Cărți cu dor de ducă #13 – O călătorie în alte timpuri


Pentru recomandarea de astăzi aproape ce pot să numesc o autoare cu aproape toată opera sa, pentru că, într-un fel sau altul, scrierile sale recuperează, în multiple forme, frânturi din trecutul României.

Este vorba despre Ioana Pârvulescu, pe care am mai pomenit-o aici pe blog, fiind una dintre scriitoarele mele preferate. Și deși aș fi putut scrie despre aproape oricare dintre romanele ei, am ales să mă rezum în acest articol la volumul care m-a făcut să mă îndrăgostesc de stilul ei, și anume, În intimitatea secolului 19. Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #13 – O călătorie în alte timpuri”

Cărți cu dor de ducă #9 – Călătorie în copilărie


Nu puteam să nu includ în această listă cel puțin o carte pentru copii, iar cea pe care v-o propun astăzi este una cu adevărat deosebită. Publicată pentru prima dată în 1966, cu subtitlul Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești și ilustrată minunat de Ágnes Keszeg în ediția din 2013, această carte este încă din titlu o invitație la călătorie. Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #9 – Călătorie în copilărie”

Cărți cu dor de ducă #7 – Călătoria, o perspectivă pisicească


Așa cum vă promiteam în raportul meu pe luna iunie, astăzi vă recomand un roman japonez căruia nu i-am putut reproșa nimic (nici că nu se întâmplă nimic, nici că ce se întâmplă este atroce sau pervers), recent apărut la Editura Humanitas: Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa. Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #7 – Călătoria, o perspectivă pisicească”

Cărți cu dor de ducă #5 – O plimbare prin Japonia


Jurnalul de călătorie este prin excelență o carte cu dor de ducă, așa că nu putea să lipsească din recomandările noastre pentru vacanță.

Cel pe care vi-l propun astăzi se intitulează Drumurile către Sata – 3000 de kilometri pe jos prin Japonia. Alan Booth (1946-1993), scriitor și critic de film englez, locuia deja de 10 ani în Japonia când s-a decis în 1980 să facă această lungă călătorie pe jos din cel mai nordic punct al țării, capul Soya din insula Hokkaido, până în extremitatea sa sudică, capul Sata din insula Kyushu. Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #5 – O plimbare prin Japonia”

Cărți cu dor de ducă #3 – Călătoria ca epifanie


Din lista cărților mele cu dor de ducă nu putea să lipsească unul dintre autorii mei preferați, Eric-Emmanuel Schmitt. Dintre multele sale cărți, am ales-o pentru această listă pe cea mai personală dintre ele, unică între lucrările sale: Noaptea de foc. Continuă lectura „Cărți cu dor de ducă #3 – Călătoria ca epifanie”