Bookfest 2025 – evenimente și listă de dorințe


Între 28 mai și 1 iunie în Pavilionul B2 de la Romexpo din București se desfășoară a XVIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Ambasadei Republicii Portugheze în România și al Institutului Camões.

Invitatul de onoare al acestei ediții este Portugalia, care nu poate decât să ne trezească curiozitatea prin sloganul său visător, Unde marea s-a sfârșit și pământul așteaptă.

Continuă lectura „Bookfest 2025 – evenimente și listă de dorințe”

Copii isteți și animale perspicace – recomandările Karinei pentru Ziua Copilului 2024


Ultimul articol de anul acesta din seria de recomandări pentru Ziua Copilului este o contribuție din partea Karinei, o cititoare cunoscută pe Instagram (@karina_books), care ne-a scris spunându-ne că îi plac cărțile pe care le recomandăm și că și-ar dori să colaborăm. Îmi place că lista ei cuprinde o varietate de stiluri și subiecte, de la cele mai grave la cele mai vesele, pentru toate vârstele. Mai departe, o las pe ea să se prezinte!

Continuă lectura „Copii isteți și animale perspicace – recomandările Karinei pentru Ziua Copilului 2024”

Băieții recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)


Am descoperit-o pe Andreea de la @Citim.și.ne.jucăm pe Instagram (foarte probabil datorită unuia dintre multele giveaway-uri la care m-am înscris și nu am câștigat!) și m-am bucurat că anul acesta am avut inspirația să o invit să scrie o listă pentru seria noastră de recomandări pentru Ziua Copilului, pentru că am simțit în anii trecuți lipsa mai multor participanți băieți.

Continuă lectura „Băieții recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – Un festin poliglot – Mariana Dinu (guest post)


M-am bucurat tare mult că anul acesta Mariana Dinu a acceptat să scrie o listă de recomandări pentru noi, deoarece, ca de fiecare dată, ne oferă o selecție valoroasă de cărți inedite!

Mariana locuiește la Berlin împreună cu familia ei și are trei copii: Elisa (10 ani), Ema (8 ani) și Matei (5 ani). Trăind într-un mediu multicultural și poliglot, cărțile alese de Mariana sunt în vreo 5 limbi: română, italiană, franceză, germană și engleză! În plus, formația sa de psiholog răzbate din alegerile și interpretările sale, așa că vă invit la un adevărat festin poliglot!


Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2022 – Un festin poliglot – Mariana Dinu (guest post)”

Ce ne-am fi dorit de la Gaudeamus 2021


Cu mare părere de rău am aflat că nici anul acesta nu vom avea un Târg de Carte Gaudeamus fizic, ci doar în varianta online și se fac deja 2 ani de la ultimele târguri de carte din București. Nouă ne lipsesc tare mult, și în memoria vizitelor noastre în care ne plimbam de la un stand la altul cu carnețelele cu liste de cărți, ne-am notat și anul acesta niște titluri, mai ales noutăți asupra cărora vrem să vă atragem atenția. Vă invităm să vizitați pagina gaudeamus.ro pentru a urmări acolo evenimentele pregătite de editurile participante între 17-21 noiembrie.

Iată, așadar, care sunt listele cu ce ne-am fi dorit să ne luăm sau măcar să răsfoim la Târgul de Carte Gaudeamus, dacă am fi avut posibilitatea să-l vizităm fizic.

Continuă lectura „Ce ne-am fi dorit de la Gaudeamus 2021”