Devenind o prezență vindecătoare #87


Din cauza izolării create de societatea noastră, acum este mai important ca niciodată să intrăm în contact unii cu ceilalți în moduri concrete și personale. Putem trimite un mesaj cuiva, spunându-i că ne gândim la el, ne rugăm pentru el și suntem în zonă săptămâna aceasta, dacă este disponibil pentru o întâlnire. Putem lăsa un bilețel scris unui coleg pur și simplu pentru a-i ura o zi bună. Putem da un telefon cuiva pe care nu l-am mai văzut de multă vreme – iar atunci când întrebăm pe cineva ce mai face, să ne oprim și să fim ochi și urechi, arătându-i interes și ascultând activ ceea ce ne spune – chiar și tonul vocii ne poate transmite ceva despre situația prin care trece. Să nu ne concentrăm asupra lucrurilor descurajatoare cu privire la alții, ci să ne amintim că și alți oameni au nevoie de încurajare chiar și când aceea este greu de oferit.  Vom fi surprinși să aflăm că un astfel de gest generos era chiar ceea ce aveau nevoie în acea zi, pentru a se simți revigorați. Actele mici de bunătate pot face o diferență reală în lumea noastră.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #86


Putem fi generoși cu talentul nostru. S-ar putea să ne simțim în largul nostru când îi ascultăm pe ceilalți, când le aducem bucurie, când le gătim ceva, când îi facem să râdă, când îi ajutăm în mod practic. Fiecare dintre noi este înzestrat de Dumnezeu cu ceva ce poate fi folosit spre beneficiul celorlalți. Ne putem da seama de asta atunci când observăm că suntem buni la un anumit lucru și, când îl facem, simțim că este ceea ce trebuie. Când ne folosim darul spiritual din partea lui Dumnezeu, putem schimba viețile oamenilor din jurul nostru spre bine.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #85


Când ne gândim la generozitate, ne vin în minte lucruri materiale. Însă putem fi generoși și cu timpul nostru. Oamenii pe care îi ajutăm vor vedea, deseori, timpul ca fiind mult mai valoros, pentru că necesită un angajament mult mai solicitant decât a trimite niște bani. Și, pentru că trăim într-o cultură peste măsură de ocupată și care apreciază starea de „a fi ocupat”, a oferi din timpul nostru poate însemna enorm pentru cineva și poate demonstra faptul că noi, în calitate de creștini, prețuim mai mult lucrarea lui Dumnezeu decât valorile culturii noastre. Ce mărturie frumoasă este să ne oferim din timpul nostru pentru comunitatea noastră, salutându-ne vecinii cu un zâmbet și întrebându-i ce mai fac, vizitând un vârstnic, oferind alimente celor defavorizați sau participând în lucrări de voluntariat, ca să enumerăm doar câteva posibilități.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

Devenind o prezență vindecătoare #84


Dumnezeu ne cheamă pe toți să lăsăm urmele Sale în lume. Putem găsi peste tot în jurul nostru oameni care au nevoie de compasiune – în familiile noastre, la locul de muncă, în bisericile noastre, sau când stăm la coadă la magazin. Trebuie doar să avem ochi să îi observăm! Și, pentru a face un pas înainte, putem încerca întotdeauna să aflăm câte ceva despre oamenii pe care îi întâlnim în viețile noastre. Chiar și ridicându-ne puțin ochii din smartphone-ul nostru pentru a întreba pe cineva cum îi merge ziua poate însemna mult pentru celălalt. Putem începe prin a practica în familia noastră compasiunea, oferindu-le lumina noastră. Însă cercul nostru se poate extinde pentru a-i cuprinde și pe alți oameni cu care ni se intersectează pașii, și care au nevoie de lumină și încurajare.


Renewing You: A Priest, a Psychologist, and a Plan, de Rev. Dr. Nicholas G. Louh & Dr. Roxanne K. Louh, Ancient Faith Publishing

„Ziua în care a început Revoluția” de N.T. Wright


Pe N.T. Wright – autor, teolog, cercetător și fost episcop în biserica anglicană – l-am mai descoperit și cu alte prilejuri prin cărțile Creștin pur și simplu, Cum a devenit Dumnezeu împărat, Tot ce merită Dumnezeu, Surprins de speranță și Dumnezeu și pandemia, o carte la fel de potrivită pentru perioada pandemiei, cât și pentru perioada poate chiar și mai tulbure prin care trecem acum.

Dacă ați citit deja cărțile menționate sau ați ascultat episoadele în care am vorbit despre ele, sunteți deja familiari cu modul oarecum inedit de a prezenta lucrurile, și cu tema predilectă a lui N.T. Wright – inaugurarea Împărăției lui Dumnezeu, precum în cer, așa și pe pământ. În Ziua în care a început Revoluția, N.T. Wright ne invită să încercăm să aflăm ce au înțeles primii urmași ai lui Isus din moartea Sa pe cruce și învierea Sa, înțelegere care nu poate fi disociată de povestea lui Israel ca întreg, continuată apoi în Evanghelii, în Faptele Apostolilor și epistole, observând toată această narațiune cu ochi proaspeți, fără a încerca să o încadrăm în vreo teorie sau schemă de-a noastră, fără exagerări sau accente puse disproporționat. Viața, lucrarea, moartea și învierea lui Isus au însemnătate în contextul istoriei Creației și al legământului lui Dumnezeu cu Avraam, cu poporul Israel și tot ce a decurs de aici.

Continuă lectura „„Ziua în care a început Revoluția” de N.T. Wright”