Pentru că ieri a fost Ziua Copilului, cartea asupra căreia ne vom concentra atenţia astăzi se numeşte Limite pentru copii şi este scrisă de Dr. Henry Cloud şi Dr. John Townsend, autorii cărții Limite. Dacă acolo era vorba despre limitele pe care trebuie să le stabilim şi să le menţinem ca adulţi, în relaţiile de cuplu, de prietenie sau de la muncă, în volumul de faţă, aşa cum reiese în mod clar din titlu, este vorba despre cum să stabilim şi să menţinem limite în relaţia cu copiii, astfel încât ei să devină nişte adulţi responsabili, în stare la rândul lor să stabilească şi să respecte limite.
Când am prezentat această carte în emisiune în 2019, am avut-o în studio pe Andreea Ştefănică, autoarea blogului cu acelaşi nume, mamă a doi copii (pe atunci fetița nu se născuse încă), care a scris și ea pe blogul ei o recenzie la cartea Limite pentru copii, aşa că puteţi citi despre părerea ei şi acolo. Acestea sunt motivele pentru care am ales s-o invităm pe Andreea în emisiunea noastră şi puteți asculta discuția noastră de atunci la finalul articolului.
Autorii cărții încep prin a arăta care sunt beneficiile limitelor în viața copiilor.
Dacă limitele sunt clare, copiii dezvoltă următoarele calităţi:
- sentimentul bine definit al identităţii proprii
- responsabilitate personală
- capacitatea de a alege
- înţelegerea faptului că, dacă aleg bine lucrurile merg bine, iar dacă aleg prost, voi suferi
- posibilitatea de a iubi cu adevărat, în condiţii de libertate
După ce prezintă rolurile părintelui şi calităţile importante pe care trebuie să le dezvolte în copii, Dr. Henry Cloud şi Dr. John Townsend remarcă în cartea Limite pentru copii următorul lucru: Copilul reacţionează la modul în care te comporţi ca părinte.
În continuare aceștia prezintă cele 10 legi ale limitelor. Iată care sunt, pe scurt.
Legea semănatului și a seceratului: Adevărata schimbare survine de obicei numai atunci când purtarea cuiva îl obligă pe cel în cauză să se confrunte cu adevăratele consecinţe, cum ar fi: durerea, pierderea timpului, a banilor, a posesiunilor, etc.
Aşadar, ca părinte:
- Fă din consecinţe o manifestare naturală a infracţiunii.
- Fă uz de consecinţe grave doar în cazul unor ofense serioase.
- Aplică nişte consecinţe imediate.
- Fereşte-te de consecinţele emoţionale şi aplică-le pe cele reale.
- Foloseşte consecinţele relaţionale numai dacă este vorba despre propriile tale sentimente.
- Gândeşte-te la consecinţe ca la nişte apărători ai tăi şi ai celorlalţi din familie împotriva comportamentului copilului tău.
- Fii mereu deschis la posibilitatea copiilor de a face alegeri.
Un aspect important discutat de autori în cartea Limite pentru copii, unul care a stârnit multe dezbateri şi are susţinători convinşi de ambele păriţi, este acela al recompenselor. Mie mi-a plăcut abordarea autorilor care spun că trebuie să oferim recompense fie pentru formarea unor noi deprinderi, fie pentru performanţe excepţionale, şi NU pentru îndeplinirea unor cerinţe de comportament civilizat, corespunzător vârstei şi îndeplinirea unor sarcini care sunt de aşteptat din partea lor.
Trecem acum la cea de-a doua lege a limitelor, legea responsabilităţii.
