Ce înseamnă să fii creştin? Este o întrebare pe care şi-au pus-o de-a lungul timpului teologi şi oameni simpli deopotrivă, iar astăzi vă propun răspunsul profesorului şi preotului anglican N.T. Wright, din cartea sa, Creştin pur şi simplu. De ce are sens creştinismul.
Scopul pe care mi l-am propus aici e să descriu ce anume vrea să spună creştinismul, atât pentru a-l recomanda celor aflaţi în afara credinţei, cât şi pentru a-l explica celor aflaţi în interiorul ei, scrie N.T. Wright. E o sarcină enormă şi n-am nici o pretenţie de a fi acoperit totul sau măcar de a fi abordat toate întrebările la care s-ar putea aştepta unii într-o carte de acest fel.
N-am încercat să diferenţiez între multele şi diferitele feluri de creştinism, ci am încercat să vorbesc despre ce e comun tuturor în ce au ele mai bun. Am încercat de asemenea să exprim cât mai direct şi clar cu putinţă ce anume trebuie spus, astfel încât cei care ajung la aceste teme pentru prima oară să nu se împotmolească într-o junglă de termeni tehnici. A fi creştin în lumea de astăzi nu e desigur deloc simplu. E însă timpul să încercăm să spunem cât mai simplu cu putinţă despre ce anume este vorba.
Cartea Creştin pur şi simplu. De ce are sens creştinismul este structurată în trei părţi, Ecourile unui glas, Privind spre soare şi Reflectând chipul lui Dumnezeu. În prima parte, Ecourile unui glas, N.T. Wright descrie felul în care există în noi tânjirea după dreptate, spiritualitate, relaţii şi frumos, a cărei sursă este Dumnezeu.
Nu e ciudat că lucrurile trebuie să arate astfel? Nu e straniu ca noi toţi să dorim ca lucrurile să fie puse în ordine dreaptă, dar fără să putem face asta? Şi lucrul cel mai ciudat dintre toate nu e faptul că eu însumi ştiu ce trebuie făcut, dar adeseori nu-l fac? se întreabă el.
Sunt câteva domenii în care se reflectă acest sentiment al ecoului unui glas, al visului unei lumi puse în ordine dreaptă. În primul rând, este dorinţa după dreptate. Apoi, setea de spiritualitate. Povestirea creştină spune că oamenii au fost atât de serios avariaţi de rău, încât au nevoie nu doar pur şi simplu de o mai bună cunoaştere de sine sau de condiţii sociale mai bune, ci de un ajutor, ba chiar de o salvare venită din afara lor înşişi. Trebuie să ne aşteptăm ca în căutarea unei vieţi spirituale mulţi oameni să îmbrăţişeze opţiuni care nu sunt cele mai bune pentru ei, spune N.T. Wright. Oameni care au însetat multă vreme după apă vor bea orice apă vor găsi, chiar dacă e poluată. Astfel prin ea însăşi „spiritualitatea“ poate apărea drept parte a problemei, la fel de bine ca parte a soluţiei, continuă el.
Pe lângă dreptate şi spiritualitate, ecoul se manifestă şi în relaţii. Suntem făcuţi unul pentru altul. Şi totuşi a face ca relaţiile să funcţioneze e un lucru adeseori extrem de dificil. Toţi ştim că dreptatea contează, dar ne alunecă printre degete. În cea mai mare parte a timpului ştim că există o spiritualitate şi că e importantă, dar e greu de respins acuzaţia că totul de fapt e o gândire care îţi ia dorinţele drept realitate. Ştim cu toţii că aparţinem unor relaţii, dar nu prea ştim cum să le întreţinem în chip corect, observă Wright. Eşecurile în relaţiile noastre sunt împletite în eşecurile noastre în celelalte proiecte mai ample din care ştim în străfundul nostru că facem parte: eşecul nostru de a pune în ordine dreaptă lumea prin sisteme de justiţie şi eşecul nostru de a menţine şi dezvolta spiritualitatea care în inima ei implică o relaţie de încredere şi iubire cu Creatorul.
