Întâlnirea cu Hristos și faptul de a primi izvorul de apă vie s-ar putea să nu fie așa cum ne-am așteptat. Nu se poate să introduci torent de apă curgătoare într-un bazin cu apă stătătoare fără a ridica tot mâlul și toate sedimentele de pe fundul bazinului; rezultatul imediat este că apa va fi mult mai tulbure și mai învolburată decât era înainte.
Astfel, auzim cum atunci când femeia samarineancă însetează după apa cea vie, ea trebuie să înfrunte realitatea propriei vieți și mai mult decât atât: întâlnește pe cineva care îi va fi spus tot ceea ce făcuse în viața ei.
A întâlni adevărul lui Dumnezeu în persoana lui Hristos prin primirea Duhului Său înseamnă în același timp a înfrunta adevărul despre noi înșine, și ne înșelăm dacă credem că aceasta va fi ușor.
Cele două merg mână în mână: este imposibil să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu fără a ajunge în același timp să te vezi pe tine așa cum ești adevărat. Acestea sunt două fațete ale aceleiași realități: prin cunoașterea lui Dumnezeu, contemplând chipul Său – pe Hristos Răstignit și Înălțat – ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine ca păcătoși, știind totuși că suntem iertați în Hristos.
Această realitate este inevitabilă. Este adevărul – și este mai bine să ne sfărâmăm de această piatră și apoi să ne zidim pe ea, decât să cadă peste noi și să ne nimicească (Matei 21:44)
Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr