autobiografia_lui_george_mullerAstăzi vă aduc în atenţie Autobiografia lui George Müller, un pastor din secolul al XIX-lea care a decis să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt şi să trăiască toată viaţa apelând doar la ajutorul Lui prin rugăciune pentru împlinirea tuturor nevoilor sale şi ale misiunii înfiinţate de el.

Născut la Kroppenstadt, în regatul Prusiei la 27 septembrie 1805, George Müller a fost, după mărturisirile sale, un tânăr căutător de plăceri, petrecăreţ, pasionat de călătorii, care cheltuia în mod iresponsabil banii tatălui. Urmează studiile la Halberstadt, iar de la 20 de ani va fi membru al Universităţii Halle. Iată ce mărturiseşte el despre relaţia lui cu Dumnezeu în acea perioadă:

În ciuda modului meu de viaţă păcătos şi a inimii mele reci, Dumnezeu a avut milă de mine. Eram mai nepăsător faţă de El ca niciodată. Nu aveam nicio Biblie şi nu citisem niciun verset de ani de zile. Rareori mergeam la biserică; şi luam Cina Domnului – numai din obicei – de două ori pe an. Nu am auzit niciodată Evanghelia predicată. Nimeni nu-mi spunea că Isus vrea, ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, creştinii să trăiască potrivit Sfintelor Scripturi. Pe scurt, nu aveam nici cea mai vagă idee că existau oameni care erau diferiţi de mine.

Acest lucru avea să se schimbe odată cu prima vizită alături de un prieten la o întâlnire de rugăciune, ţinută în casa unui credincios. Domnul Îşi începe lucrarea în moduri diferite cu oameni diferiţi. Nu am nicio îndoială că în acea seară El a început o lucrare a harului în mine, îşi aminteşte Müller. Cu toate că abia dacă aveam vreo noţiune despre cine era Dumnezeu cu adevărat, acea seară a fost punctul de cotitură în viaţa mea.

În următorii ani, viaţa lui Müller începe să se schimbe. Domnul şi Cuvântul erau lucruri atât de captivante pentru mine încât abia aşteptam să vină din nou sâmbăta. Viaţa mea devenise acum foarte diferită, cu toate că nu am renunţat imediat la toate păcatele. Am renunţat la tovarăşii mei nelegiuiţi, la cârciumi şi la obiceiul de a minţi. Citeam Scripturile, mă rugam adesea, îi iubeam pe fraţi, mergeam la biserică din motivele corecte şi Îl mărturiseam în mod deschis pe Hristos, deşi colegii mei râdeau de mine.

Momentul predării sale totale înaintea lui Dumnezeu a fost atunci când a auzit mărturia unui misionar printre evrei, care renunţase la tot pentru această lucrare. Curând, Dumnezeu începe să se folosească de George Müller prin distribuirea de materiale creştine şi chiar prin câteva prime predici.

În 1829 i se oferă ocazia să plece ca misionar printre evrei la Londra. De acolo, Dumnezeu îl va trimite şi în diferite alte localităţi pentru a predica, în tot acest timp el continuându-şi studiile şi crescând tot mai mult în cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, George Müller va ajunge pentru o vreme pastor al bisericii din Teignmouth. De la început îşi va da seama de importanţa rugăciunii în viaţa creştinului, şi mai ales în viaţa predicatorului.

Domnul mă ajută mereu când predic, cu condiţia să Îl fi căutat cu seriozitate în ascuns. Un predicator nu poate cunoaşte inimile persoanelor din adunare sau ce au ei nevoie să audă. Însă Domnul cunoaşte; şi dacă predicatorul renunţă la propria lui înţelepciune, atunci va fi ajutat de Domnul. Dar dacă este hotărât să aleagă un subiect cu propria lui înţelepciune, atunci nu ar trebui să fie surprins dacă vede puţin rod din munca lui.

Pe 7 octombrie 1830 George Müller se căsătoreşte cu Mary Groves, iar la sfârşitul aceleiaşi luni renunţă la salariul regulat plătit de biserică. Acceptă însă să se instaleze o cutie în care oricine voia să doneze ceva pentru el şi familia lui era liber să o facă. Aşa începe stilul de viaţă bazat doar pe credinţă şi rugăciune pentru traiul de zi cu zi, iar Dumnezeu va onora decizia lui Müller prin răspunsuri concrete şi lucrări extraordinare.

Încrezându-mă în Domnul pentru nevoile mele temporare sunt păzit de gânduri pline de nelinişte ca „Oare îmi voi păstra salariul şi voi avea oare destul pentru luna care vine?“. În libertatea aceasta sunt în stare să spun: „Domnul meu nu e limitat. El cunoaşte situaţia mea prezentă şi El îmi poate da tot ce am nevoie.“ În loc să provoace îngrijorare, trăirea numai prin credinţa în Dumnezeu îmi păstrează inima în pace perfectă.

