Un strop de viață în preajma Paștelui #26


Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând. Ceea ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Ioan 5:19

Supunerea lui Isus față de Tatăl înseamnă o ascultare totală, fără reținere, de Tatăl Său iubitor. Între Tatăl și Fiul există doar dragoste. Tot ce Îi aparține Tatălui, El încredințează Fiului, și tot ce primește Fiul, înapoiază Tatălui. Relația dintre tatăl, Fiul și Duhul Sfânt transcende orice formă de dragoste pe care o cunoaștem. Merge cu mult mai departe decât experiențele limitate pe care le cunoaștem, dragostea unui părinte, al unui frate, al unui soț, al unui profesor sau al unui prieten.

Această comuniune eternă a dragostei este centrul și sursa vieții spirituale a lui Isus, o viață de atenție neîntreruptă față de Tatăl, în Duhul dragostei. Lucrarea lui Isus crește din această viață. Mâncatul și postitul, rugăciunea și acțiunea, călătoritul și odihna, predicarea și învățătura, exorcizările și vindecările – pe toate acestea, Isus le face în Duhul dragostei. Nu vom înțelege niciodată însemnătatea deplină a lucrărilor variate ale lui Isus, până nu înțelegem că toate acestea sunt înrădăcinate într-un singur lucru: ascultarea de Tatăl, în intimitatea unei iubiri perfecte. Când înțelegem asta, înțelegem și faptul că scopul lucrării lui Isus este tocmai acela de a ne aduce și pe noi în această comuniune atât de profundă.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #26”

Părinții Bisericii #13 – Vasile cel Mare


Vasile cel Mare s-a născut în anul 329 sau 330. Bunicul său a supraviețuit uneia dintre cele mai crunte persecuții, în timpul împăratului Maximian, unchiul său a fost episcop într-un oraș din Capadocia, iar tatăl său s-a căsătorit cu o tânără orfană a cărui tată murise de moarte martirică în persecuția lui Licinius.

Continuă lectura „Părinții Bisericii #13 – Vasile cel Mare”

Un strop de viață în preajma Paștelui #25


După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” (Ioan 5:14)

Rugăciunea vindecă. Nu doar răspunsul la rugăciune. Când renunțăm la „competiția” noastră cu Dumnezeu și Îi oferim lui Dumnezeu întreaga noastră inimă, fără să mai păstrăm ceva pentru noi, ajungem să cunoaștem dragostea lui Dumnezeu, să înțelegem cât de în siguranță suntem în îmbrățișarea Sa. Când înțelegem că Dumnezeu nu ne-a abandonat, ci ne ține aproape de inima Sa, ne putem redescoperi bucuria de a trăi, chiar dacă Dumnezeu poate să ne ghideze într-o altă direcție decât cea dorită de noi.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #25”

Un strop de viață în preajma Paștelui #24


Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă. (1 Samuel 16:7)

Secularismul este un mod de a fi dependent de răspunsul mediului în care trăiești. Acest sine secular, fals, este sinele fabricat, după cum spune Thomas Merton, de către compulsiile sociale. Într-adevăr, „compulsiv” este cel mai bun adjectiv pentru acest sine fals. El arată către nevoia continuă și crescândă de afirmare. Cine sunt? Sunt cel ce este plăcut, lăudat, admirat, antipatic, urât sau disprețuit… Compulsia se manifestă în teama de a eșua și impulsul de a preveni acest lucru prin a aduna „mai mult” – mai multă muncă, mai mulți bani, mai mulți prieteni.

Aceste compulsii stau la baza celor doi vrăjmași principali ai vieții spirituale: mânia și lăcomia. Acestea sunt partea nevăzută a vieții secularizate, fructele amare ale dependențelor noastre lumești.

Nu este de mirare că Sf. Antonie și călugării săi considerau acceptarea pasivă a principiilor și valorilor societății drept un dezastru social. Au ajuns să înțeleagă cât de greu este, nu doar pentru creștinul individual, ci și pentru Biserică însăși, să scape de seducția compulsiilor lumii. Care a fost răspunsul lor? Ei au scăpat de pe corabia ce se scufunda, și au înotat ca să-și salveze viața. Iar locul unde au găsit salvarea a fost deșertul, locul solitudinii.

Continuă lectura „Un strop de viață în preajma Paștelui #24”

Devenind o prezență vindecătoare #12


Sfințenia este o operație de scădere, nu de adunare sau de înmulțire. Scădem împotrivirea noastră în fața harului. Hristos scade barierele pe care ni le construim împotriva manifestării puterii Lui în noi. La fel ca atunci când decojim o ceapă, Îi permitem lui Hristos să decojească straturile învelișului nostru exterior pentru a scoate la iveală lumina din interiorul nostru, prezența Sa vindecătoare din noi.


Dr. Albert S. Rossi – Cum să devii o prezență vindecătoare