Pr. John Behr – CARTEA E O VIAȚĂ

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #21

Săvârșitu-s-a!

Toate lucrurile pentru care ne îndreptăm de obicei către Dumnezeu – să cerem sănătate, prosperitate și viață cu pace, ajutorul Său în toate planurile și proiectele noastre; când ne târguim cu El, oferindu-I strădaniile noastre de a fi mai evlavioși și ascetici, mai religioși; când Îi cerem să intervină în treburile acestei lumi și să îndrepteze neorânduiala pe care am creat-o – toate acestea și tot ceea ce ele favorizează, tot ceea ce este de mare preț în ochii noștri – viața noastră – toate acestea s-au sfârșit în mormânt.
Noi vrem un dumnezeu care să se conformeze așteptărilor noastre: un păpușar atotputernic și atotștiutor, nu unul care să ne pună la încercare, unul mult prea uman, care-i slujește pe alții, care plânge, care moare.

Iată Omul (Ioan 19:5), adevăratul Om, chipul lui Dumnezeu, Cel Care ne-a iubit până la capăt, chiar dacă eu nu-L cunosc și nu pot să-L înțeleg. „Nu este asemenea Ție între dumnezei, Doamne, și nici fapte nu sunt ca faptele Tale” (Ps. 85:7)
Căile lui Dumnezeu sunt mai presus de înțelegerea noastră, fărâmând fiecare hotar care limitează închipuirea noastră firavă.
Hristos ne arată dumnezeirea Sa, nu într-un chip supraomenesc – neomenesc – ci într-un chip cu adevărat omenesc. Dat la moarte pe cruce, El totuși Și-a dat de bunăvoie viața pentru noi, arătându-ne ce înseamnă să fii Dumnezeu prin chipul în care El moare ca om pentru noi. Și astfel, pentru noi muritorii, El deschide posibilitatea de a fi părtași la viața Sa, de a trăi viața lui Dumnezeu Însuși. Dacă ne-ar fi arătat ce înseamnă să fii cu adevărat om într-un alt chip, unii s-ar fi simțit de-a pururi privilegiați, iar alții excluși.
Dacă ne-ar fi arătat ce înseamnă să fii cu adevărat Dumnezeu într-un alt chip, la ce aș mai fi fost eu părtaș?
Dar prin moartea Sa, viața Sa trăită pentru alții, o cale de jertfă și slujire, în iubirea și compasiunea Sa pentru noi, El ne-a arătat o cale chiar și mai nobilă, mai presus de aspirațiile noastre ce ne măresc sinele și de simple așteptări omenești.

Continuă lectura

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #20

Acțiunile lui Iosif și Nicodim erau menite să păstreze trupul lui Hristos, necunoscând că, prin moartea Sa, El biruia moartea, pentru a trăi veșnic; iar femeile au venit la mormânt întrebându-se cine le va prăvăli piatra, necunoscând că mormântul era deja gol. Cu toții au vrut să facă ceva ce nu au putut duce la capăt, și totuși, fiindcă au acționat cu așa de mare dorință și iubire, au devenit agenții unei făptuiri care era mai presus de visele și așteptările lor cele mai îndrăznețe, o tainî mai presus de capacitatea lor de înțelegere.
Noi, pe de altă parte, credem că știm cum stau lucrurile. Și totuși, dacă nu ne este teamă, dacă nu tremurăm precum femeile, probabil că nici nu ne vom da seama de neștiința noastră.
Credem că știm deja sfârșitul și astfel avem tendința de a fi mulțumiți de noi înșine despre modul în care ajungem în acel punct. Hristos a biruit moartea: super! Pot continua să-mi trăiesc viața așa cum eram înainte, ba chiar o pot continua astfel și dincolo de mormânt.
Noi vrem viață veșnică, nu vrem Crucea.
Mironosițele, Iosif și Nicodim pe de cealaltă parte, au lucrat cu râvnă și iubire, fără să se gândească la ce folos vor avea din aceasta.
După ce am auzit vestea cea bună, suntem ispitiți să o înțelegem în termenii noștri și astfel atenția ne este ațintită mai mult asupra chestiunilor acestei lumi: știm mai multe despre investițiile noastre, pensii, taxe… decât știm despre Scripturi. Lor le lipsea deplinătatea cunoașterii, dar cel puțin au lucrat cu iubire; noi suntem cu totul nesocotiți și lucrăm pentru alte scopuri.

