Săvârșitu-s-a!
Toate lucrurile pentru care ne îndreptăm de obicei către Dumnezeu – să cerem sănătate, prosperitate și viață cu pace, ajutorul Său în toate planurile și proiectele noastre; când ne târguim cu El, oferindu-I strădaniile noastre de a fi mai evlavioși și ascetici, mai religioși; când Îi cerem să intervină în treburile acestei lumi și să îndrepteze neorânduiala pe care am creat-o – toate acestea și tot ceea ce ele favorizează, tot ceea ce este de mare preț în ochii noștri – viața noastră – toate acestea s-au sfârșit în mormânt.
Noi vrem un dumnezeu care să se conformeze așteptărilor noastre: un păpușar atotputernic și atotștiutor, nu unul care să ne pună la încercare, unul mult prea uman, care-i slujește pe alții, care plânge, care moare.
Iată Omul (Ioan 19:5), adevăratul Om, chipul lui Dumnezeu, Cel Care ne-a iubit până la capăt, chiar dacă eu nu-L cunosc și nu pot să-L înțeleg. „Nu este asemenea Ție între dumnezei, Doamne, și nici fapte nu sunt ca faptele Tale” (Ps. 85:7)
Căile lui Dumnezeu sunt mai presus de înțelegerea noastră, fărâmând fiecare hotar care limitează închipuirea noastră firavă.
Hristos ne arată dumnezeirea Sa, nu într-un chip supraomenesc – neomenesc – ci într-un chip cu adevărat omenesc. Dat la moarte pe cruce, El totuși Și-a dat de bunăvoie viața pentru noi, arătându-ne ce înseamnă să fii Dumnezeu prin chipul în care El moare ca om pentru noi. Și astfel, pentru noi muritorii, El deschide posibilitatea de a fi părtași la viața Sa, de a trăi viața lui Dumnezeu Însuși. Dacă ne-ar fi arătat ce înseamnă să fii cu adevărat om într-un alt chip, unii s-ar fi simțit de-a pururi privilegiați, iar alții excluși.
Dacă ne-ar fi arătat ce înseamnă să fii cu adevărat Dumnezeu într-un alt chip, la ce aș mai fi fost eu părtaș?
Dar prin moartea Sa, viața Sa trăită pentru alții, o cale de jertfă și slujire, în iubirea și compasiunea Sa pentru noi, El ne-a arătat o cale chiar și mai nobilă, mai presus de aspirațiile noastre ce ne măresc sinele și de simple așteptări omenești.
Săvârșitu-s-a, împlinitu-s-a!
Rămâne acum ca noi să-L urmăm până la capăt, nu doar să stăm și să privim, ci să ne folosim starea noastră muritoare, capacitatea noastră de a muri, ca să-L urmăm, luând Crucea, răstignindu-ne cu El, murind acum față de tot ceea ce este căzut și păcătos în noi și în lume, pentru ca să putem învia împreună cu El și pentru ca El să trăiască în noi, așa cum a făgăduit
Ne-am pregătit în ultimele patruzeci de zile pentru aceasta: omorându-ne mintea trupească pentru ca prin simțirea noastră duhovnicească curățită să putem vedea tărie în slăbiciune, ca să putem privi nu doar o altă moarte, ci biruirea morții prin moarte.
Să intrăm acum în această tăcere tainică a Paștelui, priveghind în timpul nopții cu cuvinte cuvenite pentru Cuvântul tăcut, pentru ca tânguirea noastră de înmormântare să devină cântecul nostru îndreptat către Dumnezeu, și ca să putem învăța să trăim în lumina care strălucește din mormânt.
Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr
CARTEA E O VIAȚĂ 