Un strop de viață #308


Teologia Scripturii nu este o teologie a fricii. Mesajul hristic e, dimpotrivă, dătător de curaj şi de calm lăuntric, chiar dacă se referă neîncetat şi la pericolele sau costurile cu care are a se confrunta cel pornit pe calea Împărăţiei.

Isus spune în repetate rânduri: „Îndrăzniţi“, „Nu vă temeţi“, „Bucuraţi-vă“. Iar ca o încununare, avem textul din 1 Timotei 1:7: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de temere, ci de putere şi de iubire şi de minte înţeleaptă.“

Începutul înţelepciunii e, aşadar, „frica de Domnul”, dacă „frica” înseamnă facultatea de a te minuna, de a te lăsa copleşit de mister, de farmecul devastator, feroce şi irezistibil al lumii de dincolo de lume şi al timpului de dincolo de timp. În acest sens, şi numai în acest sens, „frica de Domnul” este condiţia supremă a receptivităţii faţă de mesajul Lui.

Andrei Pleșu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste

Avatarul lui Necunoscut

Autor: Irina-Maria Akopian

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu