Obişnuim ca pe blogul nostru și în emisiunea CARTEA E O VIAŢĂ să prezentăm cărţi scrise de autori creştini, de diferite confesiuni şi din epoci diferite, în speranţa de a învăţa ceva din fiecare dintre ele.

În cazul cărţii de astăzi, autorul ei este în primul rând un om de cultură, una dintre figurile cele mai cunoscute din acest context de la noi, care, în mod implicit, prin temele pe care le-a abordat şi în alte cărţi şi articole de-ale sale, are un interes deosebit pentru sfera spiritual-religioasă a vieţii şi are o anume credinţă în Dumnezeu.

Este vorba despre Andrei Pleşu şi despre cartea sa, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste.

parabolele-lui-iisus-adevarul-ca-poveste_1_fullsizePe baza a ceea ce mai citisem scris de Pleşu, ne-am gândit că ar trebui să fie o carte foarte bine scrisă şi chiar eram curioase să vedem cum ar scrie cineva despre parabolele lui Isus, căutând să descopere semnificaţia acestora încercând să evite orice fel de interpretare standardizată. Ne-am gândit că, nefăcând parte din mediul bisericesc protestant, lipsit fiind şi de limbajul de lemn specific, el ar putea oferi o perspectivă proaspătă, dar şi alte interpretări asupra unor texte care deja par să fie legate în mod definitiv de nişte interpretări canonice, care pot fi incomplete sau cu a căror interpretare să fim atât de obişnuiţi încât să nu le mai dăm atenţie.

Eu m-am bucurat că o carte ca aceasta a stârnit interesul publicului pentru Biblie sau temele spirituale, apărând la o editură importantă şi apreciată şi fiind scrisă de o personalitate a culturii româneşti. Cu siguranţă a avut alt impact decât o carte poate pe aceeaşi temă, dar provenind dintr-un mediu strict religios. Aşa că unii cititori au vrut poate să se bucure doar de o altă carte frumos scrisă de-a lui Andrei Pleşu şi de fapt au intrat în contact cu mesajul Noului Testament.

Este de apreciat faptul că, după cum veţi vedea citind cartea, Andrei Pleşu a întreprins o adevărată muncă de cercetare, studiind surse din toate confesiunile creştine, fiind nepărtinitor în alegerea interpretărilor care i s-au părut juste pe baza textului evanghelic. Mi-a plăcut faptul că accentuează ideea că trebuie să vedem ce spune textul, nu ce nu spune, şi că în funcţie de asta trebuie să-l interpretăm, evitând orice fel de interpretare speculativă.

De asemenea, un alt lucru de admirat este şi faptul că în cazul fiecărei parabole abordate, autorul a inclus toate variantele din toate Evangheliile în care apar parabolele respective pentru o mai bună corelare.

Iată ce declară Pleşu la începutul cărţii despre felul în care a gândit-o: Am evitat să intrăm într-o complicată dezbatere cu privire la ce poate fi şi ce nu poate fi considerat „parabolă” în sens strict. Am optat pentru o expunere axată pe două capitole mari: 1. De ce a ales Isus să vorbească în parabole? şi 2. Cum reuşesc parabolele hristice să ocolească, dacă nu chiar să submineze, orice înclinaţie spre ideologie, spre îngustime doctrinară, spre scleroza „sistemului”.

Mai întâi să aflăm astăzi de ce era nevoie de parabole. Ce are în plus „adevărul ca poveste” faţă de alte tipuri de discursuri? Pleşu pleacă de la ideea că există întrebări cărora li se poate răspunde prompt şi pertinent. De la cele ale experienţei curente („Care metrou merge la gară?”, „Ce număr porţi la pantofi?”), până la cele ale expertizei ştiinţifice („Ce este legea gravitaţiei?”, „Ce este un logaritm?”).

Există, de asemenea, şi întrebări, cele ale primei copilării, care par simple sau suprarealiste, dar al căror răspuns solicită mai curând talentul metafizic sau fantezia: „De ce are mâna cinci degete?”, „Cine a inventat somnul?”.

Şi, în sfârşit, există întrebările „mari”, întrebările ultimative: „Ce este fericirea?”, „Există viaţă după moarte?”, „De ce există răul?”, „Ce este iubirea?”, „Care este sensul vieţii?”, „În ce constă înţelepciunea?”. Problema este că tocmai acestor întrebări, consideră Pleşu, – întrebări esenţiale pentru o mai bună înţelegere a destinului individual, a dramei umane, a rosturilor universale – nu li se poate da nici un răspuns.

Acestea, spune autorul, sunt întrebări definitive, inevitabile şi mute. Sunt cel puţin trei feluri de a aborda o astfel de întrebare. Fie încetezi să o mai pui, fiindcă de fapt nu vrei să afli răspunsul. Fie îi răspunzi „ştiinţific” şi, procedând astfel, o anulezi ca întrebare. Sau cufunzi întrebarea în „mările calde ale vieţii”, o complici, refuzi monotonia răspunsului gata făcut. Nu propui un răspuns geometric, ci o analogie, o metaforă, un „ocoliş” transfigurator. În loc să spui savant „uite cum stau lucrurile!”, spui „hai mai bine să-ţi spun o poveste.”

Cu parabolele lui Isus suntem, de asemenea, în teritoriul naraţiunii care se substituie argumentaţiei. Ele spun întotdeauna mai mult decât spun şi, de multe ori, altceva decât par sa spună. Aceasta este însăşi esenţa poveştii, în contrast cu enunţul strict intelectual.

Într-o primă instanţă şi simplu spus, povestea are viaţă, consideră Pleşu. Ea pune în pagină o galerie de portrete, peisaje, întâmplări şi împrejurări curente, speranţe, dezamăgiri şi euforii de care, prin natura lui, discursul conceptual se dispensează cu uşurinţă. Ea nu dă ceva de gândit fără să dea ceva de trăit. Oricât de complicat, discursul e reductibil la afirmaţii simple, în vreme ce, oricât de simplă, povestea se poate complica hermeneutic la nesfârşit.

În domeniul pe care marile întrebări îl subîntind, „nu se poate intra pe uşa din faţă, ci prin Duhul Sfânt, care dă târcoale. Prin ocolire şi prin adieri”, spune Pleşu.

În cartea de faţă, scrie autorul, va fi vorba despre poveştile spuse de Isus şi consemnate de Noul Testament, în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul „Împărăţiei” Sale. „Sarcina” pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucruri inevidente, dinaintea unui auditoriu pestriţ, „nespecializat” şi în genere, neşcolit, are de oferit ajutor fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial.

Mai multe despre motivul sau motivele pentru care Isus le-a vorbit oamenilor prin parabole vom afla săptămâna viitoare.

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s