„Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.” Aceasta este doxologia solemnă cu care începe orice liturghie în creștinismul răsăritean. Despre liturghie și mai ales despre ceea ce ne descoperă și ne comunică ea despre viață și despre Împărăția lui Dumnezeu este vorba în cartea pe care v-o aduc în atenție astăzi, și anume, Pentru viața lumii – Sfintele Taine și Ortodoxia scrisă de Preotul Profesor Alexander Schmemann.
Continuă lectura „„Pentru viața lumii” de Pr. Prof. Alexander Schmemann”Etichetă: ortodoxie
Un strop de Gaudeamus 2025
Deși pornirea a fost mai grea și am avut nevoie de o pauză lungă la un moment dat, ne-am întors de la Gaudeamus 2025 cu câteva poze și multe cărți frumoase.
Deși nu am reușit să vizităm toate standurile, am observat că majoritatea editurilor au alocat suprafețe mult mai mici decât la edițiile anterioare, chiar dacă editurile mari au încă cele mai generoase spații. Acest lucru face ca întregul Pavilion B2 să fie mai ușor de străbătut și de navigat, mai ales că de fapt nici nu a fost folosit la întreaga capacitate (deci fără mese la care să te așezi la colțul cu ceva de mâncare – doar mese înalte la Jerry’s Pizza și o rulotă cu hotdogi în altă parte).
Așa cum am promis, am reușit să fiu cumpătată în ce privește cărțile pentru mine, iar pentru Mihai am deviat puțin de la listă, veți vedea de ce.
Marea mea încântare a fost că cea mai scumpă carte dintre toate a fost 41 de lei, iar cea mai ieftină 6 lei, fără a pune la socoteală ofertele 1+1 gratuit! Iată în continuare câteva cadre de la fața locului, unde am fi stat mai mult, ce nu am găsit, dar și cărțile cu care ne-am întors până la urmă acasă.
Continuă lectura „Un strop de Gaudeamus 2025”Ce am citit în aprilie 2025
Luna aprilie a trecut foarte repede, dar mă bucur că, datorită vacanței de Paște, am reușit să parcurg multe cărți frumoase.
Am reușit să termin 13 cărți, dintre care doar una ilustrată pentru copii, restul romane pentru toate vârstele, o carte despre cărți și două volume dedicate Săptămânii Patimilor.
Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2025”Ce am citit în martie 2025
Martie părea să fie o lună lungă și am început-o în forță citind câteva cărți în prima jumătate a ei. Apoi oboseala și alte angajamente au început să-și spună cuvântul și a trebuit să trag de mine să mai termin niște cărți în a doua jumătate a lunii.
Cu toate acestea, am reușit să citesc 18 cărți, cam jumătate dintre ele cu foarte puțin scris, și să îmbin din nou mai multe genuri literare: cărți pentru copii, benzi desenate, romane, basme, eseuri și teologie.
Continuă lectura „Ce am citit în martie 2025”CEOV S25, Ep.4 – „Pentru viața lumii” de Pr. Prof. Alexander Schmemann
„Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.” Aceasta este doxologia solemnă cu care începe orice liturghie în creștinismul răsăritean.
Despre liturghie și mai ales despre ceea ce ne descoperă și ne comunică ea despre viață și despre Împărăția lui Dumnezeu vorbim și noi acest episod, în care vă invităm să descoperim cartea Pentru viața lumii – Sfintele Taine și Ortodoxia,scrisăde Preotul Profesor Alexander Schmemann.
Continuă lectura „CEOV S25, Ep.4 – „Pentru viața lumii” de Pr. Prof. Alexander Schmemann”