Ioan 11. Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume”. După ce a spus aceste vorbe, s-a dus şi a chemat în taină pe soră-sa, Maria, şi i-a zis: „A venit Învăţătorul şi te cheamă”. Maria, cum a auzit, s-a sculat iute şi s-a dus la El. Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iudeii, care erau cu Maria în casă şi o mângâiau, când au văzut-o sculându-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormânt, ca să plângă acolo”. Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”. Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, S-a înfiorat în duhul Lui şi S-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” „Doamne”, I-au răspuns ei, „vino şi vezi”. Isus plângea. Atunci, iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!” Şi unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?” Isus S-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt. Mormântul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră. „Daţi piatra la o parte”, a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile”. Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi, dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis.” După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu făşii de pânză şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”. Mulţi din iudeii care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.
Lupta cu moartea a început, și ni se dă un semn despre ceva ce se dovedește a fi surprinzător mult mai mare. Prin venirea lui Hristos în Betania, multe lucruri sunt dezvăluite.
În primul rând, imensitatea realității dezgustătoare a morții, arătată de cel mai scurt verset din Evanghelii: „Isus a plâns”. El a plâns pentru prietenul Său. Dumnezeu ne-a chemat la ființă ca să participăm la prietenia Lui, cunoașterea Lui, comuniunea cu El, ca să ne împărtășim din viața Lui. Cu toate acestea, ceea ce întâlnește atunci când Se întâlnește cu noi – așa cum știm acum, după cele patruzeci de zile de luptă împotriva patimilor noastre, patruzeci de zile în care ne-am mortificat – este faptul că suntem ținuți sub o putere care ne-a capturat, care ne preface în nimic, care ne reduce la praf, la moarte. Miroase – așa cum au spus cei ce ședeau lângă mormânt. Iar asta Îl face pe Hristos să plângă. Lacrimile lui Dumnezeu Însuși.
Noi știm că acest episod nu este sfârșitul poveștii; acesta este doar începutul. Starea în care ne aflăm acum este de oameni morți; dar ne aflăm la începutul Sfintei și Marii săptămâni a Paștelui Domnului nostru, în care El nu doar că va învinge moartea prin răpirea uneia dintre victimele acesteia, dar va distruge cu totul moartea în sine, și împlinește acest lucru în niciun alt mod decât prin propria Sa moarte. În acest sens, El ne arată prin ce mijloace putem și noi intra în Viața care este El. Murind în botez și luându-ne crucea, începem să trăim în El, Cel Care este izvorul învierii.
Să nu ne punem încrederea în speranța că Hristos va veni pentru a ne ajuta să ducem în continuare viața noastră așa cum o știm, continuând în cadrul aceluiași orizont al acestei lumi, o prelungire a tuturor acelor conforturi care țin de starea noastră de creatură, care ne satisfac atât de ușor. Să fim mai degrabă gata să acceptăm darul pe care El îl oferă de fapt, știind costul acestui dar, costul pe care El l-a plătit și care, de asemenea, este așteptat de la noi. Așa cum ucenicii au spus când Hristos era pe cale să-Și înceapă drumul spre Betania: Să mergem și noi să murim cu El.
În acest fel și numai în acest fel ne vom împărtăși și noi din lumina pascală, care nu cunoaște înserare.
Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an, Pr. Prof. John Behr
CARTEA E O VIAȚĂ 