Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #23 – Tata Crăciun


Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

1 Corinteni 12:4, 7

Peter, Susan, Lucy și Castorii se îndreaptă spre tabăra lui Aslan când se întâlnesc cu Tata Crăciun. În timp ce Moș Crăciun pare ori să-i bucure pe copii, ori să-i sperie de moarte, Tata Crăciun e diferit. Desigur, poartă o haină roșie, tivită cu blană și aduce daruri, dar el nu se cutremură de râs ca un jeleu și nici nu mănâncă biscuiți cu copiii. Nici nu îi sperie, dar ei cu siguranță se minunează la vederea lui. C.S. Lewis îl descrie astfel: „Era așa de mare, și de bucuros, și atât de real încât rămaseră toți nemișcați. Erau foarte bucuroși, dar în același timp și solemni.”

În Narnia, perioada de iarnă fără Crăciun s-a încheiat. Crăciunul în Narnia este o treabă serioasă, este un semn al victoriei împotriva Vrăjitoarei Albe. Tata Crăciun seamănă mai puțin cu Moș Crăciun și mai mult cu Ioan Botezătorul când împărtășește vestea că a venit momentul să se pregătească pentru că regele de drept este pe drum.

El le spune copiilor că darurile lor sunt „arme, nu jucării”. El le dă lucruri care i-ar face pe cei de la Protecția Copilului să ridice o sprânceană. Pentru Peter, o sabie și un scut. Pentru Susan, un arc, o tolbă cu săgeți și un corn în care să sufle în caz de pericol. Pentru Lucy, un medicament și un pumnal. Darurile îi provoacă să-și folosească personalitățile și talentele pentru a se uni cu Aslan în lupta împotriva puterii Vrăjitoarei Albe. Nu vor fi chemați să facă mai mult decât pot duce și totuși, deși copii, ei sunt considerați la modul serios participanți în regatul lui Aslan.

A fi gata pentru Crăciun și Nașterea lui Isus înseamnă să te bucuri, dar și să dai dovadă de curaj. Dumnezeu este cu noi și Dumnezeu ne cheamă să trăim în Hristos, aici și acum. Dumnezeu ne cheamă să stăm de partea bunătății și a binelui, să stăm împotriva ideii că a fi puternic înseamnă a avea dreptate, să ne unim forțele în a lupta de partea evangheliei pentru a stârpi răul din lume. Fii curajos, știind că Dumnezeu te-a echipat cu daruri și instrumente practice pentru a aduce o schimbare în această lume și că Isus vine alături de noi pentru a ne conduce în această luptă.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Reclame
Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #22 – Nu e periculos?


„Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul, pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine”, zice Domnul oştirilor. „Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.”

Maleahi 3:1-3

Unul dintre cele mai faimoase citate din romanul Șifonierul, leul și vrăjitoarea de C.S. Lewis este răspunsul Domnului Castor la întrebarea plină de îngrijorare a lui Susan și a lui Lucy cu privire la Aslan: „Nu e periculos?” Domnul Castor răspunde: „Sigur că e periculos. Dar e bun. El e regele.”

Pasajul din cartea Maleahi descrie un mesager al judecății, pe care creștinii îl identifică în mod tradițional ca fiind Hristos. Acesta nu este un dulce prunc Isus. Seamănă mai mult cu un înger războinic (sau cu un leu feroce?). Misiunea Lui nu este să răzbune sau să pedepsească, ci să purifice și să restaureze, ceea ce este dureros. Argintul era ars și purificat prin foc; lâna era curățată și albită cu un săpun aspru și printr-o frecare dură. Împăcarea poate aduce o ușurare mare, dar este un proces dur.

Nașterea lui Isus trebuie să fi fost o experiență dureroasă, dar plină de bucurie pentru Maria și Iosif. Bebelușul lor S-a născut în circumstanțe dificile, într-un loc izolat, departe de fețele prietenoase sau de ajutorul oamenilor pe care îi iubeau. Și totuși, El era bebelușul lor, întâiul lor născut și știau că El va deveni o lumină pentru neamuri.

