Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #13 – Hainele de blană


Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.

Isaia 61:1a, 3

Când copiii Pevensie intră în șifonier, ei trec pe lângă rânduri de haine de blană înainte să iasă afară în pădurea rece și înzăpezită. Susan, sora mai mare cea responsabilă sugerează să-și pună fiecare câte o haină pentru a-și ține de cald pe vremea geroasă din Narnia. Deși frații ei o critică uneori că prea face pe șefa, Susan vrea ca familia ei să fie pregătită pentru orice ar putea găsi în Narnia, înainte să se grăbească afară în zăpadă.

Adventul este o perioadă de pregătire. Acasă poate că decorezi, asculți muzică deosebită, împachetezi cadouri și gătești. La biserica ta poate că se aprind lumânări pe o coroniță de Advent, se fac repetiții pentru o scenetă sau se pregătește un program special sau concerte. Poate că auzi pasaje din Scriptură duminica din profeți, Isus sau Ioan Botezătorul, avertizând și asigurându-i pe oameni de vremurile care vor veni și cu privire la ce ar trebui să facă pentru a fi pregătiți.

Anticiparea și pregătirea pot fi jumătate din distracție în cazul unui eveniment sau al unei călătorii, dar pregătirea – în special în această perioadă a anului – poate deveni un scop în sine și poate copleși orice distracție cu liste de sarcini, vinovăție și paranoia. Ar fi trebuit ca Susan să se fi uitat și după cizme și căciuli? O hartă? Ar fi trebuit ca copiii să se întoarcă și să-și ia prânzul la pachet? La un anumit punct, trebuie să renunțăm la pregătire și pur și simplu să pășim înainte prin credință.

Pregătirile noastre de Crăciun pot să copleșească perioada de Advent și să lase puțin loc pentru a-L primi pe Pruncul Hristos. Susan ne arată că ceea ce ne trebuie s-ar putea să fie deja în fața noastră, dacă suntem îndeajuns de atenți să observăm. Hainele de blană erau acolo când au avut nevoie de ele. Copiii îi întâlnesc pe alții de-a lungul drumului care îi vor ghida și hrăni. Asta nu înseamnă că drumul este ușor sau că nu le este niciodată frig, că nu se udă sau că nu le este foame; dar, pentru că se au unul pe altul și își permit să accepte ajutorul altora, ei au tot ce le trebuie.

În același fel, pe parcursul Bibliei, Dumnezeu îi poartă de grijă poporului Său. Câteodată chiar oferindu-le haine de blană! După ce Adam și Eva sunt izgoniți din Grădina Eden, Dumnezeu le oferă „haine de piele” pentru căldură și protecție. În timp ce israeliții în pustie ar fi preferat castraveți, vin și vită, Dumnezeu le oferă mană, apă și prepelițe.

Pregătește-te este un îndemn tradițional în perioada de Advent, dar la fel sunt și Așteaptă, Ascultă și Privește. A ne pregăti să-L primim pe Hristos în inimile noastre poate însemna uneori să ne pregătim făcând mai puține, nu mai multe.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #12 – Să rămânem treji


Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate.

Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.

Atunci va trimite pe îngerii Săi şi va aduna pe cei aleşi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. …

Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor, sau dimineaţa. Temeţi-vă ca nu cumva, venind fără veste, să vă găsească dormind. Ce vă zic vouă, zic tuturor: ‘Vegheaţi!’

Marcu 13:24-27, 35-37

Perioada de Advent presupune privirea și așteptarea în două direcții: întâi pentru ca Hristos să se nască, iar apoi pentru ca Hristos să se întoarcă. Există multe constraste și paralele între aceste două evenimente. Nașterea Pruncului Isus are loc pe pământ într-un staul umil, iar Isus promite să revină pe pământ cu putere, cutremure, îngeri și judecată. La nașterea Lui, apare o stea în Est care îi cheamă pe magi la iesle; la a doua sa venire, vor cădea stele din cer în timp ce soarele și luna se vor întuneca.

Când Aslan revine în Narnia în ultima carte a seriei, Ultima bătălie, stele cad, o lună și un soare se sting și munți sunt aruncați în mare. În Șifonierul, leul și vrăjitoarea, însă, așteptarea noastră nu este după sfârșitul timpului, ci după Aslan. Creaturile din Narnia îl așteaptă cu dor, iar așteptarea lor este contagioasă; cei trei copii (toți în afară de Edmund) se bucură împotriva lor înseși când Domnul Castor pomenește pentru prima oară numele lui Aslan.

