„Călătoare pentru Domnul” de Corrie ten Boom


De Ziua Muncii vă aduc în atenție un volum de memorii scris de o femeie pe care o admir mult și a cărei carte despre experiența din timpul ocupației naziste am recomandat-o în repetate rânduri.

Este vorba despre cartea Călătoare pentru Domnul scrisă de Corrie ten Boom împreună cu Jamie Buckingham, ce cuprinde descrierea evenimentelor care au avut loc în viața acestei femei olandeze după eliberarea din lagărele naziste, fiind o continuare a volumului Refugiul, a cărui prezentare o găsiți aici.

Corrie ten Boom a rămas celebră datorită experienţei sale din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când, împreună cu familia sa, a adăpostit evrei în Olanda ocupată de nazişti.

Cartea Călătoare pentru Domnul descrie multe dintre experiențele de care a avut parte după eliberare în timpul a mai bine de 30 de ani de călătorii pe tot globul din Europa în America, în Australia, Noua Zeelandă, India și Japonia, călătorii pe care le-a făcut după vârsta de 50 de ani! Cum a reușit această femeie trecută de vârsta tinereții să ducă mesajul iertării și dragostei lui Dumnezeu în lumea întreagă?

Jamie Buckingham, co-autorul cărții spune: Sunt convins că secretul marii puteri de recuperare a lui tanti Corrie, ca și secretul popularității ei ca vorbitoare stau în atitudinea ei copilărească. Ca o fetiță care crede că Tăticul ei poate face orice, așa și Corrie ten Boom se încrede în Dumnezeu – chiar mai mult. Ea este o dovadă vie a ceea ce se întâmplă când o femeie – când orice persoană – este umplută cu Duhul Sfânt.

Corrie ten Boom confirmă acest adevăr în Introducerea cărții când spune că: Deși firele vieții mele au părut deseori încâlcite, am știut, prin credință, că pe cealaltă parte a broderiei este o coroană. Umblând prin lume – o călătoare pentru Domnul – am învățat câteva lecții în marea sală de clasă a lui Dumnezeu. Acum, când vă împărtășesc aceste lucruri vouă, celor care citiți cartea de față, mă rog ca Duhul Sfânt să vă arate, de asemenea, ceva din modelul divin al planului lui Dumnezeu pentru voi.

Cartea începe cu descrierea lagărului de la Ravensbruck în care fuseseră închise Corrie și sora ei, Betsie. Betsie murise, iar Corrie descrie cum trăia tot timpul cu așteptarea morții: Când ești pe moarte – când te afli la poarta veșniciei – vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă decât atunci când te gândești că mai ai de trăit mulți ani. Am stat la poarta aceea timp de multe luni, locuind în baraca 28 de lângă crematoriu. De fiecare dată când vedeam fumul ieșind din hidoasele coșuri, știam că era vorba de rămășițele vreunei sărmane femei care fusese cu mine la Ravensbruck. Deseori m-am întrebat: „Când îmi va veni și mie timpul să fiu ucisă sau să mor?”

Nu îi va veni timpul să moară prea curând și cu siguranță nu în acel lagăr. Cu o săptămână înainte de a veni ordinul ca toate femeile de vârsta mea să fie omorâte, își amintește Corrie, eu am fost eliberată. Încă nu înțeleg toate detaliile eliberării mele de la Ravensbruck. Tot ce știu este că a fost o minune a lui Dumnezeu.

După eliberare, Corrie ten Boom, împreună cu o altă deținută, ajung la spitalul creștin „Casa Diaconițelor” din Olanda, unde au parte, pentru prima dată după mult timp, de condiții umane de trai și de bunătate. Rar am plâns în timpul tuturor acelor luni de suferință. Acum nu mă mai puteam controla. Mi se redăruise viața asemenea unui cadou. Armonia, frumusețea, culorile și muzica. Doar cei care au parte de suferințe ca ale mele și s-au reîntors pot înțelege pe deplin ce vreau să spun cu asta. Știam că viața mi se dăduse înapoi cu un scop. Nu-mi mai aparținea. De data aceasta fusesem răscumpărată și eliberată. Știam că Dumnezeu mă va trimite curând ca pe o călătoare a Lui. Însă, acum, El mă lăsa să mă bucur de luxul mulțumirii. Beam dintr-o fântână care știam că nu va seca niciodată – fântâna laudei.