Dar chiar aceste eşecuri şi faptul că le cunoaştem în străfundul nostru trimit spre un lucru pe care între marile credinţe monoteiste numai tradiţia creştină l-a explorat în detaliu: credinţa că Însuşi Creatorul include în El Însuşi o relaţie multiplă.Trebuie să tragem aer în piept şi să ne cufundăm în centrul povestirii care, potrivit tradiţiei creştine, dă sensul năzuinţei noastre după dreptate, spiritualitate, relaţie şi frumuseţe, precum şi, în mod evident, după adevăr şi iubire. Trebuie să începem să vorbim despre Dumnezeu, spune N.T. Wright la finalul primei părţi a cărţii Creştin pur şi simplu – De ce are sens creştinismul.
Creştinismul nu înseamnă că Isus oferă lumii un minunat exemplu moral. Creştinismul nu înseamnă că Isus oferă, demonstrează sau chiar croieşte o nouă cale prin care oamenii să se poată „duce în cer când mor“. Creştinismul nu înseamnă nici a da lumii o învăţătură proaspătă despre Dumnezeu – deşi este limpede că, privind la Isus, învăţăm multe despre Dumnezeu. Creştinismul e, mai presus de toate, credinţa că Dumnezeul Cel Viu a realizat toate acestea – găsirea, salvarea, oferirea unei noi vieţi – în Isus ca împlinire a făgăduinţelor Sale şi punct culminant al povestirii lui Israel. Suntem cu toţii invitaţi să descoperim, urmându-L pe Isus, că această nouă lume e într-adevăr un loc de dreptate, spiritualitate, relaţii şi frumuseţe şi că nu trebuie doar să ne bucurăm de ea ca atare, ci şi să lucrăm pentru a o face să se nască pe pământ precum în cer. Ascultându-L pe Isus, descoperim glasul care a răsunat în inimile şi minţile neamului omenesc în tot acest timp.
Explicaţiile lui N.T. Wright despre creştinism nu se rezumă la teorie. Prin Isus, suntem somaţi să devenim mai cu adevărat oameni, să reflectăm chipul lui Dumnezeu în lume. De aceea, partea a III-a a cărţii Creştin pur şi simplu poartă chiar acest titlu: Reflectând chipul lui Dumnezeu. Prima arie în care putem facem acest lucru este slujirea cultică, consideră N.T. Wright.
Şansa, invitaţia, somaţiile sunt în faţa noastră: să venim şi să slujim adevăratului Dumnezeu, Creatorul, Mântuitorul şi făcând asta să devenim mai cu adevărat oameni. Slujirea cultică e însăşi inima întregii vieţi creştine. Unul din motivele principale pentru care teologia (încercarea de a gândi onest cine e Dumnezeu) contează, e acela că suntem chemaţi să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, cu toată mintea, din tot sufletul şi cu toată tăria noastră.
Învăţând mai multe despre cine e Dumnezeu Îl putem lăuda şi mai bine. Unul din motivele pentru care, cel puţin în unele biserici, o mare parte a cultului pare neatractivă atât de multor oameni e poate acela că am uitat sau am acoperit adevărul despre Cel pe Care-L slujim cultic. Oricând însă întrezărim numai acest adevăr, suntem iarăşi pe făgaş.
Cei care ajung să recunoască Dumnezeul pe care-L vedem în Isus, Leu şi Miel în acelaşi timp, vor tânji să vină să-I slujească liturgic. Cum anume însă?
În primul rând, citirea cu voce tare a Bibliei e întotdeauna centrală pentru cultul divin creştin. Tăierea ei din orice fel de motive – lecturi prescurtate pentru ca slujba să nu ţină prea mult, cântarea pasajelor scripturistice astfel încât să devină simple părţi ale unui spectacol muzical sau citirea doar a celor câteva versete despre care vrea să vorbească predicatorul – ratează acest punct, consideră N.T. Wright.
Motivul pentru care citim Scriptura în cultul divin nu e în primul rând acela de a informa sau reaminti adunării unele pasaje sau teme biblice pe care se poate să le fi uitat. Citirea Scripturii e mult mai mult decât o sfoară de agăţat o predică, deşi predica din una sau mai multe lecturi e adeseori un plan înţelept. Citirea Scripturii în cultul divin e înainte de toate modul central de a celebra cine anume este Dumnezeu şi ce anume a făcut.
