„Ziua în care a început Revoluția” de N.T. Wright


Pe N.T. Wright – autor, teolog, cercetător și fost episcop în biserica anglicană – l-am mai descoperit și cu alte prilejuri prin cărțile Creștin pur și simplu, Cum a devenit Dumnezeu împărat, Tot ce merită Dumnezeu, Surprins de speranță și Dumnezeu și pandemia, o carte la fel de potrivită pentru perioada pandemiei, cât și pentru perioada poate chiar și mai tulbure prin care trecem acum.

Dacă ați citit deja cărțile menționate sau ați ascultat episoadele în care am vorbit despre ele, sunteți deja familiari cu modul oarecum inedit de a prezenta lucrurile, și cu tema predilectă a lui N.T. Wright – inaugurarea Împărăției lui Dumnezeu, precum în cer, așa și pe pământ. În Ziua în care a început Revoluția, N.T. Wright ne invită să încercăm să aflăm ce au înțeles primii urmași ai lui Isus din moartea Sa pe cruce și învierea Sa, înțelegere care nu poate fi disociată de povestea lui Israel ca întreg, continuată apoi în Evanghelii, în Faptele Apostolilor și epistole, observând toată această narațiune cu ochi proaspeți, fără a încerca să o încadrăm în vreo teorie sau schemă de-a noastră, fără exagerări sau accente puse disproporționat. Viața, lucrarea, moartea și învierea lui Isus au însemnătate în contextul istoriei Creației și al legământului lui Dumnezeu cu Avraam, cu poporul Israel și tot ce a decurs de aici.

N.T. Wright susține că o mare parte a găndirii creștine populare moderne comite o eroare pe trei niveluri. Ne-am platonizat eschatologia – substituind noua creație făgăduită, cu „suflete care merg în cer”; drept urmare, ne-am moralizat antropologia – substituind noțiunea biblică a chemării omului cu o examinare a performanței morale, rezultatul fiind acela că ne-am păgânizat soteriologia, înțelegerea noastră despre „mântuire”, susținând ideea unui Dumnezeu care-l omoară pe Isus pentru a-și satisface mânia.

Noua creație va fi într-adevăr „cerească”, având într-o măsură desăvârșită acea suprapunere cer/pământ pe care o simțim sporadic în rugăciune, în studiul Scripturii, în Sfintele Taine și în activitatea desfășurată pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu în lume.

Chemarea oamenilor include, firește, o viguroasă și indispensabilă componentă morală, sporită, mai degrabă decât eliminată, atunci când este plasată înăuntrul categoriei mai ample a chemării noastre de a fi purtători ai chipului lui Dumnezeu.

În miezul a toate este, însă, realizarea lui Isus, ca adevăratul Om, întruparea definitivă a Dumnezeului creator. Moartea Sa, punctul culminant al lucrării Sale de inaugurare a Împărăției lui Dumnezeu pe pămând ca în cer, a fost victoria asupra puterilor distrugătoare dezlănțuire în lume nu numai de fărădelegile omenești, de încălcarea codurilor morale, ci și de eșecul oamenilor de a fi purtători de chip, de a se închina Creatorului și a reflecta în lume înțeleapta Sa purtare de grijă. Iar motivul pentru care moartea Sa a avut acest efect a fost acela că, în calitatea Lui de reprezentant și substitut, Isus a realizat iertarea păcatelor în sensul făgăduit demult de profeții lui Israel.

„Păcat” nu înseamnă doar să „facem lucruri interzise de Dumnezeu”, explică N.T. Wright în cartea sa, Ziua în care a început Revoluția. Înseamnă eșecul nostru de a fi făpturi omenești pe deplin funcționale care Îl reflectă pe Dumnezeu, purtători ai chipului Său. E ceea ce Pavel rezumă în epistola către Romani, toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu, referindu-se la slava pe care, ca oameni adevărați, ar fi trebuit să o aibă. Este slava de care vorbește psalmul 8: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui”. Este vorba despre statutul și responsabilitatea de a purta de grijă creației lui Dumnezeu. Aducând închinare unor false divinități, în loc să reflectăm înțeleapta ordine a lui Dumnezeu în lumea Lui, am reflectat în schimb ceva ieșit din matcă, ceva nedrept, producând deformarea lumii lui Dumnezeu. Statutul de purtători de chip al lui Dumnezeu este susținut de adevărata închinare adusă adevăratului Dumnezeu. Aceasta este chemarea de împărați susținută de chemarea de preoți.

Scopul iertării păcatelor este de a-i face pe oameni în stare să devină purtători pe deplin funcționali ai chipului lui Dumnezeu în lumea Lui încă de acum, iar în chip desăvârșit în veacul viitor.

La ora șase seara în vinerea în care a murit Isus, ceva s-a schimbat – și s-a schimbat radical. Cer și pământ au fost puse laolaltă, creînd „noul templu” cosmic: „Dumnezeu împăca lumea cu Sine Însuși în Mesia”. Acest lucru a fost cu totul neașteptat. Dar atunci când învierea i-a constrâns pe ucenici să regândească reacția inițială firească față de moartea lui Isus, îi găsim luptându-se cu noua credință că aceste evenimente trebuiau văzute ca împlinirea dramatică, neașteptată, dar cu toate acestea potrivită, a vechilor profeții și, prin urmare, ca evenimentele prin care îndelung așteptata eră nouă se declanșase în cele din urmă. Nu era vorba de a inventa o nouă religie, sau de a elimina speranțele pământești, îmbrățișând, în schimb, o „realitate duhovnicească”. Era ceva mult mai revoluționar. Era vorba despre Împărăția lui Dumnezeu venind „pe pământ ca în cer”.

Înăuntrul acelei noi realități, „iertarea păcatelor” nu era nici pur și simplu o experiență personală, nici o poruncă morală, deși trebuia firește să fie atât percepută, cât și ascultată astfel. Era numele unei noi stări de a exista, a unei noi lumi, lumea învierii, învierea însăși fiind momentul arhetipal al iertării păcatelor, momentul în care ușa închisorii e larg deschisă, arătând că temnicerul a fost deja alungat.

„Cu sângele Tău ai câștigat un popor pentru Dumnezeu” cânta grupul din jurul tronului în Apocalipsa 5, „și i-ai făcut o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor domni pe pământ”. Acesta a fost întotdeauna țelul marelui act al izbăvirii. Primii creștini se țineau strâns de monoteismul creațional al Vechiului Testament, de relatările scripturistice despre sclavie și exod, despre exil și restaurare, despre distrugerea și reclădirea Templului și despre înnoirea ultimă a creației înseși. Ei credeau că toate aceste lucruri s-au întâmplat acum, chiar dacă în moduri în care nu-și imaginaseră vreodată. Se credeau trăind ei înșiși deja în demult făgăduita nouă lume în care Dumnezeu era suveran într-un nou mod, în care Isus fusese deja întronizat ca Domnul. Se găseau pe ei înșiși chemați să trăiască și să acționeze ca închinători și martori, ca preoție împărătească. Și credeau că toate acestea se întâmplaseră, fuseseră făcute nu doar posibile, ci reale, din pricina a ceea ce se întâmplase atunci când Isus din Nazaret murise pe cruce. Se realizase în seara zilei de 14 Nisan anul 33, chiar dacă timp de trei zile acea realizare avea să rămână nerecunoscută – neimaginată! – și chiar dacă avea să fie nevoie de mult mai mult timp pentru a începe să aibă un efect vizibil.

Numai dacă avem în minte această amplă narațiune – întreita speranță a lui Israel și noua chemare a preoților împărați – putem fi siguri că interpretăm moartea lui Isus în același fel în care o făceau primii creștini. Numai în acest fel putem palpa cu degetele pulsul real al revoluției originilor.

A vesti Împărăția lui Dumnezeu înseamnă a vesti că în cele din urmă Dumnezeu răstoarnă puterile întunecate care țin în sclavie poporul Său. A anunța împărăția lui Dumnezeu înseamnă a spune că e timpul ca Dumnezeu să-și reconstituie poporul salvându-l și regrupându-l pentru o nouă viață și sarcini noi. A vesti împărăția lui Dumnezeu înseamnă a spune că, la fel ca în Isaia 52, Dumnezeu Însuși Se întoarce să-Și etaleze Slava în persoană și putere. Fiecare dintre aceste trei teme pot fi arătate drept caracteristice pentru învățătura și activitatea publică a lui Isus, vindecările Sale, serbările Sale cu exclușii și „păcătoșii”, chemarea celor doisprezece, un semn evident de reconstituire a poporului lui Israel în jurul Său, și spunerea de povestiri care păreau să aibă o trimitere evidentă la ceea ce făcea Dumnezeu ca un mod de a explica ceea ce făcea El Însuși.

