Autor: Irina Enache

În mijlocul Postului, devin conștient că Paștele se apropie din nou: zilele devin mai lungi, zăpada se topește, soarele oferă mai multă căldură și păsările își reiau cântecul.

Aud cuvintele lui Isus, spuse femeii samaritence „Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu în veac nu-i va fi sete, ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.” Ce cuvinte! Câte ore de meditație ar merita să le fie dedicate! Le voi purta cu mine în pregătirea mea pentru Paște.

Şi-a venit în fire şi a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.»’ Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. (Luca 15)

Parabola fiului risipitor este o poveste despre întoarcere. Am înțeles importanța întoarcerii, din nou și din nou. Viața mea se îndepărtează de Dumnezeu, iar eu trebuie să mă întorc. Întoarcerea este o luptă de-o viață.

Sunt surprins de motivațiile egoiste ale fiului risipitor. El și-a spus „Slujitorii tatălui meu au mai multă mâncare decât au nevoie, iar eu stau aici și mor de foame! Voi pleca de aici și mă voi întoarce la tata.” El nu s-a întors dintr-o iubire proaspăt regăsită pentru tatăl lui. Nu, el s-a întors pentru a supraviețui. A descoperit că drumul pe care-l alesese ducea la moarte, însă întoarcerea la tatăl lui era o necesitate pentru a rămâne în viață. A înțeles că a păcătuit, însă asta doar pentru că păcatul l-a adus în pragul morții. Sunt impresionat de faptul că tatăl lui nu a cerut o motivație mai înaltă. Dragostea lui era necondiționată, așa că și-a primit fiul acasă pur și simplu.

Eu, Domnul, cercetez inima şi cerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui. (Ieremia 17:10)

Ne putem da seama cu ușurință că, în lumea noastră, avem o dorință puternică de a încerca să realizăm ceva, indiferent că este vorba de a face ceva semnificativ pentru altcineva, sau pentru societate, sau să construim o casă, sau să scriem o carte, sau să câștigăm un premiu. Când începem să fim prea impresionați de rezultatele noastre, ajungem la concluzia greșită că viața este o imensă tabelă unde ne ținem scorul și adunăm puncte pentru a ne măsura valoarea. Înainte să ne dăm seama, ne-am vândut sufletul altora care ne țin scorul. Nu doar că suntem din lume, ci suntem și ai lumii. Devenim ceea ce face lumea din noi. Suntem inteligenți pentru că cineva ne dă note mari. Suntem de folos pentru că cineva ne spune „mulțumesc”. Suntem plăcuți pentru că cineva ne place. Suntem importanți pentru că cineva ne consideră indispensabili. Pe scurt, suntem valoroși pentru că avem succes.