A ne pregăti să-L primim pe Isus înseamnă să ne trăim viețile treji față de speranță, iubire și cei mai nevoiași dintre vecinii noștri. Când oamenii din Antichitate scriau despre apocalypse, ceea ce descriau sună lipsit de speranță și distrugător, dar dacă ne uităm mai în profunzime, acei scriitori încercau să-și transforme îngrijorarea și teama în speranță. Ei alegeau să stea treji. Nici noi nu trebuie să adormim sau să devenim amorțiți, ci să ne păstrăm credința că dragostea lui Dumnezeu în Hristos este mai puternică decât o lume brutală.

În timp ce așteptăm venirea lui Isus – la Crăciun și în Ziua din urmă – să rămânem treji și să practicăm speranța, dragostea și dreptatea ca parte a vieților noastre de zi cu zi. Nu pentru că vrem să fim buni sau să ne câștigăm locul în cer, ci pentru că, făcând astfel, vom rămâne suficient de alerți pentru a-L întâlni pe Isus oricând ni se arată.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #11 – Edmund


Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva, dar pentru binefăcătorul lui poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5:6-8

Peter și Susan nu sunt totdeauna drepți față de Edmund, așa că acesta este deseori rănit și mânios, se simte lăsat în urmă și neapreciat. El nu este un personaj pe care să-l simpatizezi; minte, vorbește urât și întoarce spatele familiei sale.

Când Edmund o urmărește pe Lucy în șifonier și vede Narnia, ea este încântată. Mai târziu, el o trădează și neagă existența Narniei în fața lui Peter și a lui Susan, spunând că s-a „prefăcut… Doar de dragul distracției, desigur. Nu există nimic acolo, de fapt.” Când Edmund și frații lui ajung în Narnia împreună într-o după-amiază, Peter îl acuză de minciună. Edmund este furios și jură să se răzbune.

Așadar, el decide să-și trădeze fratele și surorile Vrăjitoarei Albe. El este un trădător, lipsit de onestitate și „o bestie”, așa cum îl numește Peter. Și totuși, el nu este niciodată pierdut răului. Frații lui îl iubesc și se îngrijorează pentru el. El simte o urmă de compasiune când Vrăjitoarea Albă transformă în piatră petrecerea de Crăciun a unor creaturi mici. El își dă seama că trădarea fraților săi în mâinile Vrăjitoarei a fost o greșeală teribilă. Într-un final, din cauza păcatului și a umanității sale, pentru Edmund își va da Aslan viața.

Ne putem identifica mai mult cu Susan, Peter sau Lucy, dar cu toții avem ceva în comun cu Edmund. Am fost și noi vinovați de lipsă de onestitate, egoism și trădare. Suntem oameni. La fel ca în cazul lui Edmund, indiferent de ce am făcut: un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat. Să ne pregătim inimile să-L primim și să facem roade vrednice de pocăință.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #10 – A deveni ca niște copii


Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Matei 18:2-3

Dacă nu putem deveni ca niște copii în perioada de Advent, s-ar putea să nu existe speranță pentru noi! Adventul este una dintre perioadele din an când adulții au permisiunea să se „joace”: decorându-ne casele, purtând haine colorate sau zbanghii și retrăindu-ne tradițiile de sărbătoare din copilărie. Chiar dacă sărbătorile din copilăria noastră au fost nefericite, există multe căi de a avea credința unui copil în perioada de Advent. Coronițele de Advent, luminițele, brazii de Crăciun, seturile cu scena Nașterii Domnului, coacerea biscuiților sau schimburile de cadouri cu expeditor secret sunt ocazii în care copilul din noi poate reînvăța povestea nașterii lui Hristos prin joc și imaginație.

