Un strop de viaţă #83


Mielul cel înjunghiat – simbolul slăbiciunii – stă în centrul tronului lui Dumnezeu, simbolul puterii. Acesta este cel mai mare paradox şi cel mai profund adevăr din univers. Puterea prin slăbiciune se află până şi în centrul misterului Dumnezeului Atotputernic. Şi astfel, Biserica din acest nou secol este chemată din nou să Îl urmeze pe Isus Hristos, Lumina lumii, şi să găsească moduri noi de a intona cântarea Mântuitorului nostru: „Împărăţia, shalomul apropiat al lui Dumnezeu, este acum la dispoziţia tuturor prin Mine.”

Steve Chalke, Alan Mann, Mesajul pierdut al lui Isus

Un strop de viaţă #82


Credinţa adevărată este antiteza vieţii călduţe: implică întotdeauna o nemulţumire profundă faţă de starea noastră prezentă.

Credinţa constă în faptul că îl vrei pe Dumnezeu şi îţi doreşti să nu mai vrei altceva.

Brennan Manning, Evanghelia vagabonzilor

Un strop de viaţă #81


Nu-L vom cunoaşte pe Hristos în deplinătatea maiestăţii Sale până nu-L vom cunoaşte ca fiind triumfător printre naţiunile lumii. Nimic nu lărgeşte atât de mult viziunea noastră despre harul triumfător al lui Dumnezeu ca orizontul lucrării Sale de mântuire în cursul istoriei.

John Piper, Nu-ţi irosi viaţa

Un strop de viaţă #69


Dacă ne concentrăm doar asupra unor versete şi întâmplări izolate din Vechiul Testament, ajungem să Îl vedem pe Dumnezeu un tiran răzbunător. Chiar şi cele 10 porunci sunt zugrăvite adesea ca o listă de cerinţe impuse de o zeitate pretenţioasă. Mesajul eliberator, adesea pierdut astăzi, este că aceste porunci dovedesc lumii că El este un Dumnezeu al dragostei şi îndurării şi ne împiedică să dezlănţuim puteri distructive prin încălcarea lor, puteri care vor distruge relaţiile, caracterul, societatea noastră.

Cele zece porunci Îl reprezintă pe Dumnezeu spunând: „Vă iubesc şi v-am dovedit-o deja. Deci, aveţi încredere în Mine. Păstraţi aceste porunci deoarece nu numai că au sens pentru voi, ci constituie un mod de a demonstra şi de a reflecta lumii întregi cine sunt Eu – Dumnezeul dragostei şi al îndurării, nu al puterii arbitrare şi al răzbunării.”

Steve Chalke and Alan Mann, Mesajul pierdut al lui Isus

Un strop de viaţă #68


Negarea existenţei lui Dumnezeu ne conduce la concluzii absurde astfel că, în cele din urmă, lumea amorală a scepticului care nu poate explica binele este mai rea decât lumea teistului ce are o explicaţie pentru rău. (…) Diferenţa dintre cineva care îşi spune creştin şi se dedă la crimă sau masacru şi un ateu care face acelaşi lucru e că creştinul, prin acţiunea sa, îşi violează propria credinţă, în timp ce acţiunea ateului este consecinţa legitimă a credinţei sale.

Ravi Zacharias, Sfârşitul raţiunii