Și așa începe periplul lui Corrie ten Boom ca misionară în jurul lumii, ajungând mai întâi în America, cu doar 50 de dolari în buzunar, fără să cunoască pe nimeni. Am descoperit repede că nevoia urgentă a omului este oportunitatea lui Dumnezeu. El folosește problemele noastre ca material de construcție pentru miracolele Lui.

Timpul trecea, iar eu întâmpinam în lucrarea mea o opoziție din ce în ce mai mare. Nimeni nu era interesat să o asculte pe o olandeză necăsătorită, de vârstă mijlocie, care dorea să predice. „De ce ai venit în America?”, începuseră oamenii să mă întrebe.

Un ocean imens mă separa de casă. Bani nu aveam. Nimeni nu dorea să-mi asculte prelegerile. Tot ce aveam era un cuvânt lăuntric din partea lui Dumnezeu că El mă călăuzea. Era destul? Tot ce puteam face era să merg înainte – tot înainte – pentru Gloria numelui Său.

Dumnezeu a onorat perseverența lui Corrie înlesnindu-i întâlnirea cu Abraham Vereide din Washington DC, datorită căruia a putut obține contacte și programări de a vorbi. Recomandările făcute de Abraham Vereide au generat solicitări de peste tot, cerându-mi-se să vin și să-mi împărtășesc mărturia. Am primit invitații din sate și orășele, dar și din orașe mari. Am vorbit în biserici, închisori, universități, școli și cluburi. Timp de aproape 10 luni am călătorit prin America, spunând oricui că Isus Hristos este o realitate, chiar și în cele mai negre zile. Le-am spus că El este răspunsul la toate problemele din inimile oamenilor din toate națiunile. Știam că era așa datorită a ceea ce făcuse El și pentru mine.

Corrie ten Boom istorisește miracol după miracol în cartea Călătoare pentru Domnul, unul dintre ele fiind acela al împlinirii viziunilor pe care le-a avut sora ei Betsie în timp ce se afla în lagăr, înainte de a muri: „Dumnezeu mi-a arătat că după război trebuie să le dăm nemților ceea ce ei încearcă acum să ne ia: dragostea noastră pentru Isus.”, i-a spus lui Corrie.

„Acest lagăr de aici, de la Ravensbruck, a fost folosit pentru a distruge multe, multe vieți. Sunt multe alte lagăre de felul acesta în Germania. După război nu vor mai avea la ce să le folosească. M-am rugat ca Dumnezeu să ne dea o astfel de tabără în Germania. O vom folosi pentru a reconstrui vieți.”

„Trebuie să locuim cu ei în Germania?, am șoptit eu.

„O perioadă”, a răspuns ea. „Apoi vom călători în toată lumea pentru a duce Evanghelia tuturor – prietenilor și dușmanilor.

Așadar, Corrie se simte chemată să plece din America pentru a merge în Germania, țara în care sperase că nu avea să se mai întoarcă niciodată, pentru a învăța ea însăși lecția iertării, înainte de a le vorbi altora despre ea.

Aflată la Munchen, Corrie se reîntâlnește cu cel mai crud gardian de la lagărul din Ravensbruck, acum convertit la creștinism. Acesta îi cere să-l ierte, iar Corrie descrie în cele ce urmează lupta sa interioară. Iertarea este un act al voinței, iar voința poate funcționa indiferent de temperatura inimii. „Isuse, ajută-mă!”, m-am rugat în tăcere. „Pot da mâna. Atâta pot face. Dă tu sentimentul.”