Iată care era concluzia sa la sfârşitul primului an după ce renunţase la salariu: am privit în urmă şi am realizat că toate nevoile noastre au fost împlinite mai din belşug decât dacă aş fi primit un salariu regulat. Nu ieşim niciodată în pierdere din împlinirea voii lui Dumnezeu. Nu am slujit unui Stăpân aspru şi aceasta este ceea ce îmi place să arăt.

De fapt, refrenul cărţii, şi al vieţii lui George Müller, este „m-am rugat… şi Domnul a răspuns“ sau „a făcut cutare lucru“. Deseori, a experimentat situaţii în care imediat ce s-a rugat, a şi primit răspuns, iar dacă nu imediat, după câteva ore, zile sau ani, dar de fiecare dată la momentul oportun astfel încât să nu ducă lipsă nici el, nici cei implicaţi în lucrarea pe care o va înfiinţa.

De asemenea, George Müller nu făcea nimic, chiar dacă părea un lucru bun şi nobil, până nu punea în balanţă argumente pro şi contra şi până nu afla clar că este voia lui Dumnezeu ca el să facă acel lucru. Fiecare pas pe care l-a făcut în viaţă a fost sub călăuzirea clară a lui Dumnezeu.

În vara anului 1833 George Müller începe să aibă pe inimă ajutorarea săracilor. În februarie 1834 el începe să contureze un plan pentru înfiinţarea unei instituţii pentru răspândirea Evangheliei acasă şi în străinătate, care se va numi Instituţia pentru Cunoaşterea Scripturii Acasă şi în Străinătate. Scopurile Instituţiei erau să ajute şcolile de zi, Şcoala Duminicală şi şcolile pentru adulţi care dădeau învăţătură după principii biblice, să înfiinţeze astfel de şcoli şi să le ofere copiilor săraci posibilitatea de a urma o astfel de şcoală de zi; să distribuie Biblii şi să sprijine misionari. Aceasta va lua fiinţă în vara anului 1834 şi va începe prin înfiinţarea unei şcoli de băieţi, prin răspândirea de Biblii şi susţinerea unor misionari.

În februarie 1835 s-a mai înfiinţat o clasă pentru copii săraci, şi existau deja 2 şcoli pentru băieţi şi 3 şcoli pentru fete. De asemenea, a continuat distribuirea de Biblii şi susţinerea unor misionari în Canada, India şi Europa.

În noiembrie 1835 Müller începe să se roage şi chiar să facă planuri pentru înfiinţarea unui orfelinat. Iată care erau motivaţiile lui: Dacă eu, un om sărac, obţin doar prin rugăciune şi credinţă, fără să cer vreunui om, finanţele pentru înfiinţarea şi conducerea unui orfelinat, aceasta poate că va întări credinţa copiilor lui Dumnezeu. De asemenea, pentru cei neconvertiţi ar fi o mărturie a realităţii lucrurilor lui Dumnezeu.

Acesta este motivul principal pentru înfiinţarea orfelinatului. Desigur, doresc să fiu folosit de Dumnezeu pentru a-i ajuta pe copiii săraci şi să îi instruiesc în căile Domnului. Dar obiectivul principal al lucrării este ca Dumnezeu să fie mărit pentru că orfanii din grija mea vor primi tot ce au nevoie prin rugăciune şi credinţă. Toţi vor vedea că Dumnezeu este credincios şi răspunde la rugăciune.

Astfel, la 5 decembrie 1835, George Müller se roagă pentru o clădire, 1000 de lire şi persoane care să aibă grijă de copii. La 5 zile după aceea a primit o scrisoare de la un frate şi o soră, care-i scriau: Ne oferim pentru slujire în orfelinatul plănuit, dacă credeţi că suntem calificaţi pentru aceasta. De asemenea, vom renunţa în folosul orfelinatului la toată mobila şi obiectele casnice pe care Domnul ni le-a dat nouă. Facem aceasta fără să aşteptăm vreun salariu, crezând că dacă este voia Domnului să ne angajeze, El se va îngriji de toate nevoile noastre.

În următoarele săptămâni, Dumnezeu a continuat să răspundă la rugăciune şi să trimită mobilă, ţesături, ustensile de bucătărie, pături, farfurii şi căni, pe lângă bani. De asemenea, mai multe persoane s-au oferit să aibă grijă de copii.

Orfelinatul s-a deschis la 2 aprilie 1836. Din pricina cererilor, deşi iniţial voia să înfiinţeze un Orfelinat pentru copii între 7-12 ani, s-a înfiinţat şi unul pentru copii sub şapte ani, găsind o clădire potrivită pentru acesta în toamna aceluiaşi an.

În mai 1837 erau găzduiţi deja 64 de copii în cele două orfelinate, cel pentru fete şi cel pentru copii sub 7 ani. Tot în această perioadă, Müller îşi dă seama că va fi nevoie şi de un orfelinat pentru băieţi peste 7 ani. În luna octombrie a aceluiaşi an 1837, Dumnezeu îl ajută să obţină o clădire pe aceeaşi stradă cu celelalte două orfelinate. Astfel la 31 decembrie locuiau 81 de copii în cele trei orfelinate şi existau 9 îngrijitori.