Comorile pentru care copiii trebuie să-şi asume responsabilitatea:
- emoţiile
- atitudinile faţă de: – sine/ rolul în familie/ prieteni/ Dumnezeu/ școală/ muncă/ chestiuni morale
- comportamentul
A treia lege a limitelor este legea puterii, care ar putea fi rezumată în următoarea propoziţie: Nu pot face totul, dar nici nu sunt neajutorat. Am observat că există două tendinţe în relaţia cu copiii: pe de o parte este noul val care încurajează independenţa cât mai mare a lor şi dezvoltarea capacităţii de a se descurca singuri cât mai timpuriu, iar pe de alta, tendinţa pe care o observ mai degrabă la generaţia bunicilor, de a-i bebeluşi sau mămoşi prea mult pe copii.
Un capitol important al cărţii Limite pentru copii de Dr. Henry Cloud şi Dr. John Townsend este cel dedicat legii respectului, care se referă la a-l învăţa pe copil să respecte limitele altora. Adică:
- să nu-i rănească pe alţii
- să respecte „nu“-ul altora, fără să-i pedepsească
- să respecte limitele, în general
- să se bucure de distanţarea altora
- să se întristeze în loc să se enerveze atunci când limitele altora îi împiedică să obţină ceea ce doresc.
- empatia şi corecţia
- Lasă-i să-şi rezolve singur conflictele cu alţii
- Nu te angaja în protestul copilului! Abordează-l cu empatie – dragoste şi limite!
Atitudinea ta de respect faţă de alţii şi faţă de limitele celorlalţi vor trece dincolo de orice tehnică pe care o vei învăţa vreodată.
Eu citisem cartea Limite pentru copii cu ceva ani în urmă şi, din fericire, îmi luasem suficiente notiţe. Când le-am revăzut pentru a pregăti emisiunea am dat peste un citat pe care nu mi-a venit să cred că-l uitasem şi cred că o să vă daţi seama de ce nu mi-a venit să cred imediat: De timpuriu este important ca un copil să înveţe că mama vrea să citească şi că acum nu vrea să se joace.
Aşa cum ştiţi şi ştie oricine care mă cunoaşte, cititul este una dintre pasiunile mele şi bineînţeles că am vrut să i-o insuflu de mic băiatului meu şi cred că până acum am reuşit. Am scris despre acest proces chiar într-un articol pe blogul Andreei, aşa că iată un motiv în plus să mergeţi să-l citiţi. Îmi vin acum în minte situaţiile în care, crezând că e absorbit de vreun joc, îmi luam cartea să citesc şi peste foarte puţin timp venea şi-mi zicea (când era mai mic) „Nu citeşte mami! Chide catea!“.
A cincea lege a limitelor abordată de autorii cărţii Limite pentru copii este legea motivaţiei. Copilul trebuie să înveţe să fie o persoană iubitoare, spun ei, pentru ca ceea ce îi motivează să se poarte bine şi să îi trateze pe ceilalţi bine să fie dragostea. Ei mai spun, de asemenea, că limitele sunt o formă de iubire.
Capitolul următor, referitor la legea evaluării, care are de-a face cu durerea şi frustrarea, mi se parte un capitol foarte important, pentru că scoate în evidenţă câteva principii de care orice om are nevoie în viaţă. Dezvoltarea implică durere, însă nu orice durere produce dezvoltare.
4 reguli pentru evaluarea durerii:
- Nu lăsa ca durerea copilului tău să-ţi controleze emoţiile.
Primul indiciu că un copil nu va dezvolta stăpânirea de sine este faptul că părintele nu are suficientă stăpânire de sine pentru a-şi aplica propriile reguli.
Frustrarea este elementul principal al maturizării. Copilul care nu este niciodată frustrat nu-şi dezvoltă vreodată capacitatea de a tolera frustrarea.
Protestul copilului nu defineşte realitatea şi nici nu distinge între bine şi rău.
- Fă distincţie între durerea ta şi durerea copilului tău.
- Ajută-ţi copilul să înţeleagă că scopul vieţii nu este evitarea durerii, ci a face din durerea benefică un aliat.
Ne schimbăm atunci când durerea de a rămâne aceiaşi devine mai mare decât durerea de a nu ne schimba.