Și astfel, inexpresiv, mecanic, mi-am întins mâna spre cea întinsă spre mine. Iar când am făcut-o, a avut loc un lucru incredibil. Curentul care mi-a plecat din umăr, mi-a trecut prin braț și ne-a cuprins mâinile împreunate. Și apoi această căldură vindecătoare părea să-mi invadeze întreaga ființă, umplându-mi ochii de lacrimi. „Te iert, frate!” am strigat. „Din toată inima.”

Ne-am strâns mâinile un timp mai lung – un fost gardian și o fostă deținută. Nu mai cunoscusem niciodată dragostea lui Dumnezeu așa de intens, precum o cunoscusem atunci. Dar, chiar și așa, am realizat că nu era dragostea mea. Încercasem, și nu am avut puterea. Era puterea Duhului Sfânt despre care ni se spune în Romani 5:5: „Dragostea lui Dumenzeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”

Această realitate a puterii Duhului Sfânt va fi evidentă din nou și din nou în viața lui Corrie ten Boom și în istorisirile sale din cartea Călătoare pentru Domnul. …a încerca să faci lucrarea Domnului prin propria ta putere este una dintre cele mai confuze, istovitoare și incomode lucrări, spune ea. Dar, când ești umplut cu Duhul Sfânt, atunci lucrarea lui Isus pur și simplu curge din tine înspre alții.

După 12 ani de călătorii singură, Corrie și-a dat seama că are nevoie de o însoțitoare. Aceasta va fi, timp de aproape 10 ani, Conny van Hoogstraten, iar apoi din 1967 Ellen de Kroon, care era și asistentă medicală. Pe ambele le menționează în cartea sa, vorbind cu drag despre ele.

Desigur că toate aceste călătorii ale lui Corrie și ale însoțitoarelor ei nu au fost gratuite și a fost nevoie de mulți bani, pe care Dumnezeu i-a pus la dispoziție cu credincioșie. La un moment dat, aflându-se în dilema de a cere sau nu bani de la congregațiile în fața cărora vorbea, Corrie cere călăuzirea lui Dumnezeu. Răspunsul din partea Domnului era foarte clar: „De acum înainte, să nu mai ceri niciodată bani.”

O mare bucurie mi-a cuprins inima și m-am rugat: „Tată ceresc, știi că am nevoie de mai mulți bani ca niciodată. Dar, de acum înainte, nu voi mai cere nicio centimă. Nici locuri garantate dinainte unde să vin să vorbesc. Nici cheltuieli de transport. Nici măcar un loc unde să stau. Mă voi încrede în Tine că nu mă vei părăsi niciodată.”

Eu vreau mai degrabă să fiu un copil credincios al unui Tată bogat, decât un cerșetor la ușa oamenilor lumești, declară Corrie ten Boom.

Este încurajator faptul că această femeie care pare de neclintit în credința ei, a ales să descrie într-un capitol al cărții Călătoare pentru Domnul, modul în care, la 73 ani, pusă în fața posibilității de a lua o pauză de la activitatea misionară, și-a dat seama că își pierduse dragostea dintâi față de Dumnezeu și de oamenii pierduți.

În urmă cu 20 de ani, ieșisem dintr-un lagăr de concentrare – înfometată și slăbită – dar în inima mea era o dragoste arzătoare. Era o dragoste pentru Dommnul care mă purtase prin toate cu o așa credincioșie – o dragoste pentru oamenii din jurul meu – o dorință aprinsă de a le spune că Isus este o realitate, că El trăiește, că e biruitor. Știam din experiență. Din acest motiv, m-am reîntors în Germania și am locuit printre ruine. Am vrut ca toți să știe că, indiferent cât de jos am cădea, Brațele Atotputernice sunt întotdeauna sub noi pentru a ne susține.

Dumnezeu o va cerceta, iar Corrie ten Boom va continua să ducă Evanghelia în întreaga lume până la vârsta de 86 de ani. Poate că unii dintre voi se întreabă cum a trăit atâta vreme fără să caute să se căsătorească, pentru că, dacă nu v-ați dat seama, Corrie ten Boom nu s-a căsătorit niciodată.

Ancorarea vieții mele în Domnul Isus a fost cea care m-a stabilizat, spune ea. Mulți oameni caută să-și înbușe sentimentele în muncă, în sporturi, în muzică sau arte. Dar sentimentele sunt tot acolo și, în cele din urmă, vor ieși la suprafață și vor exprima frustrări și nemulțumire.

Sunt unii, ca mine, de exemplu, care sunt chemați să trăiască o viață solitară. Pentru ei este întotdeauna ușor, pentru că ei sunt, prin natura lor, mulțumiți. Alții, sunt chemați să se pregătească pentru o căsnicie care poate veni mai târziu în viață. Și ei sunt binecuvântați, pentru că Dumnezeu folosește anii dinaintea căsătoriei pentru a-i învăța că nu aceasta este răspunsul la nefericire. Fericirea se găsește doar într-o relație echilibrată cu Domnul Isus.

Spre finalul cărții, dar și al vieții sale, Corrie ten Boom mărturisește: Mi-aș dori să pot spune că după o viață lungă și roditoare, călătorind în toată lumea, am învățat să-mi iert toți dușmanii. Mi-aș dori să pot spune că gândurile de compasiune și iubire curg natural de la mine spre alții. Dar nu este așa. Dacă este un singur lucru pe care l-am învățat de când am trecut pragul celor 80 de ani de viață, este acela că nu pot depozita în mine sentimente și comportamente bune – ci doar le pot lua în fiecare zi proaspete de la Dumnezeu.

Predarea față de Domnul Isus Hristos nu trebuie să fie parțială – ci totală. Doar când ne pocăim și ne întoarcem de la păcatele noastre (folosind puterea Lui, desigur), atunci El ne umple cu Duhul Sfânt. Roada Duhului Sfânt ne pune într-o relație bună cu Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu în noi ne pune într-o relație bună cu oamenii. Prin ea putem să-i iertăm – chiar să-i iubim – pe dușmanii noștri. Isus Însuși ne pregătește pentru revenirea Lui.

Aceasta este chintesența mesajului și al vieții lui Corrie ten Boom, călătoare și misionară pentru Domnul, o femeie ale cărei dedicare și viață sunt un exemplu pentru noi la zeci de ani după moartea ei. Cred că este bine pentru generațiile tinere de astăzi să descopere astfel de exemple de oameni dedicați lui Dumnezeu și scopurilor Sale, gata să asculte de El și să se ducă oriunde Îi trimite El, plini de încredere în purtarea Lui de grijă și nepăsători față de bogățiile și nimicurile acestei lumi. Vă îndemn să descoperiți viața lui Corrie ten Boom, atât din cartea prezentată azi, Călătoare pentru Domnul, cât și din altele, cum ar fi Refugiul care prezintă prima parte a vieții ei, sau Nimic fără Isus, în care povestește alte întâmplări din călătoriile misionare. 

Puteți asculta episodul întreg aici:

Despre „Refugiul”:

Despre „Nimic fără Isus”:

Autor: Irina Trancă

Sunt absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi a unui Master în Teoria şi Practica Editării. Am fost voluntar și am lucrat ca redactor la RVE Bucureşti din 2006 până în februarie 2020. Printre pasiunile mele, pe lângă cărţi, se mai numără lucrul manual (origami, felicitări etc.), plimbările în parc şi ieşirile în oraş pe la librării şi biblioteci. Printre autorii mei creştini preferaţi se numără Michael Card, Max Lucado, C.S. Lewis şi Philip Yancey. Sunt căsătorită și, din 2015, sunt și mama unui băiat, Mihai, pe care doresc să îl cresc cititor. Dacă vreți să fiți la curent cu ce citesc, mă găsiți pe Goodreads.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s