Un strop de viaţă – Pagina 189

Un strop de viață #586

O credință fără nici cea mai mică umbră de îndoială este asemenea corpului omenesc fără anticorpi. Oamenii care, voioși, trec prin viață prea ocupați sau indiferenți pentru a-și pune întrebarea dificilă de ce cred ceea ce cred se vor trezi lipsiți de apărare împotriva ori a experienței tragediei, ori a întrebărilor iscoditoare ale unui sceptic inteligent. Credința unei persoane se poate nărui peste noapte, dacă această persoană a neglijat de-a lungul anilor să-și asculte cu răbdare propriile îndoieli, care doar după o îndelungă reflecție ar trebui înlăturate.

Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului

Un strop de viață #585

Unul dintre paradoxurile sufletului este faptul că nu se poate niciodată satisface pe sine, deși este incapabil să trăiască fără împlinire. Ai fost creat pentru a-ți satisface sufletul, însă nu vei găsi nicăieri ceva care să te satisfacă decât la Dumnezeu. Sufletul dorește să fie în siguranță; sufletul dorește să fie iubit; sufletul dorește să conteze; și toate aceste lucruri nu le putem găsi într-o formă care să ne satisfacă decât în Dumnezeu. De aceea psalmistul spune că „deoarece dragostea Ta este mai bună decât viața… sufletul meu se va satisface așa cum se satisface cu cele mai bune mâncări„ (Ps. 63: 3, 5). Sufletul, apetitul și satisfacția sunt teme dominante în Biblie. Sufletul poftește, pentru că el este făcut pentru Dumnezeu. „Suflete, încrede-te în Domnul”.

John Ortberg, „Grija pentru suflet”

Un strop de viață #584

Creștinii ar trebui să se aștepte să întâlnească necreștini care sunt mai buni și mai înțelepți decât ei. De ce? Credincioșii creștini nu sunt acceptați de Dumnezeu pe baza realizărilor lor morale, a înțelepciunii ori a virtuților lor, ci în temeiul a ceea ce a făcut Hristos în locul lor. Cele mai multe religii și filozofii susțin că statutul spiritual al omului depinde de realizările lui religioase. Aceasta, în mod natural, îi face pe adepții lor să se considere superiori celor care nu împărtășesc credința și care nu fac faptele pe care le fac ei. Evanghelia creștină, în orice caz, nu ar trebui să aibă un astfel de efect.

Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului

Un strop de viață #583

Binecuvântarea nu este doar o vorbă. Binecuvântarea este proiectarea binelui în viața altcuiva. Trebuie să gândim, să simțim și să voim binele acesta. Comunicăm binecuvântarea cu trupurile noastre. Binecuvântarea este ca un fel de joc în cerc; înainte de a termina, trebuie „să-ți pui tot sufletul în el”. Binecuvântarea este o acțiune a sufletului.

John Ortberg, „Grija pentru suflet”

Un strop de viață #582

Creștinismul nu doar că îi face pe adepții lui să fie convinși că oamenii care îmbrățișează alte credințe dețin capacitatea de a face binele și de a raționa cu înțelepciune, ci și să admită că mulți dintre aceștia pot duce o viață superioară din punct de vedere moral propriei lor vieți. Cei mai mulți din cultura noastră au convingerea că, dacă există un Dumnezeu, ne putem relaționa la El, și dacă ducem o viață bună, ajungem în rai. Să numim această concepție „îndreptare morală”. Creștinismul însă ne învață exact opusul. Potrivit înțelegerii creștine, Isus nu ne spune cum să trăim, astfel încât să ne câștigăm mântuirea. El vine să ne ierte și să ne mântuiască prin viața și moartea Sa în locul nostru. Harul lui Dumnezeu nu vine spre oamenii care îi depășesc pe alții din punct de vedere al moralității, ci spre cei care-și recunosc eșecul de a face fapte bune, precum și nevoia pe care o au de un Mântuitor.

Timothy Keller, Argument pentru Dumnezeu. Credința într-o epocă a scepticismului