Citate

Un strop de viață #312


Pe vremea propriului meu scepticism, îmi doream o intervenţie spectaculoasă din înalt. Căutam o dovadă a realităţii nevăzute, posibilitatea unei anume verificări. În vremuri de credinţă, asemenea iruperi supranaturale mi se par cu mult mai puţin importante, în parte întrucât orice explicitare materialistă a vieţii este inadecvată în motivarea realităţii. Am învăţat să identific căi mai subtile de comunicare între lumea văzută şi cea nevăzută. Simt în dragostea romantică ceva mai mult decât o simplă atracţie biochimică. Întrezăresc în frumuseţe şi în natură amprenta unui geniu creator căruia nu-mi rămâne decât să mă închin.
Ţelul contemplaţiei este acela de a vedea lumea aşa cum o vede Dumnezeu, o uniune a celor două lumi şi nu clivajul dintre ele. Ceea ce presupune atât experienţa practică a unei vieţi întregi, cât şi rarele, singularele străfulgerări ale revelaţiei.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

 

Un strop de viaţă #311


Cei care-L urmează pe Hristos nu se agaţă de daruri;

nu pentru câştig le dă El.

Căci darului odată făcut, tot dar îi e dat să rămână,

şi rostul lui este să fie mereu dăruit mai departe.

Ann Voskamp, O mie de daruri

Un strop de viață #310


Orice act de iubire, dreptate, compasiune – respectiv ură sau cruzime – are consecințe atât în această lume, cât și în cea nevăzută.

Philip Yancey, Zvonurile altei lumi

Un strop de viaţă #309


Ca să primeşti darurile lui Dumnezeu e suficientă o mişcare simplă, lină: apleacă-te şi fă-te mic.

Ann Voskamp, O mie de daruri

Un strop de viață #308


Teologia Scripturii nu este o teologie a fricii. Mesajul hristic e, dimpotrivă, dătător de curaj şi de calm lăuntric, chiar dacă se referă neîncetat şi la pericolele sau costurile cu care are a se confrunta cel pornit pe calea Împărăţiei.

Isus spune în repetate rânduri: „Îndrăzniţi“, „Nu vă temeţi“, „Bucuraţi-vă“. Iar ca o încununare, avem textul din 1 Timotei 1:7: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de temere, ci de putere şi de iubire şi de minte înţeleaptă.“

Începutul înţelepciunii e, aşadar, „frica de Domnul”, dacă „frica” înseamnă facultatea de a te minuna, de a te lăsa copleşit de mister, de farmecul devastator, feroce şi irezistibil al lumii de dincolo de lume şi al timpului de dincolo de timp. În acest sens, şi numai în acest sens, „frica de Domnul” este condiţia supremă a receptivităţii faţă de mesajul Lui.

Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste