Putem să-L întâlnim pe Dumnezeu doar în momentul prezent. Acesta este spațiul în care Dumnezeu hotărăște să-Și limiteze propria putere. Noi alegem dacă trăim sau nu în momentul prezent. Putem să luăm decizii doar în momentul prezent. Putem să ne bucurăm de priveliști și de sunete doar în momentul prezent. Putem să iubim, să urâm, să cântăm sau să plângem doar în momentul prezent. Dintre toate dimensiunile temporale, doar momentul prezent poate fi folosit pentru pocăință. Din nefericire, mintea blochează contactul cu prezentul de fiecare dată când are șansa să facă acest lucru. (…) Mintea nu poate controla prezentul, timpul în care se întâmplă lucrurile, și de aceea pretinde că el nu există. Acest lucru îl face pe om să se comporte total inconștient, precum o caracatiță care încearcă să scape înotând în multe direcții. Acest lucru îl forțează pe om să aștepte ca mintea lui să absoarbă un eveniment, care până atunci devine un eveniment din trecut, înainte ca omului să i se permită să îl trăiască. Una dintre funcțiile rugăciunii este să ne aducă în momentul prezent și să ne ajute să rămânem în el. (Arhim. Meletios Webber, Bread Water Wine and Oil, 2007).
Atenția neabătută asupra momentului prezent naște stabilitatea interioară. Stabilitatea interioară naște trezvie și totodată dăruiește o înțelegere contemplativă a luptei duhovnicești. Sf. Isihie
Dr. Albert S. Rossi – Cum să devii o prezență vindecătoare