Soțul meu și cu mine nu avem copii și am știut că Crăciunul nu va fi la fel de distractiv dacă nu ne vom crea propriile tradiții speciale. Am început să colecționez ornamente pentru un Copac al lui Isai. Copacul lui Isai este o ramură golașă de care se atârnă simboluri ale poveștilor din Vechiul Testament, creându-se astfel un fel de arbore genealogic al Mariei, al lui Iosif și al Copilului Hristos – un predecesor al bradului de Crăciun. Numele își are originea în cartea Isaia 11:1: Apoi, o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Un Copac al lui Isai mă ajută să am o parte de o experiență mai profundă în perioada de Advent prin joc și Scriptură. În fiecare zi citesc un pasaj care îmi amintește de lunga istorie a mântuirii care a dus la nașterea lui Isus și atârn un ornament micuț, cum ar fi un glob (Creația), o fântână (Agar în deșert) sau o balenă (Iona).

Parafrazând Prima Epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, C.S. Lewis a scris într-un eseu: „Când am devenit bărbat am pus deoparte lucrurile coplărești, inclusiv frica de caracterul copilăros și dorința de a fi ca un om mare.” Cronicile din Narnia și perioada de Advent sunt ocazii pentru ca adulții – inclusiv adulții fără copii – să întâlnească credința, pe Dumenzeu și istoria mântuirii în Hristos prin ochi de copil, fie că este prin șifonierul magic și animalele vorbitoare din Narnia, o scenetă de Crăciun, un set cu scena Nașterii sau un Copac al lui Isai.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)

Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #9 – Profesorul


Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!

Marcu 9:24b

C.S. Lewis a știut că cea mai mare problemă pe care aveau să o pună cărțile sale despre Narnia va fi să-i convingă pe cititori că un tărâm fantastic avea ceva să le spună despre creștinism. Baghetele magice, faunii, animalele vorbitoare și driadele nu sunt biblice, dar ne pot surprinde prin faptul că ne pot face să vedem evanghelia într-o lumină nouă. Când pășim în Narnia, așa cum spunea Rowan Williams, intrăm „într-o lume nefamiliară în care redescoperim ce-ar putea însemna să întâlnim sacrul fără caracterul rânced al prejudecăților religioase, așa cum apar ele în cultura noastră”. Imaginile și personajele ciudate și fantastice ne pot face să fim mai atenți la puterea și însemnătatea narațiunii creștine, pentru că imaginația și emoțiile noastre sunt angajate într-un mod proaspăt.

În romanul Șifonierul, leul și vrăjitoarea, copiii Pevensie ne reprezintă pe noi și modurile în care putem experimenta Narnia (sau creștinismul) ca cititori. Lucy intră cu toată inima. Peter și Susan se luptă să creadă. Edmund știe că există ceva acolo, dar este prea temător și absorbit de sine ca să recunoască și să intre cu totul (până mai târziu).

Frații mai mari își fac griji cu privire la Lucy și decid să vorbească cu profesorul care deține casa în care locuiesc ei. Ce pot să facă cu privire la sora lor mai mică? A înnebunit? (Ei nu știu, și dacă nu ai citit Nepotul magicianului, primul volum al seriei Cronicilor din Narnia, s-ar putea să nu știi nici tu, dar profesorul fusese el însuși în Narnia.) Cu blândețe, dar foarte clar, el le pune întrebări lui Susan și lui Peter despre motivele pentru care nu o cred ei pe sora lor. De ce sunt ei atașați de niște definiții atât de înguste ale realității?

Perioada de Advent este un moment în care pășim într-o lume a imaginației și a mirării. Este ușor să ai o atitudine cinică față de sărbători, dar dacă ne permitem să simțim o bucurie profundă sau să ne lăsăm imaginația să zburde cu mirare în minunăția acestui sezon, s-ar putea să fim surprinși să ne vedem pe noi și lumea lui Dumnezeu într-un mod diferit.

Dumnezeu S-a născut printre noi pentru a face din ceea ce ne poate părea obișnuit sau chiar grosolan (trupurile noastre, sărăcia, o masă împărțită cu alții, suferința, moartea) lucruri sfinte și cu putere de transformare. Asta poate suna ciudat sau nebunesc. La fel sună și o naștere din fecioară, îngerii sau magii! Se poate să fie nevoie de imaginație pentru a intra în realitatea lui Dumnezeu și pentru a experimenta perioada Crăciunului nu ca pe o distracție copilărească prostească, ci ca pe o perspectivă nouă asupra credinței și a împărăției lui Dumnezeu.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)