Ce am citit în iunie 2025


Cred că timpul în luna iunie are o curgere aparte. Mereu am senzația că începutul lunii a fost cândva de mult și cărțile citite atunci aproape mi se șterg din memorie. În parte și datorită Bookfest-ului reușesc la începutul lunii să parcurg multe cărți noi, în general de copii, pentru ca ritmul să mai scadă în a doua jumătate a lunii, când de obicei se instalează și căldura.

Anul acesta cred că am atins însă un record, chiar și pentru luna iunie, pentru că am reușit să citesc 30 de cărți! E adevărat că multe dintre ele sunt cărți ilustrate pentru copii (chiar pentru bebeluși!), dar cu astea îți recapeți ritmul de lectură. Am parcurs totuși și niște cărți mai consistente, niște romane, povestiri, o carte pentru cupluri, manga și poezie. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în iunie 2025”

Ce am citit în luna mai 2025


Am senzația că luna mai a trecut foarte repede, și deși nu am terminat toate cărțile pe care mi-aș fi dorit să le termin, am reușit totuși să parcurg 17 cărți, dintre care cam jumătate cărți ilustrate pentru copii. Pe lângă acestea însă, am parcurs și câteva romane foarte faine plasate în Japonia, o carte de poezii și cea mai plictisitoare carte citită până acum cu voce tare în familie. Iată care au fost!

Continuă lectura „Ce am citit în luna mai 2025”

Surorile Idor recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2025)


Adina Idor, psiholog și mamă a trei fete, este una dintre colaboratoarele noastre cele mai vechi pentru listele de Ziua Copilului. Dacă în 2019 a contribuit ea cu un articol substanțial, anul acesta, fetele sale (de 6, 10 și 13 ani) au scris singure un articol consistent și plin de recomandări diverse și frumoase, pe care vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.

Continuă lectura „Surorile Idor recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2025)”

Sladjana Gurgu și copiii recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2025)


Nu pot numi decât providențială întâlnirea cu Sladjana Gurgu de la Editura Predania acum aproape trei ani la Gaudeamus 2022. De-atunci încoace, fie că ne întâlnim direct la vreun târg de carte, fie că ne lasă vorbă prin cineva, ne oferă periodic ultimele apariții ale editurii și de fiecare dată este o mare bucurie pentru noi să descoperim cărți inedite și comori ascunse (#hiddengems).

Știind că are cinci copii, anul acesta i-am propus să-i întrebe dacă vor să contribuie cu câte o recomandare pentru seria noastră de Ziua Copilului și pot să vă spun că sunt foarte impresionată de alegerile lor. Serii fantasy, cărți deștepte, istorie trăită, învățături din Biblie și cărți ilustrate mai puțin cunoscute – vă invit să le descoperiți în cele ce urmează.

Continuă lectura „Sladjana Gurgu și copiii recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2025)”

Ce am citit în aprilie 2025


Luna aprilie a trecut foarte repede, dar mă bucur că, datorită vacanței de Paște, am reușit să parcurg multe cărți frumoase.

Am reușit să termin 13 cărți, dintre care doar una ilustrată pentru copii, restul romane pentru toate vârstele, o carte despre cărți și două volume dedicate Săptămânii Patimilor.

Continuă lectura „Ce am citit în aprilie 2025”