„Nu ești niciodată singur” de Max Lucado


Cunoști acel sentiment? Ai fost și tu în spirala descendentă? Convins că nimănui nu-i pasă, că nimeni nu poate să te ajute, să te audă sau să bage în seamă strigătul tău?

Dacă cunoști acest sentiment, nu ești singur. Nu mă refer la faptul că nu ești singurul care știe acest sentiment. Ci mă refer la faptul că nu ești singur. Punct. Acest sentiment cumplit și deprimant de singurătate și neputință? Are și el un capăt. Dacă socotești că totul depinde numai de tine, iar tu ești prea neînsemnat, am să-ți împărtășesc câteva întâmplări la care să te gândești.

Asta scrie Max Lucado în introducerea cărții Nu ești niciodată singur. În această carte binecunoscutul pastor și autor ne aduce în atenție minunile Domnului Isus consemnate în Evanghelia după Ioan și ne arată în ce fel pot acestea să ne asigure de bunătatea, prezența și purtarea de grijă ale lui Dumnezeu pentru noi.

Continuă lectura „„Nu ești niciodată singur” de Max Lucado”

Un strop de viață #557


Lumea noastră a înlocuit cuvântul suflet cu termenul sine, iar ele nu sunt unul și același lucru. Cu cât ne concentrăm mai mult atenția asupra sinelui nostru, cu atât mai mult ne neglijăm sufletul. A mă concentra asupra sufletului meu înseamnă să-mi privesc viața din perspectiva purtării de grijă a lui Dumnezeu și a relației mele cu El. A mă concentra asupra propriei persoane, despărțit de Dumnezeu, înseamnă a scăpa din vedere ceea ce contează cel mai mult.

John Ortberg, „Grija pentru suflet

Un strop de viaţă #407


Ce lucruri sunt posibile pentru tine astăzi prin credinţă? Toate lucrurile sunt posibile pentru că credinţa ta este într-un Dumnezeu care nu cunoaşte imposibilul.

Când lucrurile pe care le experimentezi sunt de neînţeles, credinţa spune: Dumnezeu ştie ce face.

Când resursele tale nu se potrivesc cu nevoile tale, credinţa spune: Dumnezeu este cel care se îngrijeşte de mine.

Când ţi-e teamă să faci următorul pas, credinţa spune: Dumnezeu nu mă va lăsa.

Când nu eşti sigur ce să faci în continuare, credinţa spune: Dumnezeu mă va călăuzi.

Când te afli într-o situaţie care pare imposibilă, credinţa spune: Nimic nu este prea greu pentru Domnul.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

Un strop de viaţă #369


S-ar putea să nu fii puternic, dar te poţi ruga şi poţi vedea situaţiile schimbându-se prin mâna Celui care este atotputernic.

S-ar putea să nu ai mare influenţă, dar te poţi ruga şi îi poţi cere Celui care ridică un conducător şi îl coboară pe altul să-şi împlinească voia în treburile oamenilor.

S-ar putea să nu ştii cum să mângâi sau să încurajezi pe cineva care suferă, dar poţi să te rogi şi să atingi inima Celui care este Tatăl tuturor mângâierilor.

S-ar putea să nu ştii cum să te aperi de rău, dar te poţi ruga şi îi poţi permite lui Dumnezeu să fie scutul şi apărătorul tău.

S-ar putea să nu ai multe resurse, dar te poţi ruga şi primi ceea ce ai nevoie din trezoreria Celui ale cărui resurse sunt nelimitate.

Roy Lessin, Meet Me in the Meadow

Un strop de viaţă #367


Oh, copil al suferinţei, ai răbdare. Dumnezeu nu te-a trecut cu vederea în providenţa Lui. Cel care hrăneşte corbii îţi va da şi ţie ceea ce ai nevoie. Înarmează-te cu armele credinţei împotriva mării de necazuri. Există Cineva Căruia îi pasă de tine. Ochiul Lui este asupra ta, inima Lui bate cu milă pentru necazul tău şi mâna Lui atotputernică îţi va aduce ajutorul de care ai nevoie.

Cel mai negru nor se va risipi într-o ploaie de milă. Cel mai negru întuneric va ceda locul dimineţii. El, dacă eşti unul din familia Lui, îţi va lega rănile şi îţi va vindeca inima zdrobită. Nu te îndoi de harul Lui din cauza necazului tău, ci crede că El te iubeşte la fel de mult în vremuri de necaz ca şi în cele de bucurie.

Cu puţin ulei în ulcior şi o mână de mâncare în butoi, Ilie a supravieţuit foametei, şi tu vei face la fel.

Charles Spurgeon în Roy Lessin, Meet Me in the Meadow