Nu contează câte dispozitive ai sau cât timp sau cât spațiu ai sau cât de bună este chitara ta. Până la urmă, tot ce contează ești tu și cântecul, tu și povestea.
Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #10 – Bebeluși într-o catedrală”Etichetă: artă
Frumusețe în întuneric #9 – Poveștile sunt adevărate
…este esențial ca creștinii să se aplece și să le vorbească cu blândețe copiilor din viața lor. Băieții și fetele din bisericile noastre, din școlile noastre, de pe strada noastră, trăiesc o aventură înfiorătoare. Fiecare dintre ei intră într-una din următoarele două categorii: rănit sau care-va-fi-rănit-curând. Profunzimea și natura acelor răni vor fi diferite, dar ei sunt cu toții suflete maleabile într-o lume care răsună de lovituri de ciocan.
Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #9 – Poveștile sunt adevărate”Frumusețe în întuneric #7 – Rolul poetului
„Poetul este un om care se bucură de ceva și încearcă să-i facă și pe alți oameni să se bucure de acel lucru.” George MacDonald a scris asta acum o sută de ani. Ăsta este un mod de a privi actul de a compune cântece. Dar un compozitor este și o persoană care este tristă din cauza unui lucru și vrea ca și alți oameni să se întristeze din aceeași cauză, sau este nedumerit de ceva și vrea ca și alții să simtă acea nedumerire. A compune înseamnă a rezona.
Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #7 – Rolul poetului”Frumusețe în întuneric #6 – Imaginație integrată
Reintroducerea basmelor în imaginația mea răscumpărată m-a ajutat să-L văd pe Făcător, Cuvântul Său și bogatele povești umane (dar câteodată călăuzite de Duhul) ca fiind interconectate. Era ca și cum ai ține cristalul complex al Scripturii sus în lumină, să vezi că este frumos și complet, iar apoi să descoperi pe trotuar stropi de culori refractate. Culorile nu sunt Scriptura, nici nu sunt lumina din spatele ei. Mai degrabă, ele sunt o expresie a adevărului, născută din lumina de dincolo, încadrată de prisma revelației, căreia i se dă o formă pe teren solid. Ultimele mele zile de facultate le-am petrecut studiind cărțile Ezechiel și Iacov la ore, scriind versuri de cântece pe marginea bibliografiei și citind, în sfârșit, Stăpânul inelelor, acea extraordinară mare de stropi de lumină refractată.
Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #6 – Imaginație integrată”Frumusețe în întuneric #5 – Scopul artei
…arta nu ar trebui să aibă de-a face cu exprimarea de sine sau cu satisfacerea sinelui. Arta nu ar trebui să fie despre sine. Paradoxul este că arta trebuie cu necesitate să fie creată de un Sine și va atrage în mod necesar o anumită măsură de atenție sau considerație față de artist. Dar scopul ar trebui să fie ca acel lucru să atragă atenția, în cele din urmă, către ceva diferit de Sine. Pentru un creștin, asta înseamnă să accept acest paradox cunoscând, sau cel puțin sperând, că ceea ce exprim eu, deși pornește din cele mai intime încăperi ale inimii mele, poate conduce audiența dincolo de mine către Sinele Ultim, Cuvântul care a făcut lumea. Numai în acea măreață încăpere arta își va găsi cel mai bun scop, acela de a fi o cale care să ducă audiența Acasă.
Continuă lectura „Frumusețe în întuneric #5 – Scopul artei”
CARTEA E O VIAȚĂ 