Un strop de viață pentru părinți #82


Păcatul ne face să emitem pretenții în loc să avem răbdare cu copiii noștri. Păcatul ne determină să uităm să fim buni și să considerăm pedeapsa ca o reacție naturală. Păcatul ne face să fim mai preocupați de greșeala, slăbiciunea și eșecul celorlalți decât de propriile noastre căderi. Păcatul ne face să vorbim noi, în loc să îi ascultăm pe ceilalți. În concluzie, noi suntem cei care stăm în calea unei relații sănătoase cu copiii noștri!

Paul David Tripp, Pentru părinți: 14 principii biblice care îți pot schimba radical familia

Un strop de viață pentru părinți #81


Lucrarea unui părinte în viața copiilor săi, de la începutul și până la sfârșitul ei, se aseamănă foarte bine cu munca unui ambasador. În calitate de părinți, nu trebuie să ne lăsăm influențați și conduși de interese personale, nevoi proprii sau perspective ale lumii în care trăim. Fiecare părinte este chemat să recunoască faptul că a fost așezat pe acest pământ într-o anumită vreme și într-un anumit loc cu scopul de a face un singur lucru în viața copiilor săi. Care este acesta? Voia lui Dumnezeu.

Paul David Tripp, Pentru părinți: 14 principii biblice care îți pot schimba radical familia

Un strop de viață pentru părinți #80


Când trebuie să-ți spui adevărul ție însuți (scenarii interne) & Epilog

Dacă vrei să crești roadele vorbelor bune în viața ta, trebuie să le plantezi mai întâi în interior.

Scenarii interne:

Pot face asta, pentru că Dumnezeu mă ține!

Dacă gândurile tale te rănesc, cuvintele tale îi vor răni pe ei. Așa că planifică-ți cuvintele pentru ei, scriindu-ți cuvintele pe care ți le spui ție însuți. Cuvintele interne alese cu grijă vor influența cuvintele rostite.

„Încearcă din nou.”

„Vă ofer ocazia să o luăm de la capăt. Hai să vedem dacă putem să apăsăm butonul de repornire al zilei și să fie mai bine.”

Pentru că Domnul le permite copiilor Săi să „mai încerce o dată”, cu ajutorul Duhului Sfânt, le pot permite și eu copiilor mei să „mai încerce o dată” cu ajutorul meu.

Alege Cuvântul atunci când îți alegi cuvintele.

Doamne, când sunt obosit și copleșit, Tu aduci noi îndurări și har. Așa vreau să fiu și eu. Dar cum pot să fiu ca Tine dacă nu rămân în Tine, și Tu în mine, și dacă Cuvintele Tale nu devin cuvintele mele, scenariile mele? Începe, Duhule Sfinte, cu mine. Schimbă-mă. În numele lui Isus, amin.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Un strop de viață pentru părinți #79


Când copiii au nevoie să știe că îi iubești

Te iubesc.

Păcatul tău nu te afectează doar pe tine. Îi va afecta deseori și pe cei din jurul tău.

Una dintre dorințele inimii mele este ca copiii mei să aibă o imagine clară a iubirii Tatălui lor ceresc pentru ei. Aceasta este magnifică în îndurarea sa, dar câteodată îndurarea ia forma disciplinării. Proverbe 3:12 spune „Pentru că DOMNUL îi corectează pe cei pe care îi iubește, așa cum un tată își corectează copilul în care își găsește plăcerea.” (NLT)

Tată ceresc, Tu ești iubitor și vreau ca fiul/fiica meu/mea să simtă iubirea mea, chiar și atunci când trebuie să-i corectez sau să-i disciplinez.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts

Un strop de viață pentru părinți #78


Când părinții nu sunt pe aceeași lungime de undă (scenarii pentru căsnicie)

Soților, taților, bărbaților, trebuie să petreceți timp cu Isus, astfel încât să trăiți ca Isus, să iubiți ca Isus și să conduceți ca Isus în fiecare zi.

Lasă-l pe cel care se ocupă de copiii în momentul respectiv să se ocupe!

Scenariu pentru căsnicie:

Mă ajuți să facem un plan, astfel încât să ajungem la inimile lor când greșesc și nu doar să îi facem să ne asculte pe moment?

Duhule Sfinte, dă-mi stăpânirea de sine necesară ca să mă dau la o parte și să am încredere în Tine când soțul/soția meu/mea se ocupă de copii. Binecuvântează-ne familia cu o viziune comună asupra modului în care vrei Tu să ne creștem copiii împreună.

Amber Lia și Wendy Speake, Parenting Scripts