În portretul făcut de evangheliști atunci când Isus Se confruntă cu opoziția, cu puterile demonice, atunci când El e pe cale să exorcizeze un om, avem sentimentul că într-un fel toate relele din lume se închid cumva în jurul Său. Isus va realiza un ultim mare act de eliberare, în care adevărata Sa natură avea să fie în cele din urmă dezvăluită. De data asta, „exorcismul” va înlătura pentru totdeauna gheara de fier pe care acea forță nevăzută și nebuloasă, dar extrem de puternică a răului o apăsa nu numai asupra lui Israel, ci și a întregii lumi. Acesta este modul în care explică evangheliștii că a câștigat Isus victoria unică asupra puterilor răului: nu suprapunând-o povestirii, ci lăsând-o să se ivească și să-și atingă culminația din interiorul povestirii înseși.

Evangheliile ne invită să ne însușim această poveste, să trăim înăuntrul ei cu toate cotiturile și sinuozitățile ei, să ne vedem pe noi înșine în mulțimile care-l urmau pe Isus martore la lucrarea Sa de aducere a Împărăției, să ne vedem pe noi înșine în continuarea pe termen lung a acelei narațiuni, continuarea pe care o numim, cu frică și cutremur – pentru că îi știm ambiguitățile profunde – viața Bisericii. Îndeosebi, așa cum au știut-o de la bun început adepții lui Isus, trebuie să ne însușim această poveste prin mese repetate în care este adusă încă o dată la viață Cina cea de Taină. Dacă acesta a fost modul în care Isus a dorit ca adepții Săi nu doar să înțeleagă, ci și să-și însușească pentru ei înșiși sensul morții cu care avea să moară, sunt toate motivele să o luăm în serios drept semnul și pregustarea Împărăției următoare, purtând odată cu ea asigurarea că și noi vom avea parte de „iertarea păcatelor”.

Odată cu asta, Evangheliile dau celor care le citesc energia și sentimentul direcției de a fi poporul Fericilor pentru lume, cunoscând că victoria a fost într-adevăr câștigată pe cruce, că Isus e într-adevăr deja instalat ca suveranul legitim al lumii, și calea păcii și împăcării Lui s-a dovedit a fi mult mai puternică decât toate puterile lumii.

Odată ce recunoaștem faptul că cele patru evanghelii spun nu numai povestea inaugurării Împărăției lui Dumnezeu, dar și povestea felului în care răul ajunge la culminație, ca să poată fi apoi înfrânt de Mesia, recunoaștem că acest lucru apare nu numai în cele patru evanghelii, dar și în Faptele Apostolilor și mai apoi în epistolele lui Pavel.

Un nou gen de putere va fi eliberat în lume, și ea va fi puterea iubirii care se dăruiește pe sine. Acesta este centrul revoluției lansate în Vinerea Mare. Nu poți înfrânge genul obișnuit de putere prin genul obișnuit de mijloace. Dacă o forță covârșește altă forță, tot o „forță” învinge. În centrul victoriei lui Dumnezeu asupra tuturor puterilor lumii e o iubire care se dăruiește pe sine, care în ascultare față de vechea chemare profetică își va da viața „ca preț de răscumpărare pentru mulți”. Exact ca în Isaia 53, moartea unuia pentru cei mulți va fi cheia prin care puterile sunt răsturnate, Împărăția lui Dumnezeu e declanșată, Legământul reînnoit și creația însăși restaurată în vederea scopului ei originar.

Ce a însemnat, practic, toată această poveste, și ce înseamnă ea pentru Biserica de astăzi și din toate timpurile? Adepților lui Isus urma să li se dea un nou gen de sarcină. Marele Temnicer fusese dezarmat; iar acum cineva trebuia să meargă să deschidă ușile închisorii. Iertarea păcatelor fusese realizată, răpindu-le idolilor puterea; cineva trebuia să meargă și să vestească amnistia pentru „păcătoșii” de aproape și de departe. Iar acest lucru trebuia făcut printr-un nou gen de putere: puterea iubirii care suferă. A fost o luptă pentru primii creștini să învețe ce însemna asta: să lucreze pentru împărăția lui Dumnezeu într-o lume care nici nu dorea, nici nu se aștepta la așa ceva.

