„Nu, lui Buddha nu i te poţi ruga. Nu-l poţi implora. Buddha nu mai e. E în Nirvana“. Asta-i marea deosebire. Hristos, care S-a rugat mereu, aşteaptă mereu ruga noastră. E cu ochii şi cu urechile la noi, mereu la uşă. Hristos, ca şi Tatăl, lucrează mereu, iar la fiecare liturghie se jertfeşte. El nu e în Nirvana, la odihnă, la repaus, la deconectare. E pe şantier şi pune umărul.
N.Steinhardt, Jurnalul fericirii
Astăzi vă aduc în atenţie cartea şi personalitatea unei figuri importante din istoria timpurie a creştinismului, un om a cărui operă este citată până în ziua de azi de mulţi autori creştini contemporani şi nu numai. Este vorba de Sfântul Augustin şi cartea sa intitulată Confesiuni.
Aurelius Augustinus s-a născut în Thagaste, la 13 noiembrie 354 în provincia nord-africană Numidia. Augustin pleacă la 17 ani la Cartagina pentru studii. O nouă etapă în viaţa lui Augustin se deschide în anul 383 când, la vârsta de 29 de ani, se află la Roma, în căutarea unui post care să-i permită împlinirea visului patern: cariera politic-administrativă. Acolo se întâlneşte cu Sfântul Ambrozie, care va deveni mentorul său şi cel care îl va îndrepta spre credinţa creştină.
În sâmbăta Paştilor anului 384, la vârsta de 33 de ani, Augustin primeşte botezul în prezenţa Sfântului Ambrozie, alături de câţiva alţi prieteni apropiaţi.
Augustin a scris mult în timpul vieţii sale, multe dintre operele sale vizând combaterea ereziilor vremii sau clarificarea şi definirea unor concepte creştine. Cartea pe care o avem în vedere astăzi, Confesiuni, este poate cea mai cunoscută dintre operele Sfântului Augustin. Ea a fost scrisă în ultimele luni ale anului 397 şi primele luni ale anului următor. Augustin avea atunci în jur de 44 de ani, şi trecuseră 11 ani de la botez. Continuă lectura „„Confesiuni“ de Sfântul Augustin”
Creştinismul nu e numai o religie care se închină unui Făuritor, ci şi crede nebuneşte într-un Mântuitor care pe Sine s-a dăruit, din dragoste, lumii. Creştinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţiei şi dreptăţii, ori o nobilă şi raţională explicaţie a vieţii; ori un înalt cod de purtări; ori o terapeutică evazionistă; ori un set de întrebări; ori un act de supunere în faţa Unicului. E mai mult şi mai deosebit: e învăţătura lui Hristos, adică a dragostei şi a salvatoarei putinţi de a ierta.
N.Steinhardt, Jurnalul fericirii
În ruptul capului nu pot înţelege cum de li s-a părut dintr-o dată multor creştini europeni că religia lor de nu este chiar de tot rea, e totuşi în mare măsură inferioară celor asiatice. Budismul? Dar budismul e o soluţie simplă. Te retragi – şi gata. E o renunţare, replinere. Creştinismul e nespus mai greu şi mai complex – e teandrie [natură divină şi umană a lui Hristos]. Fără a înceta să fii om trebuie să fii şi Dumnezeu, în acelaşi timp.
N.Steinhardt, Jurnalul fericirii
Pentru că tot am recomandat în lista de ieri Jurnalul fericirii scris de Nicolae Steinhardt, m-am gândit să vă prezint azi această carte. Steinhardt a fost un intelectual, om de cultură, scriitor, publicist şi, mai târziu, călugăr ortodox, născut la Bucureşti în 1912 din părinţi evrei. El va petrece 5 ani în închisorile comuniste, devenind credincios şi fiind botezat în închisoarea Jilava în 1960. În 1980 va intra în viaţa monahală a mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş şi moare nouă ani mai târziu în 1989.
Scris în perioada 1969-1971, la îndemnul lui Dinu Pillat, Jurnalul fericirii conţine rememorări ale unor evenimente ce acoperă perioada anilor 1928-1971. Acest jurnal va cunoaşte o istorie foarte palpitantă, din care multe elemente nu au fost elucidate nici până în ziua de azi. După mai multe confiscări de către Securitate şi rescrieri, Steinhardt nu apucă să-şi vadă Jurnalul tipărit, pentru că acesta va apărea pentru prima dată, într-o primă versiune, abia în 1990 la Editura Dacia. De atunci cartea a fost reeditată de nenumărate ori şi publicată chiar şi în alte limbi, ca spaniola sau maghiara. În arhivele Mănăstirii Rohia s-a găsit o versiune dactilografiată de 529 de pagini care diferă de varianta publicată până acum, în care intrările sunt ordonate altfel, există pasaje în plus sau în minus. Această variantă a fost publicată sub titlul Jurnalul fericrii – Manuscrisul de la Rohia în colecţia Seria de autor N. Steinhardt a editurii Polirom în 2012.
Eu vă prezint astăzi prima variantă, cea din 1971, aşa cum a fost publicată în 2008 de editura Polirom, reproducând textul apărut pentru prima dată în 1990 la editura Dacia. Continuă lectura „„Jurnalul fericirii“ de N.Steinhardt”
CARTEA E O VIAȚĂ 