din propria mea experienţă. Acum, când sunt creştin, am uneori stări de spirit în care întreaga chestiune pare foarte improbabilă; dar, pe când eram ateu, aveam dispoziţii în care creştinismul părea cât se poate de plauzibil. Această răzvrătire a stărilor tale de spirit împotriva sinelui tău real are loc oricum. De aceea credinţa este o virtute atât de necesară: dacă nu reuşeşti să-ţi controlezi dispoziţiile, nu poţi fi nici un creştin adevărat şi nici măcar un ateu adevărat, ci doar o fiinţă care rătăceşte de colo colo şi ale cărei convingeri depind de vremea de afară sau de starea digestiei sale. Prin urmare, deprinderea noastră de a crede are nevoie de antrenament.

Primul pas este recunoaşterea faptului că dispoziţiile tale sufleteşti sunt schimbătoare. Următorul este să te asiguri că o dată ce ai acceptat creştinismul, câteva din învăţăturile sale principale trebuie avute în vedere zilnic, un timp oarecare. De aceea rugăciunile zilnice, lecturile religioase şi mersul la biserică sunt părţi necesare ale vieţii creştine. Trebuie să ni se aducă mereu aminte ceea ce credem. Nici această credinţă şi nici oricare alta nu rămân automat prezente în minte. Ele trebuie hrănite. De fapt, dacă am cerceta o sută de persoane care şi-au pierdut credinţa în creştinism, mă întreb câte dintre ele şi-au pierdut-o în mod raţional, fiind convinse prin argumente cinstite? Nu cumva cele mai multe dintre ele s-au lăsat pur şi simplu în voia valurilor?

C.S. Lewis, Creştinism pur şi simplu

Vezi şi postarea de aici.

Un strop de viaţă #29

Creatorul omului a fost făcut om pentru ca El, Conducătorul stelelor, să fie alăptat la pieptul mamei Sale; pentru ca El, Pâinea, să înfometeze, El, fântâna, să înseteze, El, Lumina, să doarmă, El, calea, să obosească mergând, El, Adevărul, să poată fi acuzat de martori mincinoşi, El, Învăţătorul, să fie biciuit, El, Temelia creaţiunii, să fie atârnat pe lemn, El, Puterea, să devină slab, El, Vindecătorul, să poată fi rănit, El, Viaţa, să poată muri.

Sf. Augustin, citat de Philip Yancey în cartea sa, În căutarea Dumnezeului nevăzut