A doua venire a lui Isus va fi însoțită tot așa, și de bucurie, și de teamă. Cine nu se va bucura să vadă toate lucrurile înnoite și îndreptate? Dar… care va fi prețul? Ce se va schimba și ce va fi purificat în noi? Va durea? Cât de mult? Isus este periculos, dar, asemenea lui Aslan, „El este bun” și „El este Regele”.

La fel ca atunci când aștepți să se nască un copil, la fel ca atunci când aștepți să vină ziua de Crăciun, la fel ca așteptarea după Aslan, a aștepta a doua venire a lui Hristos te umple de bucurie, dar te și copleșește. Indiferent ce simțim cu privire la aceasta, El se va întoarce într-o zi să restaureze lumea și să ne răscumpere, fie că suntem gata, fie că nu.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #21 – Casa lui David


În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: „Du-te şi spune robului meu David: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea? Dar Eu n-am locuit într-o casă din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta, ci am călătorit într-un cort drept locuinţă. … Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă. … casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.»’”

2 Samuel 7:4-6, 11b, 16

Există un verset ușor de trecut cu vederea în narațiunea Buneivestiri (Luca 1:26-28), când Gabriel îi spune Mariei despre copilul pe care urma să-l aibă că „Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.” Maria, însă, ar fi știut cât de important era acest detaliu, că fiul ei urma să împlinească promisiunea lui Dumnezeu făcută Regelui David cu generații în urmă. Dumnezeu promisese siguranță și stabilitate pentru poporul Său prin David, a cărui domnie peste poporul Israel și Iuda avea să fie veșnică, printr-o dinastie ce nu avea să moară niciodată.

Casa lui David ca loc al puterii, precum castelul Vrăjitoarei din Narnia, s-a prăbușit până la urmă. Ea a rămas intactă însă în credința poporului evreu. Dumnezeu i-a spus lui David prin profetul Natan, „Domnul îţi va zidi o casă” și Dumnezeu a vrut să spună că David și tot Israelul sunt o casă și un tron pentru Dumnezeire.

Când Dumnezeu a venit pe pământ în Hristos, Isus a devenit acea casă. Poporul evreu considera că și templul este Casa lui Dumnezeu pe pământ și Isus a vorbit despre trupul Său ca despre noul Templu. Apostolul Pavel scrie: Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? (1 Corinteni 3:16). Isus a învățat, de asemenea, că fiecare dintre noi este o casă pentru Dumnezeu, spunând, „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi” (Ioan 15:4).

C.S. Lewis, împrumutând ideea de la George MacDonald, a scris foarte frumos despre asta în cartea sa, Creștinism pur și simplu:

Închipuie-te ca o casă vie. Dumnezeu vine să reconstruiască această casă. Poate că la început înţelegi ce vrea să facă. Îndreaptă jgheaburile, astupă găurile din acoperiş şi aşa mai departe; ştiai bine că aceste reparaţii trebuiau făcute şi nu te miri. Dar apoi începe să ciocănească prin casă într-un mod care face groaznic de rău şi nu pare a avea niciun rost. Oare ce o fi având de gând? Explicaţia este că El construieşte cu totul altă casă decât cea la care te gândeai – o nouă aripă aici, un etaj în plus dincolo, câte un turn, câte o curte interioară. Tu credeai că vei fi transformat într-o vilă cochetă, dar El construieşte un palat. Intenţia Lui este să vină şi chiar să locuiască în el.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #20 – Casa Vrăjitoarei


Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.

Ezechiel 36:26

După ce Edmund pleacă, lăsându-i pe frații săi și pe Castori la cină, el își dă seama că și-a uitat haina. Trece printr-o furtună de zăpadă, tremurând de frig către casa Vrăjitoarei. El se gândește să se întoarcă, dar când își imaginează cum ar fi să devină rege, inima lui se încălzește la gândul puterii, al luxului și a răzbunării împotriva fratelui său. Merge mai departe.

Pe după gardul de fier care împrejmuiește castelul este o curte plină de statui, creaturi pe care Vrăjitoarea le transformase în piatră. Apoi Edmund se împiedică de Maugrim, un lup feroce, singura creatură vie pe care o întâlnește acolo. Maugrim îl duce în sala tronului, unde sunt și mai multe statui, iar Vrăjitoarea Albă stă singură în semi-întuneric.

