Un strop de Gaudeamus 2025


Deși pornirea a fost mai grea și am avut nevoie de o pauză lungă la un moment dat, ne-am întors de la Gaudeamus 2025 cu câteva poze și multe cărți frumoase.

Deși nu am reușit să vizităm toate standurile, am observat că majoritatea editurilor au alocat suprafețe mult mai mici decât la edițiile anterioare, chiar dacă editurile mari au încă cele mai generoase spații. Acest lucru face ca întregul Pavilion B2 să fie mai ușor de străbătut și de navigat, mai ales că de fapt nici nu a fost folosit la întreaga capacitate (deci fără mese la care să te așezi la colțul cu ceva de mâncare – doar mese înalte la Jerry’s Pizza și o rulotă cu hotdogi în altă parte).

Așa cum am promis, am reușit să fiu cumpătată în ce privește cărțile pentru mine, iar pentru Mihai am deviat puțin de la listă, veți vedea de ce.

Marea mea încântare a fost că cea mai scumpă carte dintre toate a fost 41 de lei, iar cea mai ieftină 6 lei, fără a pune la socoteală ofertele 1+1 gratuit! Iată în continuare câteva cadre de la fața locului, unde am fi stat mai mult, ce nu am găsit, dar și cărțile cu care ne-am întors până la urmă acasă.

Continuă lectura „Un strop de Gaudeamus 2025”

Gaudeamus 2025 – Evenimente și listă de dorințe


În perioada 3-7 decembrie are loc la București ediția cu numărul 32 a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România.

Programul de vizitare a târgului va fi zilnic între orele 10.00 şi 20.00, iar accesul publicului va fi gratuit.

Anul acesta nu vom ajunge în formula completă a echipei CARTEA E O VIAȚĂ, dar Irina Trancă și-a făcut temele și de data aceasta și a pregătit o selecție de evenimente interesante, alături de o listă de dorințe plină de noutăți atrăgătoare.

Continuă lectura „Gaudeamus 2025 – Evenimente și listă de dorințe”

Bookfest 2025 – evenimente și listă de dorințe


Între 28 mai și 1 iunie în Pavilionul B2 de la Romexpo din București se desfășoară a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Ambasadei Republicii Portugheze în România și al Institutului Camões.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Portugalia, care nu poate decât să ne trezească curiozitatea prin sloganul său visător, Unde marea s-a sfârșit și pământul așteaptă.

Continuă lectura „Bookfest 2025 – evenimente și listă de dorințe”

Gaudeamus 2024 – Evenimente și listă de dorințe


În perioada 4-8 decembrie are loc la București ediția cu numărul 31 a Târgului de Carte GAUDEAMUS Radio România în Pavilionul B2 al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România.

Programul de vizitare a târgului va fi zilnic între orele 10.00 şi 20.00, iar accesul publicului va fi gratuit.

Deși ne propunem să ajungem în formulă completă la Gaudeamus, de data aceasta doar Irina Trancă și-a pregătit lista de dorințe, a răsfoit catalogul expozanților și programul evenimentelor și vă prezintă în cele ce urmează rezultatul cercetării ei.

Continuă lectura „Gaudeamus 2024 – Evenimente și listă de dorințe”

Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe


Între 29 mai și 2 iunie se desfășoară la București a XVII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde veți putea găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.

Salonul are loc la Romexpo în Pavilionul B2 și este deschis zilnic între orele 10-20, iar vineri și sâmbătă între 10-21.

Republica Moldova este invitatul de onoare al acestei ediții și a pregătit aproximativ 40 de evenimente cu o arhitectură diversă, de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale, sub sloganul „Te cuprind, Republica Moldova”, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.

Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă oficial miercuri, 29 mai, la ora 12.00, la Scena Arca, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitate înalte oficialități din România și Republica Moldova.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este un eveniment organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și co-finanțat de Ministerul Culturii.

Ca de fiecare dată, ne-am documentat cu privire la program și la noutățile editurilor și vă prezentăm în continuare evenimentele și titlurile care ne-au atras atenția și pe care credem că ar trebui să le căutați și voi la târg.

Continuă lectura „Bookfest 2024 – evenimente și liste de dorințe”