„Desființarea omului” de C.S. Lewis


La un an de la lansare, vă readuc astăzi în atenție încă o carte scrisă de mult-îndrăgitul nostru C.S. Lewis. Este vorba despre Desființarea omului sau Cugetări asupra educației, cu referire îndeosebi la predarea englezei în clasele mari.

Cartea Desființarea omului reunește trei conferințe susținute de C.S. Lewis în februarie 1943, deci în plin război mondial, la Universitatea din Durham. Prima conferință se numește „Oameni fără piept”, a doua se numește „Calea”, iar a treia, „Desființarea omului”. Cum veți deschide cartea, veți vedea că Lewis face referire la o altă carte, pe care o numește „Cartea verde”, și pe deasupra nici nu ne dă numele real al autorilor respectivei cărți, ci îi numește Gaius și Titius.

Așa că, pentru a înlătura orice confuzie, vă vom spune că prelegerile din „Desființarea omului” au fost scrise ca reacție la cartea The Control of Language: A Critical Approach to Reading and Writing (Controlul limbii: O abordare critică a cititului și scrisului), publicată în 1939 de Alexander King și Martin Ketley. Alec King era lector la University of Western Australia, iar Martin Ketley era șeful departamentului de literatură clasică la Collegiate School of St. Peter din Adelaide, Australia. Aceasta este de fapt Cartea verde despre care va tot vorbi Lewis și aceștia doi sunt Titius și Gaius. Cu toate că manualul The Control of Language probabil a căzut în uitare, el a dat naștere însă la una dintre cele mai elocvente critici ale modernismului, scrisă în stilul lui Lewis și cu capacitatea lui de a concepe ceva care să fie relevant nu doar pentru timpul său, ci își păstrează prospețimea și peste decenii.

Continuă lectura „„Desființarea omului” de C.S. Lewis”

Aniversări literare #18 – C.S. Lewis


C.S. Lewis este acel autor care nu mai are nevoie de nicio prezentare la noi pe blog, fiind prezent încă de la primul episod al emisiunii CARTEA E O VIAȚĂ, și continuând prin numeroase emisiuni despre cărțile lui, despre cărți ale autorilor inspirați de el, și serii întregi despre importanța literaturii, ficțiunii și imaginației în construirea unei imaginații sacramentale, creștine, și în întărirea credinței.

Continuă lectura „Aniversări literare #18 – C.S. Lewis”

„The Abolition of Man” de C.S. Lewis


Încă de la primul episod, C.S. Lewis este nelipsit din emisiunile noastre și de pe blog, prin propriile lui lucrări sau fiind citat de alți autori în cărțile lor. Despre biografia lui puteți citi în articolul nostru dedicat cărții lui Alister McGrath, C.S. Lewis. O viață. Toamna trecută am revizitat poate cea mai cunoscută carte a lui, Creștinism, pur și simplu, printr-o serie de citate Un strop de viață. Apoi ne-am îndreptat atenția asupra unor lucrări de ficțiune mult, mult mai puțin cunoscute decât Cronicile din Narnia, însă extrem de valoroase în felul lor: Departe de planeta tăcută, Perelandra și That Hideous Strength.

Luna aceasta, vom descoperi câteva cărți și eseuri de-ale lui C.S. Lewis, din nou, mai puțin cunoscute, însă care ascund o comoară de idei valoroase.

Primul volum pe care vi-l aduc în atenție poartă un titlu oarecum alarmant, The Abolition of Man (Abolirea omului) și reprezintă o serie de trei prelegeri ținute de Lewis în februarie 1943 la King’s College, Universitatea din Durham, Newcastle. Subtitlul cărții este Reflections on education with special reference to the teaching of English in the upper forms of schools. (Cugetări asupra educației, cu referire îndeosebi la predarea englezei în clasele mari).

C.S. Lewis spunea despre această carte că este „aproape preferata lui” și era dezamăgit că această carte era în general ignorată de publicul larg.

Continuă lectura „„The Abolition of Man” de C.S. Lewis”