Pe drumul crucii #16


Pe drumul crucii (ziua 16) – Aşteptare

Matei 27:57-60 (NTR):

Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, pe nume Iosif, care fusese și el ucenic al lui Isus. Acesta s-a dus la Pilat și i-a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat. Iosif a luat trupul, L-a înfășurat într-o pânză de in curată și L-a pus într-un mormânt nou de-al lui, mormânt pe care-l săpase în stâncă. Apoi a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului și a plecat.

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Doamne Isuse, Tu nu ai avut niciun loc unde să-Ţi pleci capul când trăiai şi niciun loc unde să-Ţi odihneşti trupul când ai murit. Aşa cum ai luat asupra Ta păcate care nu erau ale Tale, tot aşa ai luat şi un mormânt are nu era al Tău. Tu, Cel care Te-ai întrupat, nu ai fost niciodată din lumea aceasta şi Tu ne chemi acum în casa noastră pe care ne-o pregăteşti acum în ceruri. Ai murit la un loc cu hoţii, dar ai fost îngropat cu cei bogaţi. La fel, ne iei pe noi, hoţii păcătoşi şi ne oferi o moştenire bogată, nesfârşită în Dumnezeu. Ca Maria Magdalena şi cealaltă Marie, stăm lângă mormântul Tău şi nu plecăm, ci trăim acolo. Pentru că încontinuu ne îngropăm păcatele şi, la fel de sigur ca faptul că respirăm, inhalăm speranţa a ceea ce se va întâmpla la acest mormânt în Duminica Învierii. În Numele Celui care s-a dus în adâncuri pentru noi…

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, aşteaptă. Stai la mormânt şi aşteaptă-L pe Domnul. Încrede-te atunci când totul este întunecat. Crede atunci când piatra este rostogolită şi sigilată. Poartă o piatră în buzunar şi adu-ţi aminte: există speranţă. Aşteaptă şi ai credinţă în Învierea ce vine, lumina glorioasă ce erupe la orizontul întunecat.

Ann Voskamp

Un strop de viaţă #460


Matei 7:21-27

Prin har, astăzi voi posti de la dependenţa mea de zgomot, pentru că mărturisesc că mi-a păsat mai mult ce spune lumea decât ce spune Cuvântul Tău. Astăzi îmi voi face timp să stau pur şi simplu în linişte, pentru ca Tu să linişteşti totul şi să umpli spaţiul dispus să fie umplut din mine. Ne pocăim de faptul că lăsăm ca zgomotul lumii să definească vieţile noastre în loc să lăsăm ca dragostea pentru Cuvântul Tău să ne cizeleze vieţile.

Ann Voskmap, A Lent to Repent and Refresh 9

Pe drumul crucii #15


Pe drumul crucii (ziua 15) – Răstignit împreună cu Hristos

Matei 27:32-54 (NTR):

Când au ieșit, au găsit un om din Cirena, pe nume Simon, și l-au obligat pe acesta să ducă crucea lui Isus. Când au ajuns la locul numit Golgota, căruia i se mai zice și „Locul Craniului“, I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.

După ce L-au răstignit, și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți. Apoi s-au așezat jos și Îl păzeau acolo. Îi puseseră deasupra capului următoarea acuzație: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“. Tot atunci au fost răstigniți cu El și doi tâlhari, unul la dreapta și unul la stânga Lui. Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap și ziceau: „Tu, Cel Care dărâmi Templul și-l reconstruiești în trei zile, salvează-Te pe Tine Însuți, dacă ești Fiul lui Dumnezeu, (și) dă-Te jos de pe cruce!“

Tot așa Îl batjocoreau și conducătorii preoților, împreună cu cărturarii și bătrânii, zicând: „Pe alții i-a salvat, dar pe Sine Însuși nu Se poate salva! Doar este Împăratul lui Israel! Să Se coboare acum de pe cruce și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu, să-L scape acum Dumnezeu dacă vrea! Căci a zis: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!»“ La fel Îl batjocoreau și tâlharii care erau răstigniți împreună cu El.

De la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara. Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „ Eli, Eli , lema  sabactani ?“, care înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“
Unii dintre cei ce stăteau acolo L-au auzit și au zis: „Acest Om îl strigă pe Ilie!“ Imediat unul dintre ei a alergat și a luat un burete, l-a umplut cu vin acru, l-a pus într-o trestie și I l-a dat să-l bea. Dar ceilalți ziceau: „Lasă să vedem dacă vine Ilie să-L salveze!“

Isus a strigat din nou cu glas tare și apoi Și-a dat duhul. Și iată că draperia Templului a fost despicată în două, de sus până jos; pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților care muriseră au fost înviate. Ei au ieșit din morminte, după învierea Lui, au intrat în Cetatea Sfântă și li s-au arătat multora. Centurionul și cei ce-L păzeau pe Isus împreună cu el au văzut cutremurul și cele întâmplate și s-au înspăimântat foarte tare. Ei au zis: „Într-adevăr, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, astăzi venim cu teamă la Locul Căpăţânii. Păcatele noastre ne-au adus aici. Dragostea Ta ne va aduce înapoi. Isuse, Tu nu ai băut oţetul lor. Pentru că Tu ai venit să bei paharul suferinţei. Tot. Nu ai vrut să Te salvezi pe Tine Însuţi, să-L laşi pe Dumnezeu să Te salveze sau să-L chemi pe Ilie să Te elibereze. Pentru că Tu făceai lucrarea lui Dumnezeu: ne mântuiai, ne salvai, ne eliberai.