Sfințenie și misiune sunt două fețe ale aceleiași monede. Amândouă implică aducerea domniei lui Isus în locuri unde până acum au stăpânit puterile. Iar puterile nu vor ceda fără luptă. Lupta și suferința nu sunt, însă întâmplătoare. Sunt chiar mijlocul prin care va fi realizat viitorul lui Dumnezeu.

Nu căutăm suferința, dar, dacă acționăm ca purtători ai chipului lui Dumnezeu, ca preoție împărătească, vor fi momente când ne vom exercita această slujire celebrând biruința lui Isus prin lacrimi și oboseli, prin mâhnirea și suspinul Duhului. Această lucrare de mijlocire și slujire se extinde în toate sferele vieții. Pe unii îi cheamă la o viață de contemplare și rugăciune tăcută, pe alții să lucreze cu copiii fără adăpost sau cu dependenții de droguri, pe alții să studieze Biblia, sau manualele de economie sau agricultură și să lucreze la cel mai înalt nivel pentru a aduce o înțelepciune proaspătă în lumea lui Dumnezeu.

Suntem chemați să-L celebrăm pe Isus ca Domnul pe teritoriul unde au fost adusă închinare altor zei. Ne așteptăm să suferim, dar știm că suntem deja biruitori.

Scopul iubitor al lui Dumnezeu, lucrător prin moartea iertătoare de păcat al lui Isus, ne eliberează de puterea „veacului rău de acum”, ca să putem fi parte a veacului nou al lui Dumnezeu, creația Sa nouă, lansată deja atunci când Isus a înviat din morți, așteptând desăvârșirea finală atunci când Se va întoarce, dar activă acum prin lucrarea salvatorilor salvați, făpturi omenești izbăvite, chemate să aducă în lume o iubire izbăvitoare – făcători de dreptate îndreptați, aducători de împăcare împăcați, poporul Paștelui.

Crucea i-a eliberat pe oameni de păcat, ca ei să poată fi modele ale fidelității față de legământul lui Dumnezeu în acțiune, reflectând și purtând chipul Său.

Crucea a devenit simbolul codificat, precum și punerea în act a iubirii care moare, și de aceea nu mai moare, a Dumnezeului lui Israel.

Pe scurt, crucea stă în centrul mesajului creștin, a povestirii creștine, a vieții și a misiunii creștine. Nu și-a pierdut de-a lungul secolelor nici una din puterile ei revoluționare și transformatoare. Crucea e locul în care marea poveste a lui Dumnezeu și a creației, concentrată în ciudata poveste a lui Dumnezeu și Israel, iar apoi concentrată și mai acut în povestea personală a lui Dumnezeu în Isus, a ajuns la o cumplită claritate – dar una dătătoare de viață.

Răstignirea lui Isus din Nazaret a fost evenimentul unuia singur, al unuia pentru mulți, momentul în istorie al unuia pentru toți ceilalți, prin care păcatele urmau să fie iertate, puterile urmau să fie dezbrăcate de puterea lor, iar oamenii urmau să fie răscumpărați ca să-și reia locul de închinători și slujitori, serbând puternica biruință a lui Dumnezeu în Mesia și dobândind astfel puterea Duhului spre a face efectivă Împărăția Sa în lume, concluzionează N.T. Wright în cartea sa, Ziua în care a început Revoluția.

Lăsați-vă îmbrățișați de „legământul chemării” atunci când Creatorul vă cheamă în sfârșit la o umanitate autentivă, vă cheamă și vă înzestrează să-I purtați și să-I reflectați chipul Său. Sărbătoriți revoluția întâmplată odată pentru totdeauna atunci când puterea iubirii a covârșit iubirea de putere. Și în puterea aceleiași iubiri alăturați-vă revoluției atunci și acum.

Autor: Irina Enache

Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile de a folosi una dintre pasiunile mele, lectura, în folosul altor cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis. În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează. Am abordat de asemenea un subiect mai puțin discutat în mediul românesc, cel al bolilor psihice, privit dintr-o perspectivă creștină, iar rezultatele studiului meu le puteți găsi pe blogul https://intunericulnuvabirui.wordpress.com/. Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: