Un strop de viaţă – Pagina 136

Un strop de viață #827

Credința unește sufletul cu Cristos, așa cum o mireasă se unește cu mirele ei… înseamnă că tot ce au le aparține amândurora, atât binele, cât și răul. În consecință, sufletul credincios se poate lăuda și mândri cu tot ce are Cristos, ca și cum i-ar aparține lui însuși; și tot ceea ce sufletul deține este revendicat de Cristos ca al Său. Cristos este plin de har, de viață și de mântuire. Omul este plin de păcate, de moarte și de condamnare. Să punem acum între ei credința și păcatele, moartea și condamnarea vor fi ale lui Cristos, în timp ce harul, viața și mântuirea vor fi ale omului; căci dacă Cristos este un mire, El trebuie să-Și asume lucrurile care aparțin miresei Sale și să-i pună la dispoziție lucrurile care-I aparțin Lui. Dacă El îi dăruiește trupul și pe Sine Însuși, cum să nu-i dăruiască toate lucrurile care-I aparțin? Și dacă ia trupul miresei, cum ar putea să nu ia și lucrurile care-i aparțin ei?… Cine poate înțelege bogățiile măreției acestui har?

Martin Luther, Despre libertatea creștinului

Un strop de viață #826

În ce privește justificarea, eu și Cristos trebuie să fim atât de apropiați, încât El să trăiască în mine, iar eu în El. Ce expresie minunată! Și fiindcă El trăiește în mine, orice har, neprihănire, viață, pace și mântuire regăsite în mine Îi aparțin lui Cristos; totuși, ele îmi aparțin și mie, prin unirea și alipirea pe care o face credința și prin care devenim ca un singur trup în Duhul… În felul acesta, Pavel caută să ne smulgă în întregime din noi înșine, din Lege și din fapte, pentru a ne transplanta în Cristos și în credința în El, astfel încât să asociem justificarea cu harul și să o disociem complet de Lege și de fapte, care nu au nimic de-a face cu ea. Prin credință, ești în așa măsură alipit de Cristos, încât tu și El sunteți una, inseparabili și uniți pe vecie, așa încât să poți spune: „Eu sunt asemenea lui Cristos”, iar El, la rândul Său, să afirme: „Eu sunt asemenea păcătosului alipit de Mine și Eu de el. Căci prin credință suntem uniți în carne și oase.”

Martin Luther, citat în Moștenirea lui Luther editată de R.C. Sproul

Un strop de viață #825

Cum primim noi acele bunuri pe care Tatăl le-a revărsat asupra singurului Fiu născut, nu pentru folosul privat al lui Cristos, ci pentru ca El să-i poată îmbogăți pe oamenii săraci și nevoiași? Mai întâi, trebuie să înțelegem că atât timp cât Cristos rămâne în afara noastră, iar noi suntem despărțiți de El, tot ce a suferit și tot ceea ce a făcut pentru mântuirea rasei umane rămâne inutilizabil și lipsit de valoare pentru noi. Așadar, pentru a împărtăși cu noi ceea ce a primit de la Tatăl, El a trebuit să devină al nostru și să locuiască în noi… Tot ceea ce El deține nu înseamnă nimic pentru noi decât atunci când creștem într-un singur trup cu El.

Avându-L pe Cristos, noi primim un har dublu: mai întâi, și anume că, fiind împăcați cu Dumnezeu, prin dreptatea lui Cristos, noi putem avea în ceruri, în locul unui Judecător, un Tată îndurător; iar în al doilea rând, că sfințiți prin Duhul lui Cristos, noi putem cultiva dreptatea și puritatea vieții.

Jean Calvin, Învățătura religiei creștine

Un strop de viață #824

Niciun om nu e cu totul smerit până ce nu înțelege că mântuirea lui nu depinde deloc de capacitățile, mijloacele, străduințele, voința și faptele sale, ci depinde în întregime de alegerea, voința și lucrarea Altuia, adică a lui Dumnezeu. Căci atât timp cât este convins că poate face chiar și cel mai mic lucru pentru mântuirea lui, el are o anumită încredere în sine și nu renunță cu totul la el însuși, ceea ce înseamnă că nu s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, ci presupune că există – sau cel puțin speră și dorește să fie – un loc, un timp sau o faptă pe care o poate face și prin care poate ajunge, în cele din urmă, la mântuire. Dar când un om nu are nicio îndoială că totul depinde de voința lui Dumnezeu, atunci renunță cu totul la sine și nu are nicio pretenție, ci așteaptă ca Dumnezeu să lucreze; abia atunci se apropie de har și poate fi mântuit.

Martin Luther, citat în Moștenirea lui Luther, editată de R.C. Sproul

Un strop de viață #823

„Când Dumnezeu ne binecuvântează, El chiar iubește să facă asta. Dumnezeu nu acționează într-un mod generos pentru a ascunde vreun motiv rău intenționat. Dumnezeu nu Își spune: „Trebuie să fiu generos un anume timp, chiar dacă nu vreau asta, pentru că ceea ce îmi doresc cu adevărat este să aduc judecata asupra păcătoșilor.” Dumnezeu chiar acționează cu cea mai adâncă bucurie când binecuvântează. Bucuria, dorința, voia, speranța, plăcerea și încântarea Lui este să binecuvânteze…. să ofere turmei Sale Împărăția.”

John Piper