Creştinismul este singura speranţă pentru această lume distrusă, pentru că nu există o altă cale pentru cei frânţi să obţină cuiele de care au nevoie pentru a reconstrui.
Mai mare decât nevoia de programe şi productivitate, în această săptămână e nevoie de un Salvator şi de o rugăciune.
Dumnezeu nu-mi cere să produc – El îmi cere să mă rog.
Dumnezeu nu-mi cere să mă caţăr pe scări – El îmi cere să îngenunchez şi să renunţ.
Ann Voskamp, What Every Hard Week Ahead of You Needs
Miroslav Volf, care a predat teologie în timpul războiului din fosta Iugoslavie şi care a învăţat să se identifice personal cu psalmii blestemelor, explică: Pentru urmaşii lui Mesia cel crucificat, mesajul principal al psalmilor de imprecaţie este următorul: ”locul potrivit de exprimare a mâniei este înaintea lui Dumnezeu”. În lumina dreptăţii şi a dragostei Lui, ura dă înapoi şi este plantată sămânţa miracolului iertării.
Biblia pe care a citit-o Isus, de Philip Yancey
Dumnezeu, în Noul Testament, e Cel nerecunoscut, Străinul suprem, care vrea să vindece lumea de propria ei înstrăinare. Înainte de a promite oamenilor o înviere definitivă la sfârşitul timpului, El le cere să învie în viaţa de acum, adică să se comporte ca nişte oameni vii. Iar oamenii cu adevărat vii sunt cei care nu trec pe lângă Dumnezeu fără să-l recunoască. Oamenii veacului, adică ai momentului, se simt bine – şi legitimi – în postura de fiinţe cunoscătoare. Credinciosul e cineva care vrea, în plus, să fie o fiinţă re-cunoscătoare.
Andrei Pleşu, „Insensibilitatea cotidiană“ în Despre frumuseţea uitată a vieţii
C.S. Lewis spunea: Cred că ne place să lăudăm lucrurile de care ne bucurăm, deoarece lauda nu doar exprimă bucuria, ci o şi completează; ea este modul stabilit pentru desăvârşirea ei; lauda este calea rânduită pentru desăvârşirea bucuriei; îndrăgostiţii nu îşi spun mereu unul altuia cât de frumoşi sunt, doar pentru a se complimenta; plăcerea este incompletă dacă nu este exprimată.
Astfel, dacă Dumnezeu ne iubeşte îndeajuns pentru a ne oferi bucuria deplină, El trebuie să facă mai mult decât să ni Se ofere pe Sine; trebuie, de asemenea, şi să câştige laudele inimilor noastre – nu pentru că ar avea nevoie să-Şi ascundă anumite slăbiciuni din Sine, sau pentru că ar trebui să-Şi compenseze vreun defect, ci pentru că ne iubeşte şi doreşte să ne dea acea bucurie deplină, ce poate fi găsită doar prin cunoaşterea Lui şi în lauda la adresa Sa, cea mai minunată Fiinţă dintre toate. Dacă este cu adevărat pentru noi, El trebuie să fie pentru Sine Însuşi!
John Piper, Însetat după Dumnezeu
Creştinii care înţeleg adevăratul sens al crucii nu se vor smiorcăi niciodată că sunt trataţi incorect. Nici nu le va trece prin cap să se întrebe dacă li se oferă un tratament corect. Ei ştiu că au fost chemaţi să-L urmeze pe Cristos, iar Cristos, cu siguranţă, n-a primit nimic care măcar să se apropie de ideea de tratament corect din partea omenirii. Tocmai în aceasta constă slava crucii – în faptul că un Om a suferit pe nedrept, a fost nedreptăţit şi hulit şi crucificat de către oameni nevrednici să respire aerul pe care-l respira El. Şi cu toate acestea, El n-a deschis gura. Deşi ocărât, n-a răspuns cu ură, iar când suferea, n-a ameninţat pe nimeni. Gândul că El ar fi putut striga cerând să fie tratat corect pur şi simplu nu poate pătrunde într-o inimă care-L respectă. El Şi-a dedicat întreaga viaţă pentru a da înapoi acele lucruri pe care nu El le luase. Dacă S-ar fi pus să calculeze cât datora, iar apoi ar fi avut grijă să nu dea nimic mai mult, întregul univers moral s-ar fi prăbuşit.
A.W. Tozer, Lumea: teren de joacă sau câmp de luptă?
CARTEA E O VIAȚĂ 