Ne chircim de durere la strigătul Tău, „Eli, Eli, lama sabactani?” – „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Dumnezeu care Îl părăseşte pe Dumnezeu, acesta este un mister dincolo de înţelegerea noastră. O părăsire de dragul nostru, dar o alienare şi o întunecime îngrozitoare experimentate de Tine.

Datorită acelui strigăt chinuit, bariera care ne ţinea departe de Dumnezeu se rupe în două. Şi noi, cei care Te-am insultat, Te-am batjocorit, Te-am lepădat şi Te-am răstignit, noi cădem în genunchi şi şoptim adevărul Vinerei Mari: „Într-adevăr, Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, pocăieşte-te. Numeşte păcatele urâte care L-au răstignit. Scrie care sunt idolii tăi şi inima ta mânioasă, minciunile tale şi bârfa, invidia şi mândria ta. Vezi ce a provocat biciuirea Sa. Ţintuieşte hârtia de un copac. Mori faţă de vechiul eu. Simte rănile Lui. Atinge durerea Sa. Fii spălat în sângele Său. Eşti gata să fii răstignit cu Hristos?

Ann Voskamp

Un strop de viaţă #458


Matei 5:13-16

Prin har, astăzi voi posti de la faptul că mă leg de lucruri de nimic, fără scop în loc să mă rog pentru Biserica persecutată care este în lanţuri. Astăzi nu îmi voi lua credinţa de-a gata, ci o voi scoate de sub obroc şi o voi împărtăşi unei persoane. Ne pocăim de faptul că nu ne trăim credinţa în smerenie când fraţii şi surorile noastre mor zilnic pentru ea.

Ann Voskamp, A Lent to Repent and Refresh 8

Pe drumul crucii #14


Pe drumul crucii (ziua 14) – A veghea

Matei 26:31-46 (NTR):

Atunci Isus le-a zis: – În noaptea aceasta toți vă veți poticni în Mine, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, iar oile turmei vor fi risipite!“ Dar după învierea Mea voi merge înaintea voastră în Galileea.

Petru I-a răspuns:

– Chiar dacă toți se vor poticni în Tine, eu nu mă voi poticni niciodată!

Isus i-a zis:

– Adevărat îți spun că în noaptea aceasta, înainte de cântatul cocoșului, te vei lepăda de Mine de trei ori!

Petru I-a răspuns:
– Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine! Și toți ucenicii au spus la fel.

Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani și le-a zis ucenicilor: „Stați jos aici în timp ce Eu Mă voi duce acolo să mă rog!“ I-a luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să se întristeze și să se mâhnească. Atunci le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine!“ S-a depărtat puțin, a căzut cu fața la pământ și s-a rugat: „Tată, dacă este posibil, să fie îndepărtat de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“

Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: „Așadar, n-ați putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră? Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!“ S-a îndepărtat a doua oară și s-a rugat din nou, zicând: „Tată, dacă nu se poate să fie îndepărtat acest pahar de la Mine fără să-l beau, facă-se voia Ta!“

A venit iarăși la ucenici și i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn. I-a lăsat iarăși, s-a îndepărtat și s-a rugat pentru a treia oară, spunând aceleași cuvinte.

Atunci a venit la ucenici și le-a zis: „Încă mai dormiți și vă odihniți? Iată, s-a apropiat ceasul! Fiul Omului este trădat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează!“

Cugetă asupra Cuvântului.

Rugăciune: Tată, am păcătuit împotriva Ta în prima Grădină, răzvrătindu-ne în Grădina Eden. Şi Fiul Tău Se întâlneşte cu Tine în această Grădină, Grădina Gheţimani, pentru a Se supune în mod perfect voii Tale perfecte pentru a plăti pentru toate păcatele noastre. Inima lui Isus se rupe şi se frânge sub durerea aceasta, a ceea ce trebuie să poarte pentru păcatele noastre. Şi noi, ca ucenicii, dormim. Nu putem să stăm treji, treji faţă de Tine, treji faţă de o mântuire aşa de mare. Zilnic, mergem în somn. Tată, iartă-ne. Duhul nostru este doritor, dar carnea noastră este slabă. Ştii. Vezi. Şi totuşi, Tu mijloceşti, cu o întristare de moarte, pentru noi, cei care moţăim în continuare. Tată, trezeşte-ne! Ajută-ne să ne ridicăm, să vedem, să ne rugăm!

Trăieşte Cuvântul: Astăzi, roagă-te. Lasă-ţi inima să se frângă pentru lucrurile care-I frâng inima Lui: roagă-te pentru Trupul Său, biserica, divizată şi certăreaţă, pentru biserica persecutată care lucrează cu credincioşie în locuri neprielnice pentru Împărăţie. Pentru fetele tinere care se gândesc să facă avort şi pentru bătrânii care mor în tăcere şi pentru cei ce suferă în lumea întreagă, pentru misionarii care răspund chemării de a lăsa totul şi de a pleca, pentru sufletele vecinilor, pentru viitorul familiei tale, pentru planurile guvernului, pentru dragostea din comunitatea ta de credincioşi. Pentru salvarea lumii. Poţi tu, pe genunchi, să veghezi cu Isus… chiar şi numai pentru o oră?

Ann Voskamp