Urmează apoi o perioadă de încercare în care orfelinatele primeau puţine resurse, atât cât să le ajungă nevoilor unei zile, de multe ori la un interval de câteva ore de momentul în care era nevoie de ele. Domnul ne-a dat cu îndurare suficient pentru nevoile noastre zilnice. Dar acum El ne dă cu ziua şi aproape cu ora, după cum avem nevoie. Ieri nu am primit nimic. L-am căutat pe Domnul din nou şi din nou, atât ieri, cât şi azi, şi se pare că El spune „Ceasul Meu încă nu a sosit“, scria George Müller într-una din acele zile.

Această situaţie va continua pe parcursul întregului an 1837, şi în 1838, dar asta îi va face pe lucrători să se unească şi mai mult în rugăciune şi să experimenteze răspunsul lui Dumnezeu în fiecare zi, chiar şi în ceasul cel din urmă.

În toamna lui 1838, când au putut plăti la limită chiria clădirilor, au luat hotărârea să pună totuşi deoparte bani pentru chirie, atunci când vor primi mai mulţi. Iată ce mai scria el la 29 octombrie: În această zi, Domnul ne-a dat din nou pâinea cea de toate zilele, deşi dimineaţă nu era nici cea mai mică probabilitate de a obţine alimente. Ne încredem în Dumnezeu zi de zi. El ne împlineşte nevoile cu credincioşie în atâtea feluri, pe măsură ce aşteptăm cu răbdare de la El. Nevoile noastre sunt mari, dar ajutorul Lui este, de asemenea, mare.

George Müller consemnează multe astfel de situaţii în care Dumnezeu a intervenit şi i-a ajutat să nu ducă lipsă de nimic, iar copiii au avut întotdeauna mâncare, îmbrăcăminte şi condiţii bune de trai. De asemenea, el povesteşte cazurile impresionante ale unor persoane care renunţau la tot ce mai aveau, şi era vorba de sume considerabile de bani, pentru lucrarea orfelinatelor.

Niciodată nu am avut o conştientizare mai mare a prezenţei Domnului decât atunci când după micul micul dejun nu mai rămăsese nimic pentru prânz, iar apoi Domnul a pregătit prânzul pentru mai mult de o sută de oameni; sau atunci când după prânz nu mai era nimic pentru ceai şi totuşi Domnul a pregătit ceaiul – toate acestea fără ca un singur om să fie anunţat despre nevoia noastră. Un lucru este sigur – nu am obosit să facem lucrarea Domnului în felul acesta.

Să nu credeţi că aceste răspunsuri la rugăciune sunt numai pentru noi şi nu toţi sfinţii se pot bucura de ele, ne încurajează Müller. Nu fiecare copil al lui Dumnezeu este chemat de Domnul să înfiinţeze şcoli şi orfelinate şi să se încreadă în Domnul pentru mijloacele materiale pentru acestea. Totuşi, nu este nici un motiv pentru care să nu experimentezi, cu mult mai din belşug decât experimentăm noi acum, bunăvoinţa Lui de a răspunde rugăciunilor copiilor Săi. Pune la încercare credincioşia lui Dumnezeu ducând fiecare nevoie a ta la El. Numai să păstrezi o inimă curată.

În continuare, George Müller consemnează etapele înfiinţării unor orfelinate noi şi a construirii unor clădiri, pentru a putea avea o capacitate mai mare. Această ediţie a Autobiografiei lui George Müller pe care v-am prezentat-o se termină cu o însemnare de la 1 martie 1860, dar lucrarea orfelinatelor a continuat să se extindă, ajungând în 1870 să aibă în grijă peste 1700 de copii în 5 case.

În încheiere, iată care este mesajul lui pentru cititorii cărţii: Doresc ca toţi copiii lui Dumnezeu care citesc această relatare a lucrării lui Dumnezeu în Bristol, să fie conduşi să se încreadă în El pentru tot ce au nevoie în orice circumstanţe. Mă rog ca multele răspunsuri la rugăciune pe care le-am văzut noi, să îi încurajeze să se roage în mod specific pentru convertirea prietenilor şi a rudelor lor, pentru propria creştere în har şi cunoştinţă, pentru sfinţii pe care îi cunosc personal, pentru starea Bisericii şi pentru succesul predicării Evangheliei. În mod special, îi previn cu dragoste să nu fie conduşi prin înşelătoria Satanei să creadă că aceste lucruri sunt specifice mie şi că nu toţi copiii lui Dumnezeu se pot bucura de ele.

Într-adevăr, Autobiografia lui George Müller este o carte care proclamă pe fiecare pagină măreţia lui Dumnezeu în răspunsul la rugăciune. Şi da, toţi putem experimenta acest lucru, cu condiţia să şi trăim o viaţă ca a lui George Müller, care îşi găsea toată plăcerea şi puterea în studiul Bibliei şi în rugăciune. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să-i urmăm exemplul şi astfel să-L vedem făcând lucrări mari şi în viaţa noastră!

PS: Ascultă episodul întreg AICI.

Reclame

Un gând despre “„Autobiografia lui George Müller“

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s