Ştiu că plăcerea ne-a câştigat o mulţime de suflete. Cu toate acestea, e invenţia Lui, nu a noastră. El a inventat plăcerile: în ciuda cercetărilor noastre de până acum, noi n-am reuşit să producem nici una. Tot ce putem face e să-i încurajăm pe oameni să guste din plăcerile pe care le-a inventat Duşmanul, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis. O sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică: iată formula.
Orice activitate sănătoasă care l-ar însufleţi în vreun fel poate fi inhibată fără să-i oferim ceva în schimb
, aşa încât să ajungă să spună, aşa cum zicea unul dintre pacienţii mei când l-am primit aici jos: “Acum îmi dau seama că mi-am irosit viaţa fără să apuc să fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi plăcut”. Nu contează cât de mici sunt păcatele, dacă efectul lor cumulativ este de a-l îndepărta pe furiş de la Lumină spre Nimic. Umorul nu e mai bun ca jocul de cărţi, dacă jocul de cărţi poate face şmecheria. Într-adevăr, drumul cel mai sigur spre Iad este cel treptat – cu pantă lină, moale sub picior, fără cotituri bruşte, fără marcaje şi fără indicatoare.
Sfredelin, în Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr de C.S. Lewis
Autor: Irina-Maria Akopian
Sunt absolventă a Facultăţii de Biotehnologii, din ianuarie 2015 lucrez într-o multinațională şi am fost voluntar la „Radio Vocea Evangheliei“ din 2011 până în 2020. Prima mea colaborare cu RVE a fost reprezentată chiar de primul episod al emisiunii „Cartea e o viaţă“. Pentru mine, emisiunea și blogul sunt modalitățile prin care una dintre pasiunile mele, lectura, poate fi de folos și altori cititori interesaţi. Autorii care m-au influențat cel mai mult și continuă să mă inspire sunt J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis, și pornind de la ei, am descoperit puterea poveștilor de calitate de a ne orienta către ceea ce este înalt, nobil, vrednic de primit.
În 2019 am absolvit un curs de consiliere creștină, lucru care s-a reflectat în genul de cărți pe care le-am citit și care mă pasionează.
Am încercat, de-a lungul timpului, să-mi îmbogățesc și aprofundez credința, studiind Părinții Bisericii, istoria Bisericii și în general creștinismul tradițional. Pașii mi s-au întreptat spre Armenia, prima țară creștină din lume, care mi-a devenit familie și a doua casă.
Mă puteți găsi și pe Goodreads pentru a vedea ce mai citesc: https://www.goodreads.com/user/show/51556502-yeranouhi
Vezi toate articolele lui Irina-Maria Akopian