Citate

Un strop de viaţă #151


Creştinismul nu e numai o religie care se închină unui Făuritor, ci şi crede nebuneşte într-un Mântuitor care pe Sine s-a dăruit, din dragoste, lumii. Creştinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţiei şi dreptăţii, ori o nobilă şi raţională explicaţie a vieţii; ori un înalt cod de purtări; ori o terapeutică evazionistă; ori un set de întrebări; ori un act de supunere în faţa Unicului. E mai mult şi mai deosebit: e învăţătura lui Hristos, adică a dragostei şi a salvatoarei putinţi de a ierta.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #150


Serioşi în lume ni se cere a fi în înţelesul de virtuoşi, cinstiţi, atenţi la durerile altora; dar nu mohorâţi şi nu executori nemiloşi ai regulamentelor trecătoarelor împărăţii şi efemerelor prefecturi de poliţie. Călugării sunt voioşi – de ochii lumii se abţin s-o arate în public, dar purtarea lor în arcană e alta -, acri sunt dracii şi funcţionarii – iar în cer, pun rămăşag, nu mai există decât zburdălnicie. Cum de-ar putea altfel, de vreme ce Mântuitorul ne spune limpede că acolo nu pătrunzi dacă nu eşti ca pruncii. Oare „serioşi“ sunt pruncii ori de o neastâmpărată veselie?

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #149


În ruptul capului nu pot înţelege cum de li s-a părut dintr-o dată multor creştini europeni că religia lor de nu este chiar de tot rea, e totuşi în mare măsură inferioară celor asiatice. Budismul? Dar budismul e o soluţie simplă. Te retragi – şi gata. E o renunţare, replinere. Creştinismul e nespus mai greu şi mai complex – e teandrie [natură divină şi umană a lui Hristos]. Fără a înceta să fii om trebuie să fii şi Dumnezeu, în acelaşi timp.

N.Steinhardt, Jurnalul fericirii

Un strop de viaţă #148


Oamenii nu trebuie şi nu se cuvine să pună hotare înclinaţiilor lor spirituale şi bune. Mai degrabă ei trebuie să caute prin toate modalităţile posibile să îşi înflăcăreze dorinţele şi să obţină mai multe plăceri spirituale. Foamea şi setea noastră după Dumnezeu şi Isus Cristos şi după sfinţenie nu pot fi prea mari faţă de valoarea acestor lucruri, deoarece ele au o valoare infinită.

Johnathan Edwards, citat de John Piper în Când nu-L doresc pe Dumnezeu

Un strop de viaţă #147


Ştiu că plăcerea ne-a câştigat o mulţime de suflete. Cu toate acestea, e invenţia Lui, nu a noastră. El a inventat plăcerile: în ciuda cercetărilor noastre de până acum, noi n-am reuşit să producem nici una. Tot ce putem face e să-i încurajăm pe oameni să guste din plăcerile pe care le-a inventat Duşmanul, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis. O sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică: iată formula.

Orice activitate sănătoasă care l-ar însufleţi în vreun fel poate fi inhibată fără să-i oferim ceva în schimb, aşa încât să ajungă să spună, aşa cum zicea unul dintre pacienţii mei când l-am primit aici jos: “Acum îmi dau seama că mi-am irosit viaţa fără să apuc să fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi plăcut”. Nu contează cât de mici sunt păcatele, dacă efectul lor cumulativ este de a-l îndepărta pe furiş de la Lumină spre Nimic. Umorul nu e mai bun ca jocul de cărţi, dacă jocul de cărţi poate face şmecheria. Într-adevăr, drumul cel mai sigur spre Iad este cel treptat – cu pantă lină, moale sub picior, fără cotituri bruşte, fără marcaje şi fără indicatoare.

Sfredelin, în Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr de C.S. Lewis