Un strop de viaţă #628


Compasiunea este mai puternică decât puterea. Întrebaţi-L pe Isus care a ales să moară pe o cruce. Compasiunea înseamnă a suferi împreună. Şi a suferi cu cei ce suferă este felul în care a ales Isus să transforme suferinţa. Cu toţii am suferit în diferite moduri, cu toţii suntem la fel de diferiţi. Ascultaţi-vă unii altora inimile frânte, suferinţa.

Dacă am putea să avem compasiune unii faţă de alţii – să suferim împreună – unii cu alţii – am putea fi parte din procesul de vindecare al celorlalţi.

Ann Voskamp, win or lose, the way forward through this messy brokenness

 

Un strop de viață #627


De la bun început, cu două mii de ani în urmă, adepții lui Isus au susținut întotdeauna că a luat asupra sa și le-a făcut ale sale lacrimile lumii, purtându-le pe toate până la moartea Sa crudă și nedreaptă pentru a îndeplini operațiunea de salvare a lui Dumnezeu; și că a luat bucuria lumii și a făcut-o să renască atunci când s-a sculat din morți și prin aceasta a lansat noua creație a lui Dumnezeu. Credința creștină susține pasiunea dreptății pe care orice om o cunoaște, năzuința de a vedea lucrurile puse în ordine dreaptă. Și susține că în Isus, Dumnezeu însuși a împărtășit această pasiune și a pus-o în lucrare eficientă, astfel încât în final toate lacrimile să se usuce și lumea să se poată umple de dreptate și bucurie.

N.T. Wright, Creștin pur și simplu

Un strop de viaţă #626


O rugăciune pentru momentele în care nu poţi uita durerea

O, Doamne, Tatăl celor orfani, Tu vezi durerea mea şi îmi cunoşti tristeţea. Tu ai purtat toate aceste păcate înainte ca ele să aibă loc, şi nicio rană nu s-a produs fără a-ţi îndurera şi Ţie inima.

Există amintiri pe care nu vreau să le retrăiesc, dar de care nici nu pot să scap. Ele se năpustesc asupra mea atunci când mă aştept mai puţin, şi povara emoţiilor ameninţă să mă distrugă. Dumnezeule Tată, ascultă-mi cererea disperată. Am nevoie de Tine, oh, am nevoie de Tine.

Tu promiţi să faci totul frumos la vremea lui şi mi-aş dori ca acel moment să fie acum, dar între timp, vrei să mă porţi în braţele Tale? Ţine-mă aproape de inima Ta. Lasă-mă să-mi odihnesc capul pe umărul Tău, ca un miel purtat de Păstorul său.

Ţine-mă atunci când durerea pare să mă copleşească, ca valurile care se izbesc de mine. Du-mă pe stânca mai înaltă decât mine. Tu eşti adăpostul meu. Turnul meu tare. Adăpostul meu în mijlocul furtunii. În Tine sunt în siguranţă, nu numai faţă de trecut, ci şi faţă de amintirile care mă bântuie.

Nu pot uita, dar Tu poţi vindeca. Poţi aduce viaţă din cenuşă şi nu cer nimic mai puţin decât o minune! Vindecă aceste răni, Doamne, dar lasă cicatricele. Vreau să-mi amintesc mereu de bunătatea Ta, de vindecarea Ta şi de restaurarea Ta. Vreau să pot să mă uit în urmă la ce a fost şi să văd ce faci acum. Tu promiţi că faci ceva nou în mine; ajută-mă să cred asta şi să-mi aţintesc privirea înainte în loc să continui să mă gândesc la trecut. Ajută-mă să-mi încredinţez trecutul Ţie şi să păşesc înainte spre viitorul pe care Îl pregăteşti pentru mine.

Tu vei fi credincios în a duce la bun sfârşit această bună lucrare pe care ai început-o în mine şi de-abia aştept să văd cum o vei face!

Te iubesc, Doamne.

Amin.

Asheritah Ciuciu, A Prayer for When You Can’t Forget the Pain

Un strop de viață #625


În jertfirea de sine, și doar aici, intrăm în contact cu un ritm nu doar al întregii creații, ci și al întregii ființe. Și asta deoarece însuși Cuvântul veșnic Se jertfește pe Sine. Când Se lasă să fie răstignit, El „face în furtuna îndepărtatelor Sale ținuturi ceea ce făcuse acasă în slavă și bucurie” de la întemeierea lumii. De la cel mai înalt până la cel mai de jos, eul există pentru a se renunța la el. În urma renunțării, eul devine un eu mai autentic, la care iar trebuie să se renunțe, și tot așa la nesfârșit. Aceasta nu este o lege de care putem scăpa. Tot ce se află în afara jertfirii de sine este Iad, întemnițare îngrozitoare în eu. Jertfirea de sine este adevărul absolut.

C.S. Lewis, Problema durerii

Un strop de viaţă #624


A urmări excelenţa este diferit de a urmări perfecţiunea. Mulţi dintre noi trebuie să-şi aducă aminte acest lucru şi să fie eliberaţi de povara perfecţionismului.

Perfecţioniştii pot fi devastaţi de eşec; cei care urmăresc excelenţa învaţă din eşecuri. Perfecţioniştii îşi amintesc greşelile şi stăruie cu gândul asupra lor; cei care urmăresc excelenţa îşi îndreaptă greşelile şi învaţă din ele.

Ryan Snow, Excellence in Leadership