- Asigură-te că durerea este cea a maturizării, nu durerea provocată de o nevoie sau de o rană.
Concluzia acestui capitol la care trebuie să luăm cu toţii aminte este că scopul vieţii nu este evitarea suferinţei. Scopul vieţii este să înveţi să suferi cu folos. Copilul care este învăţat să ocolească suferinţa complet va avea parte în viaţă de mai multă suferinţă decât ar trebui.
A şaptea lege este legea proactivităţii. Un semn al maturităţii emoţionale şi spirituale este abilitatea cuiva de a-şi întemeia deciziile pe valorile sale.
Limitele proactive:
- trec dincolo de identificarea problemei, ajungând la soluţionarea ei
- includ atât aspectele cu care copilul este de acord, cât şi pe cele cu care el nu este de acord
- vizează faptul că alţii nu mai pot să-l controleze pe copil
- nu vizează răzbunare şi corectitudine, ci responsabilitate
A opta lege a limitelor se numeşte legea invidiei. Sunt mai fericit când sunt mulţumitor.
Satisfacţie+frustrare
- Dăruire = împlinirea (satisfacerea) nevoilor şi a dorinţelor (iubire, relaţie, îngrijire)
- Limitare – reglare
- Abţinerea = a-l ajuta pe copil să-şi depăşească sentimentele provocate de limite şi să-şi interiorizeze limita respectivă sub forma unei trăsături de caracter.
Mi-a plăcut legea a noua a limitelor, legea activităţii, pentru că primul principiu al dezvoltării unui copil activ este să fii tu însuţi o persoană activă, nu doar un părinte şi cred că este un adevăr pe care trebuie să-l audă cât mai multe mame care cad în extrema de a se identifica numai cu rolul de mamă. Iată ce spun autorii: Părintele a cărui viaţă se concentrează în jurul copilului îl determină să creadă că viaţa înseamnă fie să devii părinte, fie să fii întotdeauna servit de un părinte. Lasă-l pe copil să vadă că ai interesele şi relaţiile tale, care nu-l implică şi pe el.
Ultima lege a limitelor prezentată în cartea Limite pentru copii este legea expunerii.
Respectă tu însuţi legea expunerii (sinceritate, direct):
- Clarifică limitele
- Înlătură-le frica şi îngăduie-le să-ţi vorbească liber
- Nu susţine lipsa exprimării
- Nu te pune la mijloc
- Învaţă-i să folosească limbajul corespunzător limitelor
În final, iată şi cei șase paşi pentru implementarea acestor limite în relaţia cu copiii.
- Înţelege cele trei realităţi
- există cu adevărat o problemă: copilul tău nu este perfect
- problema nu este de fapt problema
- timpul nu vindecă totul
- Conectează-te
- Dezvoltă-ţi limitele personale
- Evaluează şi planifică
- Prezintă planul: – într-un moment de pace
- adoptă o atitudine „pro“
- descrie problema
- descrie aşteptările
- descrie consecinţele
- negociază ce e negociabil
- Fii consecvent de-a lungul timpului
- Aşteaptă-te să nu fii luat în serios şi să fii testat
- Fii răbdător şi lasă loc mai multor încercări
- Laudă realizările copilului
- Ajustările de detaliu şi schimbările aferente
Mie încă mi se pare una dintre cele mai bune cărți despre creşterea copiilor scrise de autori creştini pe care le-am citit şi m-a ajutat foarte mult să revăd aceste notiţe ca să fac eforturi mai conştiente şi mai înţelepte în stabilirea şi menţinerea limitelor în relaţia cu copilul meu, aşa că v-o recomand cu insistenţă!
Mai jos regăsiți discuția cu Andreea din 2019, pentru a afla mai multe detalii și părerea ei.
PS: Despre cartea Limite de Dr. Henry Cloud şi Dr. John Townsend
CARTEA E O VIAȚĂ 
♥️👍🥳