Lansare „Evanghelia pe scurt” de Lev Tolstoi


Joi, 15 iunie, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu din București are loc lansarea volumului „Evanghelia pe scurt“ de Lev Tolstoi, recent apărut la Editura Humanitas, cu traducere şi prefaţă semnate de Wilhelm Tauwinkl şi însoţit de un cuvânt-înainte al autorului.

La eveniment vor participa Wihelm Tauwinkl, Teodor Baconschi şi Tatiana Niculescu.

„Cititorii de toate convingerile ar avea de câştigat citind această lucrare, deoarece modul în care procedează Tolstoi dovedeşte că mesajul lui Isus Hristos are ceva de spus şi celor care nu se regăsesc în structurile bisericeşti vizibile. Evanghelia pe scurt aduce în prim-plan învăţătura lui Isus şi necesitatea urmării acesteia. În fond, la ce i-ar folosi unui creştin să-şi însuşească diferitele subtilităţi ale dogmelor, dacă aderarea la aceste mistere sublime s-ar reflecta doar în repetarea unor ritualuri şi în respectarea unor obiceiuri?

Tolstoi susţine în mod radical urmarea învăţăturii lui Hristos ca o calea desăvârşirii. Sperăm ca apariţia acestui volum să dea naştere unor reflecţii, în toată libertatea, asupra locului învăţăturii Evangheliei în viaţa personală şi în societate.“ (Wilhelm Tauwinkl)

Intrarea este liberă cu rezervare aici.

Eveniment de lansare a cărţii „Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei“ de Brant Pitre


invit-cina-21apr20162Editura Humanitas vă invită la Librăria Humanitas Cişmigiu din Bucureşti joi, 21 aprilie, ora 19, la lansarea cărţii Misterul Cinei de pe urmă. Isus şi rădăcinile iudaice ale Euharistiei de Brant Pitre, recent apărută în colecţia „Religie“.
La eveniment vor vorbi: Monica Broşteanu, traducătoarea volumului, Părintele Tarciziu Şerban, Madeea Axinciuc şi Teodor Baconschi.
Accesul se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 021 311 40 01 sau la adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până în data de 21 aprilie, ora 18.30.
În ultimii ani, creştinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice ale credinţei lor. Iar între riturile creştine, Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei. Brant Pitre şi-a propus să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări esenţiale: Cum arăta sărbătoarea Paştelui în vremea lui Isus? Ce aşteptau evreii de la Mesia? Ce a urmărit Isus prin instituirea Euharistiei? Şi, mai presus de toate, ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu“ şi prin misterul frângerii pâinii? Subtil cunoscător al Bibliei şi al interpretărilor tradiţionale, evreieşti şi creştine, ale Sfintelor Scripturi, autorul aruncă o nouă lumină asupra Cinei de pe urmă, analizând vorbele şi gesturile lui Cristos în cadrul iudaismului din secolul I şi subliniind adevărata revoluţionare a credinţei pe care a inaugurat-o.

Carte nouă de la Humanitas: „Crezul. Tatăl nostru“


Editura Humanitas a lansat cartea Crezul. Tatăl nostru, care cuprinde cele două texte humanitas-crezul-tatal-nostru-in-unsprezece-limbicreştine în unsprezece limbi: română, greacă, latină, engleză, germană, franceză, italiană, spaniolă, maghiară, armeană și rusă. Cele două texte fundamentale ale credinței creștine sunt însoțite de acuarelele lui Horia Bernea, într-o excelentă redare grafică.

Puteţi citi câteva pagini aici.

„Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“ de Andrei Pleșu


Obişnuim ca pe blogul nostru și în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ să prezentăm cărţi scrise de autori creştini, de diferite confesiuni şi din epoci diferite, în speranţa de a învăţa ceva din fiecare dintre ele.

În cazul cărţii de astăzi, autorul ei este în primul rând un om de cultură, una dintre figurile cele mai cunoscute din acest context de la noi, care, în mod implicit, prin temele pe care le-a abordat şi în alte cărţi şi articole de-ale sale, are un interes deosebit pentru sfera spiritual-religioasă a vieţii şi are o anume credinţă în Dumnezeu.

Este vorba despre Andrei Pleşu şi despre cartea sa, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste. Continuă lectura „„Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“ de Andrei Pleșu”

Lansare-eveniment: Papa Ioan Paul II/Karol Wojtyla, „În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962–2003“


Librăria Humanitas de la Cişmigiu (B-dul Regina Elisabeta, nr.38 din Bucureşti) ne invită sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 17:00, la evenimentul dedicat apariţiei volumului de însemnări ale Papei Ioan Paul II, În mâinile Domnului. Însemnări personale, 1962–2003, publicat de Editura Humanitas în traducerea prof. Constantin Geambaşu, o ediţie de colecţie, cu reproduceri după manuscrisele originale şi fotografii.

La eveniment vor participa Excelenţa Sa Marek Szczygiel, ambasadorul Poloniei în România, pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, criticul literar Dan C. Mihăilescu, prof. Constantin Geambaşu şi Lidia Bodea, directorul general al Editurii Humanitas. Dezbaterea va fi moderată de Marieva Ionescu, redactor Editura Humanitas.
Mihai Ghiga şi Claudiu Lobonţ vor oferi publicului un scurt recital de muzică sacră la viola d’amore şi teorbă.

Mai bine de patruzeci de ani din viaţa celei mai importante personalităţi spirituale a secolului XX sunt consemnaţi în această carte care, odată aparută în Polonia, a stârnit un imens interes mediatic. Încredinţate prin testament părintelui Stanislaw Dziwisz, secretarul şi cel mai apropiat colaborator al Papei, pentru a fi arse, aceste însemnări nu au fost distruse, ci au fost prezentate Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

Decizia luată de cardinalul Stanislaw Dziwisz, mitropolitul de astăzi al Cracoviei, din profundă dragoste şi respect faţă de Papa, ne oferă, poate, una dintre cărţile fundamentale ale umanităţii, un extraordinar document care ne dezvăluie taina sufletului unuia dintre cei mai iubiţi oameni şi un loc spiritual aparte în care ceea ce este omenesc şi ceea ce este dumnezeiesc se îmbină în dimensiunea sfinţeniei.

În continuarea lansării de carte de la Librăria Humanitas, organizatorii ne invită la Catedrala Sfântul Iosif (Str. General H.M. Berthelot, nr. 17, Bucureşti) de la ora 20:00, pentru Concertul de muzică sacră italiană organizat în cadrul Festivalului Chei al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

invit-papa-25apr2015