Un strop de viaţă – Pagina 199

Un strop de viaţă #536

În vremea noastră umanistă a creştinismului diluat, sentimental, am pierdut sentimentul sacrului în biserică. Cu toată zarva, gălăgia şi divertismentul din biserică, nu prea mai este loc pentru cultivarea sentimentului de sfinţenie pentru Domnul.

Când va învăţa creştinul de azi că strângerea laolaltă pentru închinare nu este pentru a ne face nouă pe plac şi a face ce ne distrează şi ne entuziasmează pe noi, ci are totul de-a face cu a-I face pe plac lui Dumnezeu? Pe placul lui Dumnezeu sunt doar sacrul şi sfinţenia.

A.W. Tozer, Umblarea mea zilnică

Un strop de viață #535

Botaniștii ne spun că arborii au neapărată nevoie de vânturile puternice din februarie și martie, care le răsucesc trunchiurile și fac loc rădăcinilor să pătrundă și mai adânc în pământ. Fără rafalele nemiloase, frunzele n-ar avea de unde să primească hrana necesară.

Tot așa avem și noi nevoie de adversitățile vieții pentru a ne dezvolta resursele interioare de caracter. O perioadă furtunoasă de necazuri și de încercări poate fi doar preludiul unei primăveri în care viața își va redobândi frumusețea și rodnicia. Se cade să învățăm să privim prin credință dincolo de aspectul superficial al lucrurilor și să acceptăm răul ca pe o necesară pregătire a binecuvântărilor viitoare.

Daniel Brânzei, „Amintiri cu sfinți”

Un strop de viaţă #534

Putem alege calea cea grea a confruntării cu problema, făcând schimbările necesare pentru a o rezolva, ca apoi să ne bucurăm de calea cea uşoară a funcţionării corecte. Sau putem alege alea uşoară a amânării rezolvării problemei, dar pe cât suntem de siguri că soarele va răsări mâine dimineaţă, tot atât de sigur este că ceea ce va urma nu va fi uşor şi va dura mai mult decât dacă am fi ales calea cea grea de la bun început.

Dr. Henry Cloud, citat în Elisabeth Mittelstädt, Viaţa în pantofii mei

Un strop de viață #533

Hristos ne-a chemat să-i hrănim pe cei flămânzi, nu pe cei ghiftuiți; să-i mântuim pe cei pierduți, nu pe cei încăpățânați; să-i chemăm la pocăință pe cei păcătoși, nu pe cei batjocoritori. El nu ne-a chemat să stăm acasă, să zidim și să decorăm capele confortabile, biserici și catedrale în care să-i legănăm spre adormire pe cei ce se pretind creștini. Nu ne-a dat să rostim discursuri abile, rugăciuni stereotipe sau să atingem elevate performanțe muzicale, ci ne-a trimis să zidim biserici vii, alcătuite din sufletele celor declasați, să smulgem oameni din ghearele diavolului, să-i scoatem din fălcile iadului, să-i aducem la Hristos, să-i învățăm să lupte și să-i transformăm în armata atotputernicului Dumnezeu.

C.T. Studd, citat în „Amintiri cu sfinți” de Daniel Brânzei

Un strop de viaţă #532

Invidia se uită ţintă la cealaltă persoană şi spune:

Mi-aş dori să am ceea ce ai tu!

Empatia priveşte spre cealaltă persoană şi spune:

Ce aş putea să-ţi dau din ceea ce am?

Invidia se învârte în jurul sinelui şi spune: Săraca de mine!

Empatia se concentrează asupra celorlalţi şi spune: Dragii de voi!

Invidia mă distruge şi mă paralizează.

Empatia mă însufleţeşte şi mă motivează.

Invidia este un păcat de moarte.

Empatia este o virtute minunată care Îl reflectă pe Isus.

Elisabeth Mittelstädt, Viaţa în pantofii mei