Continuă lectura

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #19

Ioan 11. Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume”. După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe soră-sa, Maria, şi i-a zis: „A venit Învăţătorul şi te cheamă”. Maria, cum a auzit, s-a sculat iute şi s-a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii, care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormânt, ca să plângă acolo”. Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”. Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” „Doamne”, I-au răspuns ei, „vino şi vezi”. Isus plângea. Atunci, iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!” Şi unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?” Isus S-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră. „Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile”. Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu făşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”. Mulţi din iudeii care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.

Lupta cu moartea a început, și ni se dă un semn despre ceva ce se dovedește a fi surprinzător mult mai mare. Prin venirea lui Hristos în Betania, multe lucruri sunt dezvăluite.
În primul rând, imensitatea realității dezgustătoare a morții, arătată de cel mai scurt verset din Evanghelii: „Isus a plâns”. El a plâns pentru prietenul Său. Dumnezeu ne-a chemat la ființă ca să participăm la prietenia Lui, cunoașterea Lui, comuniunea cu El, ca să ne împărtășim din viața Lui. Cu toate acestea, ceea ce întâlnește atunci când Se întâlnește cu noi – așa cum știm acum, după cele patruzeci de zile de luptă împotriva patimilor noastre, patruzeci de zile în care ne-am mortificat – este faptul că suntem ținuți sub o putere care ne-a capturat, care ne preface în nimic, care ne reduce la praf, la moarte. Miroase – așa cum au spus cei ce ședeau lângă mormânt. Iar asta Îl face pe Hristos să plângă. Lacrimile lui Dumnezeu Însuși.

Continuă lectura

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #12

Întâlnirea cu Hristos și faptul de a primi izvorul de apă vie s-ar putea să nu fie așa cum ne-am așteptat. Nu se poate să introduci torent de apă curgătoare într-un bazin cu apă stătătoare fără a ridica tot mâlul și toate sedimentele de pe fundul bazinului; rezultatul imediat este că apa va fi mult mai tulbure și mai învolburată decât era înainte.
Astfel, auzim cum atunci când femeia samarineancă însetează după apa cea vie, ea trebuie să înfrunte realitatea propriei vieți și mai mult decât atât: întâlnește pe cineva care îi va fi spus tot ceea ce făcuse în viața ei.
A întâlni adevărul lui Dumnezeu în persoana lui Hristos prin primirea Duhului Său înseamnă în același timp a înfrunta adevărul despre noi înșine, și ne înșelăm dacă credem că aceasta va fi ușor.
Cele două merg mână în mână: este imposibil să ajungi să-L cunoști pe Dumnezeu fără a ajunge în același timp să te vezi pe tine așa cum ești adevărat. Acestea sunt două fațete ale aceleiași realități: prin cunoașterea lui Dumnezeu, contemplând chipul Său – pe Hristos Răstignit și Înălțat – ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine ca păcătoși, știind totuși că suntem iertați în Hristos.
Această realitate este inevitabilă. Este adevărul – și este mai bine să ne sfărâmăm de această piatră și apoi să ne zidim pe ea, decât să cadă peste noi și să ne nimicească (Matei 21:44)

Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr

Un strop de viață în preajma Paștelui 2023 #11

Așa cum au spus Părinții și teologii medievali, credința caută să înțeleagă. Trebuie să cugetăm asupra credinței noastre, dacă dorim să ne maturizăm duhovnicește, să dobândim o mai profundă cunoaștere spirituală, dacă dorim să înțelegem taina veșnică dezvăluită în Hristos.
Dar acest lucru este radical diferit de ceea ce învață lumea de astăzi: nu accepta nimic până nu te-ai convins, în termenii tăi, că ai dreptate să accepți. O astfel de atitudine duce la un scepticism aproape universal, o cultură a suspiciunii, în care suntem educați să căutăm motive ascunse că, de exemplu, credința creștină are mai mult de-a face cu jocurile de putere patriarhale, decât cu adevărul despre Dumnezeu și noi înșine. Dacă ești un sceptic ce se îndoiește de totul, ajungi în cele din urmă să nu mai cunoști nimic.
La fel de greșită însă este atitudinea, din nou propovăduită în zilele noastre – mai ales în Biserică – potrivit căreia singurul lucru de care omul are nevoie este o credință lipsită de îndoială, că nu trebuie decât să crezi și chiar să crezi fiindcă este atât de incredibil.
Nu! Dumnezeu ne-a dat o minte iscoditoare, iar noi trebuie să o folosim într-un mod adecvat ca să putem spori în înțelegere, iar această sporire trebuie să fie vizibilă în chipul viețuirii noastre: o sporire în credință, viață și cunoaștere duhovnicească.
„Așa că, de acum încolo, nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii, și chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuși acum nu-L mai cunoaștem în felul acesta.” 2 Corinteni 5:16

Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr