Domnul nostru ne-a îndemnat pe toți și a poruncit: „Privegheați!” (Mt. 25:13). Niciun cuvânt al vreunei rudenii or prieten al nostru nu are un astfel de preț precum cuvintele Sale cele dinainte de moarte. Aceste cuvinte le avem spre pomenire de multă vreme și le prețuim ca pe un legământ. „Privegheați!” este cuvântul Celei mai apropiate Rudenii ale noastre și al Celui mai mare Prieten al nostru. Acestea sunt cuvintele lui Hristos, rostite înainte de moarte, cuvinte de legământ. Osândit la moarte, El n-a purtat grijă de Sine, ci de cei care au rămas după El – așadar, și de noi. Dacă dorim să împlinim desăvârșit porunca lui despre priveghere, se cuvine să priveghem îndoit: mai întâi asupra sufletului nostru, iar apoi și asupra sufletelor împreună-călătorilor și rudeniilor noastre în această viață. Căci tot El a grăit și următorul cuvânt: „Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte” (Apocalipsa 3:2)
Așadar, să-L ascultăm pe Mântuitorul nostru și să veghem mai întâi asupra sufletului nostru, iar apoi asupra sufletului aproapelui nostru. Să vedem ce avem și ce nu avem în suflet. Să vedem și să cercetăm sufletul nostru în fiece ceas, să-l îmbogățim în Dumnezeu și pentru Dumnezeu, ca să fim gătiți și pregătiți pentru acel ceas când se vor auzi strigătele și vaietele: „iată Mirele vine!” Amin.
Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima în Marele Post. Călăuză duhovnicească spre Înviere