Etichetă: Un strop de viață în preajma Paștelui

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #16


Ce este păcătosul? Este un om ca orice om, care își dorește viața, însă neîncetat agonisește moarte întru sine. Sau, este un om care își dorește sănătate, dar neîncetat ia otravă. Oare îl vei pizmui?
Dacă îl pizmuiești pe cel păcătos, care aleargă după umbrele cele trecătoare ale acestei lumi, îi ești tovarăș în nebunie. El este fără de minte pentru că vrea să prindă ceea ce nu poate ține, iar tu din pricină că îți otrăvești inima prin pizmă. Dacă îți pare rău pentru el și îl îndrepți, îi faci bine și lui, și ție – îți întărești inima și pe a lui o tămăduiești.
În această săptămână a Postului, lărgește-ți inima ca să iasă toată zavistia. Gândește-te oare cu câte mii s-ar împuțina răutățile din patria ta dacă ar pieri pizma dintre oameni? Și cât s-ar împuțina certurile și iubirea de sine? Și cât s-ar împuțina vărsările de sânge și urâciunea? Doar de n-ar fi zavistia!
Ia seama să nu te înșeli! Zavistia nu se înfățișează sub numele ei cel adevărat. Iubirea de arginți se ascunde sub numele chiverniselii, beția sub numele iubirii de prieteni, jocurile de noroc sub numele divertismentului iar zavistia sub numele dreptății și al egalității. Și în tine însuți, zavistia se înfățișează ca o revoltă împotriva nedreptății și a inegalității. O, fiul meu, ia seama să nu te înșeli! Tot tâlharul ce vine la ușă strigă: Eu sunt binefăcătorul și prietenul tău! Păzește-te să nu te înșele glăsuirea lui și nu deschide ușa.

Sfântul Nicolae Velimirovici- Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #15


De ce se închid norii când câmpiile sunt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s-a tulburat şi şi-a lepădat rânduiala.
Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s-au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor? Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.
Ştii tu oare, fiule, de ce s-au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime? Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.
Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele? Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.

Sfântul Nicolae Velimirovici- Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #14


Pentru ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine de obârșia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci și al cerurilor – mai întâi de toate al cerurilor. Ca să ne aducem aminte că suntem neam ales și că Tatăl nostru este Însuși Împăratul cerurilor și al pământului. De ce Biserica ne-a rânduit un astfel de Post aspru? Fără îndoială, ca să ne întoarcem mintea de la toate grijile zilnice cele mărunte și să cugetăm la ceea ce este de căpătâi și are cu adevărat însemnătate. Ca să ne amintim de obârșia noastră și de adevărata noastră cale și de adevărata noastră patrie.
Știi tu pentru ce ne-a rânduit Biserica postul? Negreșit, pentru a ne aminti că, măcar că suntem făcuți din pământ, nu pământul ne-a zidit, căci și pe el a trebuit să-l zidească cineva. Ca să ne amintim de cerul pe care îl purtăm întru noi, în această coajă trupească și pământească. Și să putem despărți întru noi cele cerești de cele pământești, și cele veșnice de cele stricăcioase, și cele trecătoare de cele netrecătoare, și pe călător de mașina călătorului.

Sfântul Nicolae Velimirovici- Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #13


Domnul nostru ne-a îndemnat pe toți și a poruncit: „Privegheați!” (Mt. 25:13). Niciun cuvânt al vreunei rudenii or prieten al nostru nu are un astfel de preț precum cuvintele Sale cele dinainte de moarte. Aceste cuvinte le avem spre pomenire de multă vreme și le prețuim ca pe un legământ. „Privegheați!” este cuvântul Celei mai apropiate Rudenii ale noastre și al Celui mai mare Prieten al nostru. Acestea sunt cuvintele lui Hristos, rostite înainte de moarte, cuvinte de legământ. Osândit la moarte, El n-a purtat grijă de Sine, ci de cei care au rămas după El – așadar, și de noi. Dacă dorim să împlinim desăvârșit porunca lui despre priveghere, se cuvine să priveghem îndoit: mai întâi asupra sufletului nostru, iar apoi și asupra sufletelor împreună-călătorilor și rudeniilor noastre în această viață. Căci tot El a grăit și următorul cuvânt: „Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte” (Apocalipsa 3:2)
Așadar, să-L ascultăm pe Mântuitorul nostru și să veghem mai întâi asupra sufletului nostru, iar apoi asupra sufletului aproapelui nostru. Să vedem ce avem și ce nu avem în suflet. Să vedem și să cercetăm sufletul nostru în fiece ceas, să-l îmbogățim în Dumnezeu și pentru Dumnezeu, ca să fim gătiți și pregătiți pentru acel ceas când se vor auzi strigătele și vaietele: „iată Mirele vine!” Amin.

Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #12


Întâlnirea cu Hristos și faptul de a primi izvorul de apă vie s-ar putea să nu fie așa cum ne-am așteptat. Nu se poate să introduci torent de apă curgătoare într-un bazin cu apă stătătoare fără a ridica tot mâlul și toate sedimentele de pe fundul bazinului; rezultatul imediat este că apa va fi mult mai tulbure și mai învolburată decât era înainte.
Astfel, auzim cum atunci când femeia samarineancă însetează după apa cea vie, ea trebuie să înfrunte realitatea propriei vieți și mai mult decât atât: întâlnește pe cineva care îi va fi spus tot ceea ce făcuse în viața ei.
A întâlni adevărul lui Dumnezeu în persoana lui Hristos prin primirea Duhului Său înseamnă în același timp a înfrunta adevărul despre noi înșine, și ne înșelăm dacă credem că aceasta va fi ușor.
Cele două merg mână în mână: este imposibil să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu fără a ajunge în același timp să te vezi pe tine așa cum ești adevărat. Acestea sunt două fațete ale aceleiași realități: prin cunoașterea lui Dumnezeu, contemplând chipul Său – pe Hristos Răstignit și Înălțat – ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine ca păcătoși, știind totuși că suntem iertați în Hristos.
Această realitate este inevitabilă. Este adevărul – și este mai bine să ne sfărâmăm de această piatră și apoi să ne zidim pe ea, decât să cadă peste noi și să ne nimicească (Matei 21:44)

Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr