Mihai recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)


După cum v-am obișnuit deja din anii trecuți, și anul acesta dedicăm luna mai recomandărilor de cărți pentru copii, care să vă inspire în alegerea unui cadou valoros de Ziua Copilului. În 2023 această sărbătoare pică la o săptămână după Bookfest, care are loc anul acesta între 24-28 mai.

Așadar, am ales să începem din timp recomandările pentru Ziua Copilului ca să puteți să le căutați și la târg, dar și să aveți timp să vă hotărâți ce să alegeți din oferta tot mai bogată de cărți pentru copii.

Recomandările din acest articol vin din partea lui Mihai (7 ani și aproape 6 luni), băiatul meu devorator de cărți, mereu aflat într-o poveste inventată de el. Care îi sunt o parte din posibilele surse de inspirație, aflați în cele ce urmează. De data aceasta, l-am invitat pe el să spună de ce le recomandă, iar eu am intervenit doar minimal, pentru a face textul mai cursiv. La ce să vă așteptați: povești, benzi desenate, primele romane, dar și Biblii pentru copii.

Continuă lectura „Mihai recomandă… (Inspirație pentru Ziua Copilului 2023)”

CEOV S23 Ep.7 – „Războiul vorbelor” de Paul David Tripp


„Nu știu de ce îmi pierd timpul vorbind. Nu pare să aibă vreun efect.”

 „Nu mi-aș fi închipuit niciodată că va ajunge să-mi vorbească în felul acesta!”

 „Da, mi-a cerut iertare, însă mi-e greu să uit cât de tare m-a jignit. Cuvintele lui au fost atât de tăioase.”

 „Părea că suntem atât de apropiați, și acum abia dacă ne mai vorbim.”

Acestea și multe altele sunt afirmații care reflectă lupta pe care o ducem cu toții cu vorbirea. Cine ar putea spune că nu a fost niciodată rănit de vorbele cuiva? Cine nu a regretat niciodată ceva din ce a spus? Cine ar putea spune „Cuvintele mele sunt mereu adecvate situației și sunt întotdeauna rostite cu amabilitate”?

Continuă lectura „CEOV S23 Ep.7 – „Războiul vorbelor” de Paul David Tripp”

CEOV S23 – Ep.5 – „Nu așa trebuia să fie” de Lysa TerKeurst


Viața te trece adesea prin momente atât de diferite de ceea ce sperai sau te așteptai. Unele evenimente te surprind pur și simplu cu garda jos pentru o clipă, dar altele te zdruncină cu totul. Trăiești dezamăgiri și ajungi să te îndoiești de bunătatea lui Dumnezeu.

Ce e de făcut când planul lui Dumnezeu nu se sincronizează cu nevoia care te copleșește, când lipsa Lui de intervenție pare chiar dăunătoare, iar promisiunile Lui improbabile?

Continuă lectura „CEOV S23 – Ep.5 – „Nu așa trebuia să fie” de Lysa TerKeurst”

CEOV S23 – Ep.4 – „Prin porțile splendorii” de Elisabeth Elliot


În acest episod vă invităm într-o incursiune în jungla ecuadoriană, să aflăm despre „evenimentul care a șocat o lume, a schimbat viața multora și i-a inspirat pe mulți”.

Continuă lectura „CEOV S23 – Ep.4 – „Prin porțile splendorii” de Elisabeth Elliot”

9 ani în blogosferă + GIVEAWAY (ÎNCHEIAT)


Astăzi împlinim 9 ani de când folosim această platformă pentru a promova și pune la dispoziția ascultătorilor emisiunea CARTEA E O VIAȚĂ, în primul rând, dar și pentru a promova lectura și evenimentele care au legătură cu ea, în al doilea rând.

Pe 17 februarie 2014 am creat blogul CARTEA E O VIAȚĂ, iar pe 22 februarie am publicat primul articol.

Continuă lectura „9 ani în blogosferă + GIVEAWAY (ÎNCHEIAT)”