CEOV S24 – Ep.7 – Special de Advent


Cioc-cioc, primiți cu colindul?

Nu, n-o să ne apucăm să cântăm, dar vrem să vă anunțăm că acesta este un episod special de Advent.

În acest episod vă propunem câteva cărți de citit în perioada premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului, dar și după aceea, pentru că, dacă nu știați, în mod tradițional sărbătoarea ține până pe 6 ianuarie, numită Epifanie sau Boboteaza.

Continuă lectura „CEOV S24 – Ep.7 – Special de Advent”

Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – ce povești am mai descoperit, resurse biblice și cărți de activități


Probabil că primul gând care v-a trecut prin minte văzând acest titlu a fost „Cee? Mai e o lună până atunci!”. Tocmai de aceea am ales să pregătim câte un articol cu recomandări pentru fiecare săptămână din luna mai, astfel încât, dacă vă atrage atenția ceva, să aveți timp să cumpărați până la data de 1 iunie. Vom începe cu lista noastră, iar apoi vor urma două liste din partea unor copii/adolescenți și o listă din partea altei mame, așa că, dacă nu v-ați abonat încă la blog, acum este momentul să o faceți, pentru a nu rata niciunul dintre articolele viitoare.

În plus, de fapt astăzi este Ziua Copilului… în Japonia! Anul trecut, ca să mai spargem rutina de lockdown, am serbat pentru prima oară și această zi, făcând câteva activități legate de Japonia, citind cărțile de autori japonezi pe care le aveam și uitându-ne la un desen animat japonez. Anul acesta chiar am pregătit niște cărți noi de autori japonezi sau cu personaje japoneze (cărțile acestea de la Signatura și cel mai recent volum din seria Familia Șoricel).

Acestea fiind zise, îmi propun ca în acest articol să vă povestesc nu doar despre cărțile care i-au plăcut lui Mihai (fiul meu de 5 ani și jumătate) în ultimul an, ci și despre cărțile de activități pe care le-am parcurs cu el și care i-au plăcut și lui în mod deosebit și, pentru că știu că erau câteva persoane interesate în mod special de asta, câteva resurse biblice pentru copii.

Continuă lectura „Inspirație pentru Ziua Copilului 2021 – ce povești am mai descoperit, resurse biblice și cărți de activități”

Un strop de Bookfest


Cu o mică întârziere (pentru că Salonul Internaţional de Carte Bookfest s-a încheiat deja), vă prezentăm câteva imagini din ziua a treia a Salonului de Carte Bookfest (vineri, 29 mai), în care am surprins decoruri ingenioase şi apariţii editoriale noi (sau mai vechi) care ne-au atras atenţia.

P1190338P1190339

Vieţile pustnicilor Palestinei de Chiril de Schitopolis, ediţie bilingvă la standul Editurii Baroque Books & Arts, o ediţie superbă, cu marginile paginilor aurii şi un forzaţ impresionant

P1190340Tablou la standul Editurii Baroque Books & Arts

Continuă lectura „Un strop de Bookfest”