Devenind o prezență vindecătoare #59


Obiceiurile noastre reprezintă o zonă foarte importantă de confruntare atunci când ne dorim o reînnoire, deoarece trupurile și sufletele noastre sunt unite. Aceasta înseamnă că sufletele noastre pot fi ușor paralizate de un trup care cade în slăbiciune. De aceea, în Evanghelia după Matei, Îl auzim pe Isus îndemnându-ne să fim vigilenți. Chiar și un suflet plin de voință trebuie să rămână veghetor în fața trupului: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!” (Matei 26:41)


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Recomandări de lectură pentru 2021


Un an nou binecuvântat! Vă mulțumim că, în acest an greu care a trecut, ați fost alături de noi parcă mai mult ca niciodată, și sperăm ca 2021 să fie, de asemenea, un an plin de lecturi consistente din care să împărtășim cu voi lucruri valoroase.

Deși de câțiva ani (cel mai recent, 2018, 2019, 2020) am și eu o listă de recomandări de lectură, de data aceasta mi-a fost foarte greu să aleg doar câteva pe care să le pun în această listă. Cu mici excepții, toate cărțile alese mi-au lăsat o impresie foarte bună. Pentru 2020 îmi propusesem să citesc cărțile pe care le aveam în bibliotecă și mă așteptau, și în mare parte mi-am atins obiectivul. De asemenea, a fost un an al reîntoarcerii la câteva cărți de bază, precum Creștinism, pur și simplu, Stăpânul Inelelor și  Silmarillion.

Multe dintre cărțile pe care vi le-aș recomanda se găsesc în seria specială Să citim!, în sezonul 19 CARTEA E O VIAȚĂ, în lista de priorități de lectură din partea a doua a anului, în seria de cărți de vacanță sau în diferitele articole de pe parcursul anului, cum au fost cele despre Chesterton sau C.S. Lewis. De aceea, în continuare vă voi recomanda doar câteva cărți care nu au fost menționate deja:

Continuă lectura „Recomandări de lectură pentru 2021”