Un strop de viață #775


Pierderea poate transforma, dacă ne determină să căutăm iertarea lui Dumnezeu. Câteodată filmul oprit al vieții ne reamintește cât de jos am ajuns înainte de pierdere și cât de slabă era reacția noastră. Instantaneul surprinde imaginea noastră lăuntrică. Suntem obligați să privim urâțenia, egoismul și meschinăria propriei vieți. Ce ne mai rămâne de făcut? În acest caz, nu mai există o a doua șansă. Rămănem doar cu amintirea amară a eșecurilor sau a bunelor intenții pe care nu le-am dus până la capăt. Dumnezeu însă promite să-i ierte pe aceia care își mărturisesc greșelile, să-i absolve pe cei care-și recunosc vina, și să îndrepte ceea ce, spre regretul nostru, am greșit.

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii

Un strop de viață #774


Dacă vrem să simțim Prezența divină, trebuie să intrăm în sanctuarul interior al inimii noastre și, așa cum a făcut Isus în templu, să ne mâniem la vederea celor găsite acolo. Nu există o altă cale spre Dumnezeu decât printre ruine și moloz. Trebuie să trecem prin, nu să înconjurăm, orice ne-ar împiedica să ajungem la El. Procesul acesta este ceea ce oamenii care Îl caută pe Dumnezeu cu toată inima numesc frângere și pocăință.

Larry Crabb, Vise năruite

 

Un strop de viață #773


Regretele sunt inevitabile într-o lume a imperfecțiunii, greșelilor și pierderii. Există o cale de a răscumpăra toate acestea? E posibil ca o viață ratată din cauza pierderii să mai fie îndreptată, cu tot caracterul ireversibil al pierderii propriu-zise? E cu putință ca oamenii măcinați de regrete să se elibereze și să fie transformați? Eu cred că există cale de răscumpărare pentru acești oameni, dar ei nu pot șterge pierderea care a dat naștere regretelor. Oamenii pot fi schimbați de pierderile imposibil de schimbat pe care le-au trăit. Așadar, pentru ca răscumpărarea să poată avea loc, ei nu trebuie să rămână blocați la pierderea propriu zisă, ci să primească cu toată ființa lor efectele pozitive pe care aceasta le poate avea în viața lor. Ei trebuie să depășească într-un fel ceea ce este în urmă, îndreptându-se spre ceea ce se află înaintea lor, canalizându-și energiile spre schimbările pe care le pot face în prezent. Cu alte cuvinte, ei trebuie să urmărească transformarea personală care vine doar prin har.

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii

Un strop de viață #772


Generația noastră a pierdut conceptul descoperirii bucuriei în dorințele neîmplinite. Nu mai știm ce înseamnă să sperăm. Știm ce vrem și vrem acum. Orice dorință nesatisfăcută a ajuns ca o durere de dinți îngrozitoare de care vrem să scăpăm repede și cu orice preț. Adevărul însă e că rostul durerii este acela de a fi un indicator care să ne îndrume spre un loc mai bun.

Larry Crabb, Vise năruite

Un strop de viață #771


Avem nevoie de cineva mai mare decât noi care să ne dăltuiască o nouă identitate. Dumnezeu ne poate călăuzi în această căutare, ne poate ajuta să devenim oameni a căror valoare se bazează pe har, nu pe performanțe, realizări și putere. Putem învăța să fim pur și simplu, fie că suntem divorțați, șomeri, văduvi, victime ale abuzurilor, bolnavi sau chiar pe moarte. Ne putem lăsa în voia dragostei ca făpturi create după chipul lui Dumnezeu, chiar și atunci când trupurile ne sunt mutilate, gândurile ne sunt într-o mare învălmășeală și sufletele ne sunt tulburate. Și ne mai putem lăsa în voia speranței că viața poate fi frumoasă, cu toate că niciodată nu va mai fi la fel.

Jerry Sittser, Har ascuns. Maturizarea sufletului care trece prin experienta pierderii