Edmund credea că avea să găsească glorie, răzbunare și rahat turcesc când ajungea la castelul ei. În schimb, el are parte de dispreț și o bucățică de pâine uscată. Aici ne conduc frica și dorința de răzbunare, pare să ne spună C.S. Lewis. Casa Vrăjitoarei Albe este un castel, dar nu un palat; este o cămară întunecată și rece pentru statui. O lampă strălucește deasupra umerilor Vrăjitoarei, fără să lumineze mai nimic altceva.

James Baldwin a scris odată: „Îmi închipui că unul dintre motivele pentru care oamenii se agață de ura lor cu atâta încăpățânare este pentru că simt că, odată ce ura ar dispărea, ei ar fi forțați să facă față durerii.” Edmund ar prefera să se concentreze asupra urii față de fratele său decât asupra propriei dureri. Ura lui pare să ia locul hainei în furtuna de zăpadă năvalnică. În același mod, și Vrăjitoarea Albă a înghețat Narnia pentru ca nimic să nu o poată provoca sau răni. Cu mult timp înainte ca Narnia să fie creată, ea și-a distrus propriul regat și și-a omorât propria soră în loc să-și accepte înfrângerea.

Dumnezeu nu ne va ține departe de durerea vieții omenești. Pruncul Isus S-a născut într-o peșteră, sărac și vulnerabil. Dumnezeu a umblat în mijlocul durerii și al mâniei umane și a fost dispus să fie răstignit, așa că nu avem de ce să ne temem de durere, pericol sau moarte. În Hristos, Dumnezeu Își întinde cortul (nu castelul) în mijlocul nostru și este numit Emanuel – „Dumnezeu este cu noi”.

După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp

Publicat de de carteaeoviata

Advent în Narnia #19 – Crăciun și Euharistie


Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.”

Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.

Matei 26:26-28

M-am închinat într-o biserica episcopaliană pentru prima dată în Ajunul Crăciunului, cu mulți ani în urmă. Multe lucruri erau noi pentru mine, dar îmi amintesc în special sentimentul ciudat că, în noaptea în care noi îl sărbătoream pe Isus ca Prunc, auzeam și sărbătoream și că „în noaptea dinainte de a muri, Domnul nostru Isus Hristos a luat pâine.” Joia Mare, Vinerea Mare și Crăciunul stăteau toate alături unele de altele.

Ce are de-a face Cina Domnului cu Crăciunul? Biserica ta poate că serbează sau nu Cina Domnului în Ajunul Crăciunului, dar în seara aceea cu toții sărbătorim faptul că Dumnezeu a venit pe pământ. Că, în Isus, Dumnezeu S-a născut să trăiască și să moară ca unul dintre noi, pentru noi.

Când El le-a oferit ucenicilor săi pâine și vin la Cina cea de Taină, Isus le-a numit trupul și sângele său, o afirmație șocantă. C.S. Lewis scria: „Nu știu și nu-mi pot imagina ce au înțeles ucenicii că vrea să spună Domnul nostru când, cu trupul încă nefrânt și cu sângele încă nevărsat, El le-a întins pâinea și vinul, spunând că sunt trupul și sângele Lui; și totuși, porunca, până la urmă, a fost luați, mâncați; nu, luați, înțelegeți.”

Poate că de aceea a ales Lewis un leu ca salvator pentru Narnia. Un leu are un corp formidabil: mare, puternic, cu blană bogată. Leii au dinți și gheare mari și câteodată mănâncă oameni. Isus, la fel ca Aslan, este concret, puternic și real; nu o rază de lumină sau o rafală de vânt.

În staul, în ajunul Crăciunului, vom vedea trupul Său întins într-o iesle. El a fost un bebeluș real. El a avut o naștere fizică și a murit o moarte fizică. Și El ni Se oferă, chiar și atunci când nu știm cum să-L primim.

(După Advent in Narnia – Reflections for the Season de Heidi Haverkamp)