CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep.1 – „Nici toate ale popii. Religie fără stres” de Wilhelm Tauwinkl


De astăzi, revenim cu mare drag la microfon și începem sezonul 19 al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ cu un volum cu totul inedit.

Nici toate ale popii. Religie fără stres de Wilhelm Tauwinkl răspunde, după părerea lui Gabriel Liiceanu, la întrebarea cum pot religia și credința să ne întunece mintea și să ne schimonosească purtarea, în loc să ne ajute și însenineze? Continuă lectura „CARTEA E O VIAȚĂ S 19 – ep.1 – „Nici toate ale popii. Religie fără stres” de Wilhelm Tauwinkl”

9 ani de emisiuni CARTEA E O VIAȚĂ + GIVEAWAY ÎNCHEIAT!


Cu ocazia aniversării a 9 ani de emisiuni CARTEA E O VIAȚĂ, ne-am gândit că ar fi frumos pentru noi și interesant pentru voi să rememorăm prima înregistrare, momentele-cheie din acești ani, cărțile care ne-au marcat, autorii dragi pe care i-am descoperit datorită acestei emisiuni și să aflați astfel câteva detalii de culise pe care nu am avut ocazia să le povestim.

Pe 3 octombrie 2011 s-a difuzat primul episod al acestei emisiuni la numirea căreia de fapt am colaborat amândouă, deși la momentul respectiv Irina E. avea să fie „doar” primul invitat al Irinei T. într-o emisiune despre cărți creștine cu invitați. Era un semn că ceea ce am început împreună, vom și continua împreună, începând cu sezonul 2, cu Irina E. ca invitat permanent, dar nimeni nu s-ar fi gândit că vom continua să colaborăm încă 10 sezoane, până în anul 2020! Continuă lectura „9 ani de emisiuni CARTEA E O VIAȚĂ + GIVEAWAY ÎNCHEIAT!”

CARTEA E O VIAȚĂ – Sezonul 18, episodul 13


Oare mai este creștinismul relevant pentru lumea postmodernă în care trăim? Sau mai degrabă, Biserica s-a concentrat excesiv asupra dorinței de a fi relevantă, încât a făcut din ea un scop în sine, depărtându-se de adevărata ei chemare?

Sâmbătă, de la ora 14:15, în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, încercăm să aflăm câteva răspunsuri la astfel de întrebări, sau măcar să stârnim o dezbatere, cu ajutorul cărții lui Vlad Crîznic, Creștinismul irelevant.

Vlad Crîznic prezintă o radiografie a creștinismului în perioada contemporană. Cititorii vor descoperi un text cu ajutorul căruia pot explora teme extrem de relevante pentru viața bisericilor creștine de astăzi, cum ar fi: relația creștină dintre dimensiunea privată și publică a credinței, problema unității credinței, importanța limbajului și a conducerii în viața bisericilor, precum și problema relației dintre Cuvânt și imagine și cea a abordării corporatiste a organizării bisericilor.

Așadar fiți alături de noi, pentru a afla cum putem fi cu adevărat relevanți pentru familia, orașul și lumea în care trăim, sâmbătă, în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ la RVE București, pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.

CARTEA E O VIAȚĂ – sezonul 18, episodul 12


La ce se referea autorul Genesei când a scris „ziua întâi”? Sunt cele șapte zile ale creației o săptămână așa cum o cunoaștem noi sau perioade mai lungi de timp?

Dacă cred că Pământul are 4,5 miliarde de ani, înseamnă că refuz autoritatea Scripturii?

Iată câteva dintre întrebările dificile, dar importante, la care încercăm să răspundem sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 2 și un sfert în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, cu ajutorul lui John Lennox și al cărții sale, Șapte zile care împart lumea. Începutul conform Genesei și științei

La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Aceste cuvinte maiestuoase reprezintă introducerea pentru cea mai tradusă, cea mai tipărită și cea mai citită carte din istorie. Cu toate acestea, când vine vorba despre momentul și mijloacele creației și îndeosebi despre interpretarea faimoasei succesiuni de zile cu care începe cartea, pentru mulți oameni, de-a lungul secolelor, cartea Genesa a fost mai puțin ușor de înțeles.

De aceea, vom încerca să aflăm care sunt principalele variante de interpretare ale săptămânii creației, care sunt argumentele științifice și teologice contra sau în favoarea lor, precum și care este semnificația Genesei în lumina Noului Testament și mesajul ei pentru noi, cei de astăzi. Fiți alături de noi sâmbătă, la RVE București pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.

CARTEA E O VIAȚĂ – sezonul 18, episodul 11


Justin Gray și Patrick Skeesuck s-au născut în același spital, la o diferență de două zile, au crescut împreună, au mers la școală împreună și au fost cei mai buni prieteni toată viața lor.

Atunci când Justin a fost diagnosticat cu o boală neuromusculară, în urma căreia nu și-a mai putut folosi nici mâinile, nici picioarele, Patrick i-a stat aproape în cele mai dificile situații.

Astfel că, atunci când Justin, de acum în scaun cu rotile, află despre Camino de Santiago, un pelerinaj de peste 800 km prin Spania, și îl întreabă pe Patrick cum ar fi să parcurgă și ei drumul acela, răspunsul imediat al lui Patrick este: „Te voi împinge”.

Te voi împinge – doi buni prieteni, 800 de kilometri, un scaun cu rotile și o provocare de-o viață de Patrick Gray și Justin Skeesuck este volumul pe care vi-l prezentăm sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 2 și un sfert în emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ.

Descoperiți modul în care, deși Patrick l-a împins fizic pe Justin peste munți, prin deșert și peste câmpii, Justin a fost cel care l-a împins pe Patrick, mental și emoțional, dincolo de frică și incertitudine, într-o nouă lume de credință și libertate, sâmbătă, la RVE București pe 94,2 FM și pe rve.ro/rvebucuresti.ro.