Studiile sugerează faptul că creierul reține foarte puțin din ceea ce doar este citit, dar poate să-și aducă aminte instant mai mult din ceea ce a fost subliniat, notat sau ceva cu care s-a interacționat în vreun fel. […]
Eugene Peterson spune că trebuie să „metabolizăm” Scriptura, consumând din ea zilnic în așa fel încât să fie asimilată în oase, suflet, sânge și duh. […]
De aceea, Sarah Clarkson recomandă Continuă lectura „Oameni ai cărții #2 – Crearea unui ritm de lectură”
Cred că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem de fapt nu este atât „Când îi expun pe copiii mei la întuneric?”, cât „I-am expus la lumină?” Eu susțin că copiii trebuie să aibă o cunoaștere adânc înrădăcinată despre ce este bine pentru a putea face față răului. […]
Ceea ce am descoperit din propriul meu proces de discernământ este că trebuie să mă întreb mai degrabă ce transmite o carte ca întreg, decât dacă explică sau pomenește mesajul creștin. Ce caută această carte să mă facă să cred prin dezvoltarea personajelor sale, prin alegerile lor, prin consecințele acestora și prin felul în care prezintă ideea de credință? Prezintă capacitatea omului de a alege? Abordează realitatea păcatului? Susține ceea ce este frumos și bun? Pune preț pe viața umană? […]
Când ajung la o dilemă ce ține de discernământ, deseori descopăr că dacă analizez ce produce acea carte în mine – în emoțiile mele, în imaginația mea, în dorințele mele, în percepția mea despre ce este real sau adevărat – pot să identific repede dacă acea carte este una pe care vreau să continui s-o citesc.
Oameni ai cărții este o serie de citate și liste de lectură din și inspirate de cartea Book Girl de Sarah Clarkson.
Cuvântul 30 – Despre unirea celor trei virtuți, adică despre credință, nădejde și dragoste
Cel ce iubește pe Domnul a iubit mai întâi pe fratele său. Dovada primului lucru este cel de-al doilea. Cel ce iubește pe aproapele nu rabdă vreodată pe cei ce clevetesc și fuge de ei mai degrabă ca de foc. Cel ce zice că iubește pe Domnul, dar pe fratele său se mânie este asemenea celui ce aleargă în vis.
Tăria iubirii este nădejdea. Căci prin aceasta așteptăm plata iubirii. Nădejdea este bogăția bogăției nearătate. Ea este vistieria neîndoielnică dinainte de vistierie. Ea este odihnă în osteneli. Ea este ușa iubirii. Ea omoară deznădejdea. Ea este icoana celor ce nu sunt de față. Lipsa nădejdii este pieirea iubirii. De ea sunt legate trudele, de ea atârnă ostenelile, pe ea o înconjoară mila.
Iar acum, după toate cele spuse, rămân acestea trei, care pe toate le leagă și le țin împreună: credința, nădejdea și dragostea, iar mai mare decât toate este dragostea, căci ea este numele lui Dumnezeu.
Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.
Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.
Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4: 7, 8, 16)
Cel ce cere de la Dumnezeu lucruri mai prejos de vrednicia sa va primi fără îndoială cele mai presus de sine. Despre aceasta dau mărturie vameșul care a cerut iertare, dar a primit îndreptarea (Luca 18:14) și tâlharul care a cerut numai pomenirea în Împărăție și a moștenit raiul întreg (Luca 23:24).
Să nu ne întristăm când cerem ceva de la Domnul timp îndelungat și nu suntem auziți, căci Domnul ar fi voit ca toți oamenii să se facă nepătimitori într-o clipă, dar, ca un înainte-știutor, cunoaște că aceasta nu le este de folos. Toți cei ce cer și nu primesc de la Dumnezeu cele cerute fără îndoială că nu le primesc pentru una din aceste pricini: sau pentru că cer înainte de vreme, sau pentru că cer cu nevrednicie și dornici de slavă deșartă, sau pentru că primindu-le se vor făli, sau după dobândirea lucrului cerut vor cădea în nepăsare.
Sfântul Ioan Scărarul
Cuvântul 28 – Despre rugăciune
Rugăciunea, după felul ei, este petrecerea și unirea omului cu Dumnezeu, iar după lucrare, ea este întărire a lumii, împăcare cu Dumnezeu, maica și totodată fiica lacrimilor, ispășire a păcatelor, pod pentru trecerea ispitelor, zid care ne apără de necazuri, veselie viitoare, izvor al virtuților, hrană a sufletului, luminare a minții, secure care taie deznădejdea, arătare a nădejdii, nimicire a întristării, comoară a celor ce se liniștesc, îmblânzire a mâniei, oglindă a creșterii duhovnicești, prevestitoare a răsplătirii viitoare, semn al slavei.
Să ne sculăm și să auzim ce strigă și ce vorbește către noi cu glas mare această împărăteasă a virtuților: Veniți către Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu peste voi și veți afla odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun (Matei 11:28-30).
Când mergi să stai înaintea Domnului, să-ți fie lumina sufletului tău țesută cu totul din firele sau, mai bine zis, din materialul neținerii de minte a răului. Altminteri nu vei căpăta niciun folos de la rugăciune.
Sfântul Ioan Scărarul
CARTEA E O VIAȚĂ 