Un alt mod de a-L celebra pe Dumnezeu este prin frângerea pâinii. Frângem pâine şi bem vin împreună spunând povestea lui Isus şi a morţii Sale pentru că Isus ştia că în acest set de acţiuni va explica sensul morţii Lui într-un fel în care nimic altceva – nici un fel de teorii, nici un fel de idei subtile – n-ar fi putut-o face vreodată. La urma urmei, când Isus a murit pentru păcatele noastre n-a făcut asta ca să poată umple minţile noastre cu idei adevărate, oricât de importante pot fi ele, ci ca astfel să poată face ceva, şi anume să ne elibereze de rău şi de moarte, spune N.T. Wright.
Frângerea pâinii, continuă el, nu este nici un simplu prilej de a ne reaminti ceva întâmplat cu mult timp în urmă. Atunci când frângem pâinea şi bem vinul, ne alăturăm ucenicilor din casa cu etaj din Ierusalim. Suntem uniţi cu Isus însuşi când se roagă în Ghetsimani şi stă înaintea lui Caiafa şi Pilat. Devenim una cu El când spânzură pe cruce şi învie din mormânt. Trecut şi prezent se unesc. Evenimente de demult se contopesc cu masa pe care o împărtăşim aici şi acum. Dar nu vine în prezent doar trecutul. Dacă frângerea pâinii e unul din momentele centrale când fina linie despărţitoare dintre cer şi pământ devine transparentă, ea este şi unul din momentele-cheie când năvăleşte în prezent viitorul lui Dumnezeu. Asemenea copiilor lui Israel aflaţi încă în pustiu şi gustând hrana pe care iscoadele lor le-au adus-o din incursiunea secretă în pământul făgăduit, în frângerea pâinii gustăm creaţia nouă a lui Dumnezeu – creaţia nouă al cărei prototip şi origine este Isus Însuşi. Isus Cel viu şi real vrea nu doar să ne influenţeze, ci să ne elibereze; nu doar să ne informeze, ci să ne tămăduiască; nu doar să ne dea ceva de gândit, ci să ne hrănească – să ne hrănească cu El Însuşi. Despre toate acestea este vorba în această masă ca masă a Domnului.
Rugăciunea creştină înseamnă a sta pe linia de falie, fiind modelaţi de Isus care a îngenuncheat în Ghetsimani, suspinând în dureri de naştere, ţinând la un loc cerul şi pământul ca unul care încearcă să lege două capete ale unei funii pe care oamenii aflaţi la celelalte capete ale ei încearcă să le ţină separate. Nu-i de mirare că renunţăm atât de uşor. Nu-i de mirare că avem nevoie de ajutor. Din fericire, ajutorul e la îndemână din plin.
Mi-a atras atenţia o pledoarie a lui N.T. Wright împotriva celor care, de teamă că nu vor fi autentici, caută propriile resurse interioare pentru rugăciune, îndepărtându-se de modul în care Isus ne-a învăţat să ne rugăm. Numărul de creştini din multe ţări care, fără să-şi dea seama, absorb un element al culturii moderne târzii (un amestec de existenţialism şi romantism) ca şi cum ar fi creştinismul însuşi este în creştere, scrie N.T. Wright. Acestora doresc să le spun: nu e nimic rău, nimic subcreştinesc, nimic care să aibă de a face cu „dreptatea din fapte“ în folosirea de cuvinte, formulare fixe, rugăciuni şi fragmente de rugăciuni scrise de alţii în alte secole. Ideea că trebuie întotdeauna să-mi găsesc propriile cuvinte, că trebuie să-mi generez propria evlavie în fiecare dimineaţă, că dacă nu mă gândesc la cuvinte noi trebuie să fi ajuns leneş sau deficitar din punct de vedere duhovnicesc – tocmai asta poartă semnul mult prea familiar al mândriei omeneşti, al acelui „o fac în felul meu“ şi da, al dreptăţii din fapte.
O bună liturghie – rugăciunile altora, pentru uz comunitar sau personal – poate fi, trebuie să fie, un semn şi un mijloc al harului, un prilej de umilinţă (de acceptare că altcineva a spus mult mai bine decât o pot face eu ceea ce doresc în mod adânc să exprim eu însumi) şi recunoştinţă.
Istoria creştinismului e tragic întinată de moduri de citire a Bibliei care i-au pus în realitate botniţă peste gură. Creştinii au în posesia lor o carte care vrea să facă o mie de lucruri nu numai în şi pentru ei, dar şi prin ei în lume. Iar ei o folosesc doar pentru a afirma cele trei sau patru lucruri pe care le fac deja. Să fii creştin şi să nu laşi Biblia să facă prin tine şi în tine toate lucrurile de care e în stare, seamănă cu încercarea de a cânta la pian cu degetele legate, consideră N.T. Wright.
Biblia, continuă el, nu există doar pentru a fi un punct de referinţă exact pentru oamenii care doresc să privească lucrurile şi să fie siguri că le-au înţeles corect. Există pentru a echipa poporul lui Dumnezeu în promovarea scopurilor Sale legate de un legământ nou şi o creaţie nouă. Există pentru a-i face în stare pe oameni să lucreze pentru dreptate, să susţină spiritualitatea lor, să creeze şi să sporească relaţiile la orice nivel şi să producă acea nouă creaţie care va avea în ea ceva din frumuseţea lui Dumnezeu Însuşi. Direcţia în care mergem e să facem creaţia nouă a lui Dumnezeu să aibă loc în lumea Sa, nu doar să ne găsim teferi calea noastră prin creaţia veche.
Lucrurile pe care creştinul le crede despre Isus generează o naraţiune în interiorul căreia este chemat să trăiască; acea trăire în poveste generează o chemare la o vocaţie concretă în lume; iar Biblia e cartea prin care Dumnezeu îi susţine şi conduce pe cei care caută să asculte acea vocaţie ca oameni inteligenţi, gânditori, purtători ai chipului Său.
Biblia îi provoacă constant pe cititorii ei să nu se culce mulţumiţi. Faptul de a fi făcut Bisericii un astfel de dar a fost un mod de a arăta fiecărei generaţii că trebuie să creştem, să devenim mai deplin oameni în gândirea noastră. Scriptura există pentru a ne face în stare să întrezărim însărcinarea care ne stă înainte şi să devenim genul de oameni prin care acea sarcină poate fi încercată şi realizată, încheie N.T. Wright. Cu siguranţă ar mai fi multe de spus despre cartea Creştin pur şi simplu, dar vă lăsăm pe voi să le descoperiţi. Deşi din titlul ar părea să fie o carte de apologetică, autorul ei nu încearcă atât să convingă cititorul de raţionalitatea credinţei creştine, cât să expună mesajul ei, ceea ce duce la o abordare diferită şi pe alocuri este, de fapt, mai mult un apel către cei credincioşi la a redescoperi adevărata veste bună a creştinismului – că Dumnezeu, prin Isus Hristos, a învins răul şi a început deja să reînnoiască toate lucrurile, începând cu propriile noastre suflete. Ce mă impresionează pe mine cel mai mult la N.T Wright este pasiunea cu care îşi doreşte să readucă în atenţia omului contemporan povestea Evangheliilor şi ilustraţiile pe care le foloseşte pentru a face povestea vie, plină de detalii relevante şi actuale. Citindul-l, suntem inspiraţi să ne minunăm mai mult de măreţia acestei naraţiuni gândite de Creatorul Însuşi şi care este de fapt istoria salvării noastre. Vă las cu un citat potrivit pentru a concluziona ideile din cartea Creştin pur şi simplu: Creştinii sunt chemaţi, aici şi acum, să fie instrumentele noii creaţii a lui Dumnezeu, nu simpli beneficiari, ci şi agenţi activi pentru Împărăţia Sa în această lume. Povestea Bisericii condusă şi activată de puterea Duhului e povestea lui Isus Care continuă să facă şi să ne înveţe prin poporul Său condus de Duhul. De aceea ne rugăm să vină împărăţia lui Dumnezeu şi voinţa Lui să se facă „pe pământ precum în cer“.
Alte cărți de-ale lui N.T. Wright prezentate de noi în emisiune:
Iisus pur şi simplu – o nouă viziune despre cine a fost, ce a făcut şi de ce contează – N.T. Wright
Cum a devenit Dumnezeu Împărat – povestea uitată a Evangheliilor – N.T. Wright
CARTEA E O VIAȚĂ 