Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024


Este al treilea an în care Ana Constantin (13 ani) scrie pentru seria noastră de recomandări pentru Ziua Copilului și de fiecare dată a avut niște selecții minunate. Lista ei de anul acesta însă cred că este cea mai bună de până acum, nu doar pentru că include una dintre cărțile mele de suflet (ghiciți care!), ci pentru că m-a surprins cu recomandarea unei cărți la care nu m-aș fi gândit pentru această categorie de vârstă (cu siguranță nu este pentru copii, dar ar fi potrivită pentru adolescenți). Mi-a plăcut să aflu și cu ce gând a rămas ea în urma lecturii fiecăreia și cred că vă va convinge și pe voi să le citiți.

În plus, de data asta am citit și eu toate cărțile recomandate de ea și pot să confirm că sunt grozave! Numitorul comun al acestora cred că ar fi relațiile – cu părinții, cu vecinii, cu comunitatea, ba chiar cu străinii – și felul în care acestea ne influențează, ne formează, ne dovedesc umanitatea și chiar ne salvează. De la benzi desenate la romane în toată regula, de pe străzile Parisului până în Scandinavia, lista ei cuprinde câte ceva pentru toate nivelurile de înțelegere și maturitate.

Continuă lectura „Numără stelele pe Strada Zambila – recomandările Anei pentru Ziua Copilului 2024”

Hidden Gems – comori ascunse pentru Ziua Copilului 2024


Continuăm seria noastră de articole cu recomandări de cărți pentru Ziua Copilului cu o selecție de „comori ascunse” (hidden gems, cum zic anglofonii) pe care le-am descoperit în ultimii ani la edituri mai puțin vizibile în librării și în mediul online.

Unele dintre ele sunt serii foarte cunoscute în America de Nord și chiar restul lumii, altele sunt volume individuale mai obscure, dar nu mai puțin valoroase. Unele sunt scrise de autori foarte cunoscuți în afara României, dar mai puțin citiți la noi din cauză că sunt publicați la edituri mici, unele din alte orașe din țară decât București.

În afară de câteva basme culte și de cărțile ilustrate, majoritatea sunt povești domestice, despre reziliență, muncă, mulțumire, altruism, generozitate, dar și despre răsplata sufletească pe măsură ce vine în urma tuturor acestora.

În plus, țin să precizez că aceste cărți nu sunt doar pentru copii și adolescenți, ci pot fi gustate și de către adulți. Eu însămi le-am descoperit pe majoritatea la vârsta adultă, așa că nu ignorați această listă gândindu-vă că nu vi se adresează.

L.M. Montgomery, George MacDonald și Laura Ingalls Wilder sunt doar câțiva dintre autorii pe care îi veți regăsi în această listă de cărți cu adevărat minunate pe care cred eu că ar trebui să le descopere și să le citească tot mai mulți cititori.

Continuă lectura „Hidden Gems – comori ascunse pentru Ziua Copilului 2024”

Ce am citit în februarie 2024


Acesta este al doilea an bisect de când scriu aceste rapoarte (nu mi-am dat seama că în ianuarie s-au împlinit 4 ani de la primul astfel de articol) și, cel puțin la nivel psihologic, luna februarie parcă a durat mai mult decât în alți ani, cel puțin în a doua jumătate a ei.

Nu am apucat să citesc mai multe cărți pentru că am avut o zi în plus, dar am reușit să termin 11 cărți, unele dintre ele de peste 500 de pagini! Dacă ar fi să aleg două cuvinte pe care le au în comun, acestea ar fi Tolkien și iubirea și cred (sper!) că deja v-am făcut curioși să aflați despre ce este vorba!

Continuă lectura „Ce am citit în februarie 2024”

Ce am citit în septembrie 2023


Luna septembrie a trecut pe nesimțite, în parte și datorită faptului că ne-am întors la rutina de școală și de lucru, ceea ce mi-a schimbat un pic ritmul de lectură. Totuși, am reușit să parcurg 11 cărți luna aceasta, un număr care cred că se va dovedi a fi media cărților citite lunar anul acesta.

Majoritatea cărților citite în septembrie au fost cărți noi, cumpărate chiar recent, două dintre ele le aveam deja, două le-am citit în librării, iar pe alta am editat-o spre publicarea în limba română. La ce să vă așteptați? Ficțiune nord-americană de pe la sfârșitul secolului XIX, început de secol XX, o carte despre îngrijorare, manga și trei cărți pentru copii.

Continuă lectura „Ce am citit în septembrie 2023”

Ce am citit în iulie 2023


IMG_20230728_114856

Luna iulie a fost o lună plină și grea, în care am și lucrat la două cărți, dar în care am și reușit să citesc câteva „de plăcere”, mai ales în timpul orelor de dimineața de ieșit în parc.

Astfel, am reușit să termin 10 cărți, dintre care 5 pentru copii și adolescenți, iar restul cărți despre viața creștină, un jurnal de călătorie și un roman chick-lit.

Continuă lectura „Ce am citit în iulie 2023”